“La începutul secolului trecut, în Bucureştiul lui Grigore Ghica Vodă, se afla o adevărată emulaţie a populaţiei pentru arta dramatică. Veneau mereu trupe străine care dădeau reprezentaţii, unde totdeauna erau ocupate, cu multe zile înainte, toate locurile. Ca să-și găsească loc, spectatorii dădeau adevărate lupte pentru ocuparea unei trepte de scară sau măcar a unui loc mai privilegiat.
Această simpatie pentru teatru a pătruns cu vremea până în cele mai îndepărtate mahalale. Astfel, în cartierul Stelea, pasiunea pentru teatru a produs în casa popei Mihail Lungu o adevărată tragedie.
În mahalaua Stelea, popa Mihail Lungu era socotit un fruntaş al cartierului, a cărui activitate misionară izbutise să trezească sufletele creştineşti ale mahalagiilor săi.
Popa era de multă vreme văduv şi crescuse cu o grijă deosebită pe unica fată ce o avea, pe frumoasa Smărăndiţa. Spera, cu zestra frumuşică ce o adunase, să o mărite cel puţin cu un protopop. Dar fata gândea probabil altfel. Pasiunea vieţii ei era teatrul. Văzuse „Amorul doctor” tradusă de Emil Florescu sau „Amopna Doktop”, cum anunţa afişul de la 7 decembrie 1834, şi în distribuţia piesei remarcase un elev al Societăţii Filarmonice, un tânăr italian de toată frumuseţea, care-i căzuse drag. De câte ori zărea numele lui pe afiş, Smărăndiţa Lungu se ducea la teatru fără ca tatăl ei să ştie ceva despre această pasiune a fiicei.
În cele din urmă, frumosul italian al cărui nume era Giuseppe Freschi îşi cunoscu adoratoarea, care avea curajul să-i trimită scrisorele înflăcărate în fiecare seară. Într-o noapte când tatăl ei dormea greu, Smărăndiţa îşi adună într-o bocceluţă micul ei bagaj şi dispăru.
Fuga fetei din mahalaua Stelea cu un „comediant” italian provocă un asemenea scandal încât a fost pe aproape să nu se mai permită străinilor să joace în ţară. Boierii erau însă prea mari amatori de teatru ca să accepte asemenea măsură pentru o mică fată de popă amorezată.
În Italia, unde cei doi fugiseră, Giuseppe Freschi se sătură repede de iubita lui şi o părăsi. Singură în ţară străină, Smărăndiţa Lungu nu se descurajă însă. Auzind că la Paris va putea învăţa arta dramatică, plecă spre Oraşul Lumină.
Aici a devenit Esmeralda de Repay, faimoasă actriţă de comedie de la mijlocul secolului trecut.
Fata popei Lungu din mahalaua Stelea a murit în 1863, la Paris, în plin succes. A fost răpusă de o boală de inimă. Mormântul ei se află şi azi la Cimitirul Pere Lachaise şi are un epitaf făcut de Dumas, iar sub numele ei de împrumut, între paranteze, e săpat pe marmură cu litere de aur „Smaranda Lungu”.
*** Ilustratiunea Română, 3 februarie 1937
