Geertruida Wijsmuller-Meijer nu a avut la dispoziție decât o extraordinară putere de convingere, un talent organizatoric ieșit din comun și un curaj care, în Europa dominată de naziști, putea să-i aducă oricând sfârșitul.
Olandeza care a devenit cunoscută ca „Tante Truus” – Mătușa Truus a fost una dintre figurile cele mai importante ale Kindertransportului, operațiunea prin care aproximativ 10.000 de copii, cei mai mulți evrei, au fost scoși din Germania nazistă, Austria, Cehoslovacia și Polonia înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. Cea mai spectaculoasă dintre misiunile ei a început la Viena, unde a mers direct la Adolf Eichmann, ofițerul SS care coordona Oficiul Central pentru Emigrarea Evreilor, și i-a cerut să-i permită să scoată copiii evrei din țară. Provocată să plece în numai câteva zile cu 600 de micuți, a reușit ceea ce naziștii probabil nu credeau că va putea face: a organizat transportul.
Geertruida Meijer a venit pe lume la 21 aprilie 1896, la Alkmaar, în Țările de Jos, a crescut într-o familie protestantă cu vederi liberale și s-a implicat de timpuriu în mișcarea feministă. În 1922, s-a căsătorit cu Johannes Franciscus „Joop” Wijsmuller, dar cei doi nu au avut copii.
Faptul acesta avea să capete, peste ani, o semnificație tulburătoare. Femeia care nu a avut propriii copii avea să fie numită „Tante Truus” de miile de copii pe care i-a ajutat să fugă din calea persecuției naziste.
După venirea lui Hitler la putere, în 1933, Tante Truus a început să lucreze pentru organizațiile filantropice care îi sprijineau pe refugiații evrei. Amsterdam Museum menționează implicarea ei în Comitetul pentru Refugiați Evrei, iar activitatea a devenit tot mai intensă pe măsură ce situația din Europa se înrăutățea.
În noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1938, violența antisemită a izbucnit la o scară uriașă în Germania și Austria. Peste 1.400 de sinagogi au fost incendiate, magazinele și locuințele evreiești au fost devastate, zeci de oameni au fost uciși, aproximativ 30.000 de bărbați au fost arestați și trimiși în lagăre de concentrare.
După Noaptea de Cristal, devenise limpede că pentru familiile evreiești situația era aproape fără ieșire. Marea Britanie a acceptat atunci să primească temporar copii refugiați, în anumite condiții, iar operațiunea a devenit ulterior cunoscută sub numele de Kindertransport.
Geertruida Wijsmuller-Meijer s-a implicat în organizarea evacuărilor, dar pentru copiii din Austria exista un obstacol uriaș. Era nevoie de permisiunea autorităților naziste, așa că a hotărât să meargă în audiență chiar la omul care controla emigrarea forțată a evreilor austrieci, ofițerul Adolf Eichmann.
În decembrie 1938, a ajuns la Viena și a reușit să obțină o întrevedere cu Eichmann, care i-a impus o condiție pe care probabil o considera imposibil de îndeplinit: îi permitea să scoată din Austria 600 de copii, dacă reușea să organizeze plecarea lor într-un interval extrem de scurt.
Tante Truus a acceptat, a început să dea telefoane, să facă liste, să pregătească documente, să găsească locurile unde urmau să fie primiți copiii și să organizeze transportul. Pe 10 decembrie 1938, un tren în care se aflau 600 de minori a plecat de la Viena spre vest.
Ulterior a călătorit neîncetat între Germania, Austria și alte țări europene, participând la organizarea transportului altor sute de copii spre locuri sigure. Trenurile traversau Țările de Jos până la Hoek van Holland, de unde cei mici plecau cu vaporul spre Marea Britanie.
Uneori călătoreau având asupra lor doar câteva lucruri, frații mai mari trebuind să aibă grijă de cei mici. Mărturiile păstrate despre Tante Truus conturează imaginea unei femei energice și greu de intimidat. În amintirea unora dintre copii a rămas doar silueta unei femei cu pălărie sau umbrelă neagră, fără un chip bine definit, care ridica vocea la soldații germani și la oamenii Gestapoului atunci când aceștia încercau să o împiedice să-și urmeze planul.
