Românii au păstrat în amintire multe personalități istorice care sunt onorate pentru vitejie, curaj și izbânde fără seamăn, dar câteva figuri ale trecutului au reușit să intre în folclor: Negru Vodă, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și Alexandru Ioan Cuza.
Dacă primii patru domnitori au fost transformați în eroi ai legendelor istorice, Cuza, omul dreptății, a devenit personajul preferat al cântecelor și anecdotelor populare. Alegerea lui era aşteptată, de vreme ce era anunţată, în credinţa populară, chiar şi de „semne cereşti“.
S-a vorbit chiar despre „Steaua lui Cuza“, care „cât ți-i vara de mare, în toate nopțile vedeai o stea cu coadă lungă cum tăia cerul de la Răsărit la Miază-Noapte și lumina pământul ca ziua. Și cu adevărat, bine a proorocit steaua, că… numai ce… s-a urcat pe tronul țării domnul Cuza, cel mai mare și mai bun dintre toți domnitorii…” (Leon Mrejeriu, S.T. Kirileanu și Gh. Popescu Vânători, „Cuza Vodă. Istorisiri pentru popor”, Piatra-Neamț, 1909)
Numit afectuos de oameni „Cuzea”, domnitorul apare în literatura populară cel mai frecvent ca domn care pedepsește nedreptatea și îi apără pe cei săraci în fața boierilor hrăpăreți. Multe dintre legende evocă legătura directă a lui Cuza, care mergea deghizat prin târguri, cârciumi sau pe la mănăstiri pentru a-i prinde pe cei care batjocoreau oamenii simpli, cu supușii săi.
Ion Creangă a adunat aceste povești și le-a transformat în literatură, folosind amintirile populare în „Moș Ion Roată și Unirea”: “Până acum, noi, țăranii, am dus fiecare câte-o piatră mai mare sau mai mică pe umere; însă acum suntem chemați a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre…“. Într-o altă povestire, “Moș Ion Roată și Vodă Cuza”, Creangă evocă momentul în care domnitorul sărută în fața mulțimii „obrazul cel scuipat de boier” al lui Ion Roată.
Există foarte multe vechi poezii și cântece populare în care găsim versuri legate de Cuza:
Foștii săi oșteni îl descriau ca pe un conducător apropiat de oameni, pentru că le-a făcut „mustră” și „lagăr” (adică regulamente militare și cazărmi), mânca la fel ca ei, purta haine simple ostășești și trăgea bine cu pușca.
În memoria satelor, Cuza apare ca dușman al boierilor lacomi și apărător al celor săraci, țăranii spunând că „ni-a scos din ghiarele ciocoilor”. Despre reforme, oamenii povesteau: „când a vinit Cuzea la șaizeșpatru, am scăpat de iobăgie și de strapoarte” (muncile impuse țăranilor pe moșiile boierești).
Numeroase anecdote îl arată pe Cuza travestit în cerșetor, în țăran sau soldat, mergând prin cârciumi și mănăstiri pentru a-i descoperi pe cei necinstiți. Când călugării îl alungau sau îl hrăneau prost, revenea ca domnitor și le confisca averile, împărțindu-le săracilor. Un cântec lăutăresc din București spunea:
Și crâșmarul, mare hoț,
Dă acum din colț în colț,
Pescarul și cu băcanul,
Brutarul și măcelarul,
Toți se prăpădesc de frică
Dacă-s prinși cu-ocaua mică.
În poezia scrisă de Vasile Alecsandri pe 18 mai 1873, pentru piatra de marmură de pe mormântul de la Ruginoasa, bardul sublinia mitul creat în jurul lui Cuza încă din timpul vieții:
Acum te odihneşte gustând eterna pace…
Lăsând o lume-ntreagă
La Tine să gândească.
Ş-a Ta legendă, Cuza!
Cu fală s-o rostească.
