Aliya bint Ali s-a născut pe 19 ianuarie 1911 la Mecca și a fost cea de-a doua fiică a lui Ali bin Hussein, regele din Hejaz și Marele Șerif de la Mecca, și a Nafissei Khanum, iar strămoșii ei se revendicau de la Mahomed prin Fatimah, cea mai mică fiică și cel mai iubit copil al profetului islamului.
Micuța Aliya s-a născut când tatăl ei se afla într-o campanie militară în afara Meccăi, așa că a fost crescută de bunicul ei, Sharif Hussein, iar când a început Revolta Arabă din 1916, acesta a ordonat ca nepoții să fie duși într-un palat din Shiʽb ʽAli, unde copiii au rămas pentru o perioadă mai lungă de timp, întorcându-se la Mecca de-abia după sfârșitul Primului Război Mondial. În 1920, Aliya a călătorit la Damasc împreună cu frații și mama ei, cu ocazia încoronării unchiului Faisal ca rege al Siriei, apoi familia a plecat la Medina și înapoi la Mecca, din cauza temerilor cu privire la izbucnirea războiului dintre Siria și Franța.
Când Regatul Hejaz a căzut în mâinile saudiților, în 1925, Aliya și restul familiei au fugit la Amman prin portul Jeddah, fiind întâmpinați aici chiar de emirul Abdullah I al Iordaniei și primind găzduire în palatul acestuia. Între timp, tatăl ei, Ali, s-a dus la Bagdad ca să îi fie alături fratele său, Faisal I, devenit rege al Irakului, iar după trei luni întreaga familie l-a urmat. Ajunse aici, Aliya și surorile ei au fost educate de cei mai buni profesori irakieni.
Pe 25 ianuarie 1934, prințesa s-a căsătorit cu vărul ei primar, regele Ghazi I al Irakului, fiul lui Faisal I, la Bagdad și pe 2 mai 1935 a venit pe lume fiul cuplului, prințul Faisal al II-lea.
După puțin timp, Aliya a fost suspectată de britanici că ar fi avut de-a face cu moartea unui tânăr slujitor al palatului cu care regele Ghazi ar fi avut o relație homosexuală, dar tot surse britanice scriau încă din 1938 că proasta reputație a regelui Ghazi a fost pătată când un alt tânăr angajat al curții a murit pentru că i s-a descărcat accidental revolverul, iar suveranul nici măcar nu s-a deranjat să afle ce s-a întâmplat, pentru că se afla în timpul siestei de după-amiază.
Relația reginei cu Ghazi s-a înrăutățit și, în cele din urmă, cei doi s-au separat, deși au continuat să trăiască în același palat. În momentul în care regele a murit într-un accident de mașină, pe 4 aprilie 1939, politicianul Nuri as-Said a fost suspectat că ar fi fost implicat într-un complot, iar la înmormântare câțiva oameni au scandat: “Nuri, vei răspunde pentru sângele lui Ghazi!”
După moartea soțului, Aliya a sprijinit numirea lui Abd al-Ilah, fratele ei, ca regent pentru micuțul prinț Faisal al II-lea, care avea doar 4 ani, și a susținut că răposatul rege își dorise acest lucru.
În 1941, în timpul loviturii de stat puse la cale de Rashid Ali al-Gaylani, care voia să aducă la putere un guvern pronazist, regentul al-Itah și Nuri as-Said au plecat în Iordania, fiind găzduiți de emirul Abdullah, dar regina văduvă a rămas în Irak pentru a proteja interesele fiului ei și a jucat un rol important în lupta împotriva conspiratorilor care forțau abdicarea copilului și abolirea monarhiei.
Din fericire, armata engleză a intervenit și a adus înapoi vechiul guvern. Regina Aliya s-a îmbolnăvit la scurt timp după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial și a plecat pentru tratament la Londra în vara anului 1949, întorcându-se la Bagdad în octombrie 1950, dar două luni mai târziu, pe 21 decembrie, a murit din cauza unui cancer intestinal.
Pe 2 mai 1953, Faisal al II-lea a împlinit 18 ani, iar regența s-a încheiat. Câțiva ani mai târziu, în februarie 1958, tânărul suveran și regele Hussein al Iordaniei au creat Federația Arabă și în vara aceluiași an Hussein a cerut asistență militară irakiană în timpul escaladării crizei din Liban.
Unitățile armatei irakiene aflate sub comanda colonelului Abd al-Karim Qasim, nemulțumite de decizia de implicare în conflict, au mărșăluit prin Bagdad în semn de protest, apoi au pus la cale organizarea unei lovituri de stat ce a avut loc în ziua de 14 iulie. Speriat, în timpul revoltelor tânărul rege Faisal al II-lea a ordonat Gărzii Regale să nu opună rezistență și s-a predat insurgenților. În jurul orei 8 dimineața, căpitanul Abdul Sattar Sabaa Al-Ibousi, care conducea unul dintre grupurile revoluționare, a luat cu asalt Palatul Rihab, principala reședință regală din centrul capitalei.
Liderul revoltelor le-a ordonat suveranului, prințului moștenitor Abd al-Ilah, prințesei Hiyam, prințesei Nafeesa, prințesei Abadiya și mai multor slujitori să se adune în curtea palatului, i-a pus pe toți să se întoarcă cu fața spre zid și a ordonat să fie împușcați. Regele Faisal, care avea 23 de ani, nu a murit pe loc, fiind transportat spre un spital, dar a decedat pe drum, puterea fiind preluată de Abd al-Karim Qasim, care a transformat Regatul Irak în republică.