Începând din decembrie 1938, transporturile au continuat cu o frecvență impresionantă, sursele olandeze estimând că, împreună cu rețelele și organizațiile implicate în Kindertransport, Tante Truus a contribuit la salvarea a aproximativ 10.000 de copii.
Una dintre cele mai dramatice acțiuni ale ei s-a petrecut după ce naziștii au invadat Țările de Jos. Pe 10 mai 1940, la Burgerweeshuis, orfelinatul din Amsterdam în conducerea căruia era implicată, se mai aflau 74 de copii evrei refugiați care nu reușiseră să ajungă în Marea Britanie. Tante Truus se afla la Paris când a aflat vestea invaziei și s-a întors în grabă la Amsterdam.
După patru zile, în momentul în care situația devenise disperată, copiii au fost urcați în autobuze și duși în portul Ijmuiden, unde se afla SS Bodegraven, una dintre ultimele nave care mai puteau părăsi Țările de Jos, iar Tante Truus a reușit să obțină îmbarcarea.
Povestea este cu atât mai impresionantă cu cât și ea ar fi trebuit să plece împreună cu cei mici. Potrivit relatărilor ulterioare, privind mulțimea disperată rămasă pe chei, a înțeles că mai erau oameni pe care putea încerca să-i ajute și a coborât de pe vas. Toți cei 74 de copiii au ajuns în siguranță în Marea Britanie și au supraviețuit războiului.
Pentru Tante Truus, invazia nazistă nu a însemnat sfârșitul activității, ci dimpotrivă. Oorlogsbronnen, portalul olandez dedicat surselor despre cel de-Al Doilea Război Mondial, o consemnează drept participantă la mișcarea de rezistență și menționează implicarea ei în Groep 2000, precum și în alte operațiuni de salvare și scoatere clandestină din țară a copiilor evrei. La un moment dat a fost arestată de Gestapo, fiind suspectată că ajuta evrei să fugă spre Elveția, dar naziștii nu au reușit să dovedească acuzațiile și a fost eliberată.
Spre sfârșitul războiului, tragedia a căpătat o altă formă. În iarna 1944–1945, vestul Țărilor de Jos a fost lovit de o foamete cumplită, rămasă în istorie drept Hongerwinter. Hrana și combustibilul deveniseră extrem de greu de găsit, iar copiii erau printre cei mai vulnerabili. Prin intermediul relațiilor lui Tante Truus, sute de copii din Amsterdam au fost trimiși în Enkhuizen și Friesland, unde puteau găsi hrană și aveau șanse mai mari să supraviețuiască.
În 1945, a devenit membră a Consiliului Municipal din Amsterdam și și-a continuat activitatea socială, fiind implicată în cauze privind persoanele cu dizabilități. În acei ani, a vorbit relativ puțin despre acțiunile sale. În cele din urmă, la insistențele celor din jur, experiențele ei au fost consemnate în volumul „Geen tijd voor tranen” („Nu e timp pentru lacrimi”), realizat pe baza unor ample interviuri și a documentelor pe care le păstrase: scrisori, însemnări și relatări de călătorie.
Amsterdam Museum păstrează una dintre declarațiile atribuite lui Tante Truus spre sfârșitul vieții. Privind în urmă la copiii salvați, spunea că ceea ce făcuse nu fusese suficient: salvase aproximativ zece mii de copii, în timp ce milioane de oameni pieriseră.
În 1966, Yad Vashem a onorat-o pe Geertruida Wijsmuller-Meijer cu distincția Dreaptă între Popoare, titlu acordat neevreilor care și-au riscat viața pentru a salva evrei în timpul Holocaustului.
Tante Truus s-a stins din viață la 30 august 1978, la Amsterdam, la vârsta de 82 de ani.
Surse:
Amsterdam Museum – Truus Wijsmuller-Meijer
Primăria Amsterdam – biografia și mărturiile despre Truus Wijsmuller
Oorlogsbronnen – arhiva națională olandeză a celui de-Al Doilea Război Mondial
Yad Vashem – Truus’ Children
