Gertrude Bell s-a născut pe 14 iulie 1868 în Anglia, în familia unor întreprinzători bogați. Bunicul, Isaac Lowthian Bell, a fost unul din primii industriaşi din lume care a utilizat furnalele înalte pentru reducerea minereului în procesul de fabricare a aluminiului, iar fabricile sale produceau o treime din oţelul utilizat în Anglia, era membru al Royal Society, primar la Newcastle, şerif în Comitatul Durham şi apoi a devenit membru al Parlamentului. Tatăl Gertrudei, Thomas Hugh, studiase chimia şi matematica în Franţa şi Germania și era implicat în problemele sociale, fiind inițiatorul legii privind protecţia copiilor împotriva muncii periculoase. Bărbatul s-a căsătorit în 1867 cu fiica unui important comerciant, cuplul având în 1868 primul copil, pe Gertrude. Când fetița avea trei ani, la puţin timp după naşterea celui de-al doilea copil al familiei, mama s-a îmbolnăvit de pneumonie şi a murit.
Câţiva ani mai târziu, tatăl s-a recăsătorit cu fiica unui farmacist irlandez, iar adolescenta a fost trimisă la Queen’s College, în Londra. În 1886, când a împlinit 18 ani, Gertrude a fost admisă la Oxford, la una din cele două facultăţi la care erau acceptate fete, și, după terminarea studiilor, cumnatul mamei ei vitrege, Franck Lascelles, care era ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, a invitat-o într-o vizită în România.
Ajunsă la Bucureşti, Gertrude a încercat să-şi găsească un soţ și a participat la toate recepţiile, balurile și concertele organizate în marile familii boierești. Așa i-a cunoscut pe contele Von Bulow, viitorul cancelar al Germaniei, pe contele Goluchowski, devenit mai târziu cancelarul Austriei, și pe Charles Hardinge, care a devenit vice-regele Indiei, dar și pe regina Elisabeta a României, pe care o admiră foarte mult și care o numea pe tânără “mica mea prietenă venită de departe”. Tot aici l-a întâlnit pe Valentine Chirol, corespondentul ziarului “Times” în România, fost diplomat, care călătorise prin nenumărate ţări, și cu care englezoaica a legat o relație de amiciție. Cele patru luni petrecute la Bucureşti în iarna anului 1888 nu au dus însă la împlinirea visului Gertrudei de a se mărita, pentru că niciun tânăr nu a cerut-o de soție, așa că vărul ei a invitat-o să meargă împreună în Imperiul Otoman. Aici a avut primul contact cu Orientul, a rămas la Constantinopole pentru o vreme, dar timpul trecea şi nu a apărut nici un tânăr care să fie o partidă interesantă pentru pretențioasa Gertrude.
În 1892, când a împlinit 23 de ani, aventuriera a decis să plece, însoţită de mătuşa ei, la Teheran, unde între timp cumnatul mamei vitrege, Franck Lascelles, fusese numit ambasador plenipotenţiar pe lângă tronul şahului Nasivaddin. În sfârșit, Gertrude și-a găsit alesul, pe Henry Cadogan, un diplomat de carieră, iar bărbatul a fost acceptat și de familia ei. A fost programată nunta, dar întâmplarea a făcut ca logodnicul să moară în condiţii ciudate, în urma unei pneumonii contractate după ce căzuse într-un lac îngheţat.
Disperată, Gertrude Bell a renunțat la ideea de a mai căuta un soț și a decis să-şi dedice viaţa muncii, călătoriilor și studiilor legate de Orient. A învățat persana, a început să traducă mult, apoi, în timpul unei călătorii în Grecia, a descoperit arheologia. Au urmat alte și alte călătorii în Orient, de la Ierusalim pe Valea Iordanului, în munții Libanului, a vizitat Palmira, Petra și s-a întors înapoi la Ierusalim, apoi a mers în centrul Peninsulei Arabice și în Golful Persic.
La izbucnirea Primului Război Mondial, Gertrude știa aproape toate dialectele arabe, adunase informaţii cu privire la triburile locale, cunoștea familiile regale din regiune şi relaţiile dintre ele.
În 1915, a fost trimisă la Cairo şi apoi la Bagdad, unde a devenit ofiţer politic, apoi secretar pe problemele Orientului al Biroului Britanic pentru Arabia. Expert în informaţii, maior în armată şi consultant pentru forţele militare britanice din Orientul Mijlociu, englezoaica era practic cea mai influentă femeie din Imperiul Britanic pentru zona arabă.
Folosindu-se de cunoştinţele cu privire la situaţia politică, socială şi economică din Orientul Mijlociu, Gertrude a reuşit să îl convingă pe Winston Churchill, proaspăt numit Secretar de Stat al Coloniilor, care voia retragerea totală a britanicilor din regiune, să convoace în 1921 Conferinţa de la Cairo, cu participarea tuturor specialiştilor în lumea arabă, ea fiind singura femeie prezentă la discuțiile în care s-au trasat graniţele din Orientul Mijlociu, în mare parte valabile şi astăzi.
Gertrude a insistat şi a obţinut crearea unui stat irakian tampon sub mandat britanic sub conducerea prinţului haşemit Faisal, pe care îl cunoscuse personal. Aceasta a fost cea mai mare realizare politică a ei, iar după 1921, s-a instalat definitiv la Bagdad, unde a creat Muzeul arheologic şi a devenit directoarea Serviciului de antichităţi irakiene, ultimul succes politic obţinut fiind recunoașterea de către Turcia condusă de Kemal Ataturk a controlului irakian asupra regiunii Mosul în nordul ţării, ceea ce asigura puterii din Bagdad, datorită veniturilor din petrol, independenţă financiară şi mijloace pentru a-şi impune autoritatea.
După câteva luni, Gertrude Bell, ajunsă la vârstă de 57 de ani, a înghiţit un pumn de barbaturice. A murit pe 12 iulie 1926 la Bagdad și a fost înmormântată în cimitirul britanic din oraș.
