Allene Tew s-a născut pe 7 iulie 1872 în Janesville, Wisconsin, și a fost fiica unui funcționar de bancă numit Charles Henry Tew și a lui Janet. Tânăra a devenit membră a organizației Fiicele Revoluției Americane, ceea ce înseamnă că a dovedit cu documente faptul că cel puțin unul dintre urmașii ei a luptat în Războiul de Independență, iar apartenența la acest grup exclusivist i-a adus privilegiul de a fi acceptată de Lina Astor, regina autoproclamată a aristocrației americane de la începutul secolului XX, în „clasa superioară”, în ciuda faptului că aparținea celei de mijloc.
De-a lungul vieții, a fost căsătorită de cinci ori, primul ei soț fiind Theodore Rickey Hostetter, unul dintre cei mai bogați oameni din Pittsburgh. Cuplul deținea mai multe apartamente în New York City, câteva ferme la țară și domeniul de golf Raton din Pennsylvania.
Cei doi au avut trei copii: Greta, Verna, care a murit la doar doi ani, și Theodore Rickey Hostetter Jr., băiatul fiind ucis în timpul Primului Război Mondial.
Hostetter a murit de pneumonie la doar treizeci și doi de ani, lăsând-o pe văduvă moștenitoare a unei averi evaluate la 1.349.196 de dolari.
La puțin timp după moartea lui, Allene Tew s-a recăsătorit cu Morton Colton Nichols și și-a stabilit reședința pe Park Avenue, dar cei doi au divorțat în 1905, iar ea a revenit la numele Hostetter.
Al treilea soț al frumoasei americance a fost Anson Wood Burchard, cu care s-a căsătorit pe 4 decembrie 1912 la Londra, nunta fiind urmată de o recepție fastuoasă la care au participat mai mulți oameni de afaceri britanici. Bărbatul era fiul lui Walter Howard Burchard și a devenit în scurt timp vicepreședinte al General Electric. Acest mariaj i-a adus ambițioasei Allene înscrierea în prestigiosul Registru Social al New York-ului și recunoașterea în înalta societate, la care aspira de mult timp. Familia a locuit într-o reședință luxoasă din Upper East Side, o casă proiectată de arhitectul C. P. H. Gilbert, dar cuplul avea și o locuință la Paris, în arondismentul 8.
În 1918, ambii copii ai Allenei Tew au murit în aceeași săptămână, iar soțul a încetat din viață pe 22 ianuarie 1927, lăsând-o moștenitoarea unei averi evaluate la peste 3.000.000 de dolari.
Un an mai târziu, în octombrie 1928, a început să fie însoțită la evenimentele publice din New York de Prințul Heinrich XXXIII Reuss de Köstritz, fostul soț al prințesei Victoria Margaret a Prusiei. Americanca a cumpărat fosta reședință a contesei de Montebello din Franța, iar în ianuarie 1929 a închiriat vasul Indiana, un adevărat “palat plutitor”, pentru a călători pe râul Nil, fiind însoțită în permanență de prințul Henry, așa cum era cunoscut bărbatul în presa de peste ocean. Cei doi s-au căsătorit pe 10 aprilie 1929 la Paris, printre invitații la nuntă aflându-se rudele princiare ale noului soț. Allene a devenit din ce în ce mai cunoscută pentru stilul de viață luxos și pentru petrecerile opulente pe care le organiza la reședințele din Franța sau de la New York. Mariajul a durat doar șase ani, secretarul ei personal anunțând în iunie 1935 că prințul și prințesa au divorțat.
Al cincilea soț al americancei a fost contele Pavel de Kotzebue, cu care s-a căsătorit pe 4 martie 1936 la Geneva, în Elveția. Bărbatul era nepotul lui Ernest Karlevich Kotzebue, fostul ambasador al Rusiei în Statele Unite, printre invitații la nuntă aflându-se prințul Ferdinand de Lippe-Weissenfeld, prințul Lobanoff de Lausanne și colonelul Alexander Kotzebue, fratele contelui. În 1940, cuplul a cumpărat Beechwood, fosta reședință din Newport a Carolinei Schermerhorn Astor, locuind, în funcție de sezon, la New York, Paris sau Palm Beach. La un moment dat a aranjat căsătoria Julianei, moștenitoarea tronului Olandei, cu prințul Bernhard of Lippe-Biesterfeld, iar în 1938 a devenit nașa prințesei Beatrix, viitoarea regină a Țărilor de Jos.
Prințesa americană a murit în reședința ei de la Cap d’Ail, pe Riviera Franceză, pe 1 mai 1955, la vârsta de 82 de ani, fiind înmormântată în cimitirul din Nisa. Ultimul partener de viață, contele Kotzebue, care a fost președinte al Asociației Nobililor Ruși din America din 1942 până în 1953, a moștenit o avere de peste 20 de milioane de dolari, iar la moartea lui, în septembrie 1966, moștenitorii îndepărtați ai Allenei Tew, o serie de veri și nepoți, au început o îndelungată bătălie în justiție pentru a-și împărți banii și proprietățile milionarei.
Surse:
Annejet van der Zijl, An American Princess: The Many Lives of Allene Tew, 2015
Countess Kotzebue Is Dead on Riviera, The New York Times, 1955