John Pierpont Morgan (JP Morgan) a fost bancherul providențial care a salvat Statele Unite de la mai multe falimente, rămânând în istorie pentru că a înființat două companii majore și o instituție financiară de succes pe Wall Street. Filantrop, colecționar de artă și un adevărat vizionar, finanțistul l-a sprijinit pe Nikola Tesla în experimentele sale, s-a autointitulat “forța binefăcătoare” a Statelor Unite, dar s-a opus din toate puterile înființării sindicatelor în companiile sale. Marele finanțist a fost confruntat chiar de mezina sa, Anne Morgan, care a devenit o susținătoare activă a drepturilor muncitorilor, mergând până la a participa la pichetele de grevă organizate de femeile care cereau condiții mai bune de muncă.
J.P. Morgan s-a nǎscut pe 17 aprilie 1837 și a crescut în Hartford, Connecticut. Părinții săi, Junius Spencer Morgan și Julieta Pierpont, i-au oferit tânărului John o educație solidă, la vârsta de zece ani a fost înscris la Școala Publică Hartford și apoi a urmat Academia Episcopală din Cheshire, Connecticut.
În septembrie 1851 Morgan a trecut examenul de admitere la colegiul englez din Boston, o școală specializată în pregătirea tinerilor pentru o carieră în comerț, dar în primăvara anului 1852, când boala de care suferea din copilărie, febra reumatică, a devenit acută, tatăl său l-a trimis pentru un an la recuperare în Insulele Azore.
După absolvirea Colegiului din Boston Junius Spencer l-a trimis la Bellerive, o școală aflată în apropiere de satul elvețian Vevey, apoi la Universitatea din Göttingen pentru a învăța germana, iar de aici a ajuns în Anglia, având deja o diplomă în istoria artei. J.P.Morgan a intrat ca funcționar bancar în 1857 la filiala din Londra a companiei tatălui său, iar un an mai târziu s-a mutat la New York, devenind angajat al companiei Duncan, Sherman & Co. Între 1860 și 1864 este agent bancar la firma tatălui său și după această perioadă devine asociat la mai multe societăți financiare ale familiei. Unul dintre asociați, Anthony J. Drexel, îi devine mentor, iar relația cu acesta îl va influența pe toată durata vieții.
În a doua jumătate a secolului XIX economia Statelor Unite avea cel mai susținut ritm de evoluție din istoria sa, iar salariile considerabil mai ridicate, bunăstarea socială, PIB-ul în creștere și mai ales ambițiile noii clase care se ridica pe fondul industrializării accelerate au făcut ca economia americană să o depășească pe cea a Marii Britanii.
De exemplu, între 1865 și 1898 producția de grâu a crescut cu 256%, cea de porumb cu 222%, extracția de cărbune cu 800%, numărul kilometrilor de cale ferată a avut o evoluție de 567%, iar producția de oțel a ajuns să o depășească pe cele ale Marii Britanii, Germaniei și Franței împreună. America era în plină “Gilded Age”, termen ce fusese impus de Mark Twain în volumul său din 1873, “The Gilded Age: A Tale of Today”, roman ce a satirizat epoca dezvoltării accelerate care avea însă grave probleme sociale mascate de o poleială superficială.
JP Morgan se maturizează și intră în afacerile care îl vor transforma în milionarul Americii în această eră a schimbărilor profunde ale societății. După moartea lui Anthony Drexel, mentorul său, în 1893, firma a fost rebotezatǎ “JP Morgan & Company”, iar filialele din Statele Unite, Franța și Anglia i-au consolidat poziția, devenind una dintre cele mai puternice case bancare ale lumii.
În 1893 a izbucnit însă o criză economică ce va intra în istorie ca “Panica din 1983”, criză care va fi contracarată, în parte, datorită intervenției personale a lui JP Morgan. Încheiată în 1897, criza a avut printre cauze o lovitură de stat eșuată în Argentina, dublată de o recoltă agricolă slabă, evenimente care au blocat investițiile. În aceeași perioadă prețul proprietăților din Africa de Sud și Australia s-a prăbușit și exista temerea în piețele financiare că acea recesiunea ar putea deveni globală.
În 1895 Trezoreria Federală nu mai avea acoperirea în aur a masei monetare și, în acest context, președintele SUA, Grover Creveland, a acceptat oferta casei Morgan, care, împreună cu casa Rothschild, au furnizat Trezoriei Statelor Unite 3,5 milioane de uncii de aur în schimbul unor obligațiuni pe o perioadă 30 de ani. Împrumutul l-a costat pe democratul Cleveland cel de-al doilea mandat, pentru că, aspru criticat din cauza înțelegerii, a pierdut alegerile din 1896 în favoarea republicanului William McKinley, care foarte repede a obținut susținerea lui Morgan și a bancherilor de pe Wall Street, dispuși să schimbe tabăra politică pentru a-și asigura stabilitatea afacerilor.
După moartea tatălui său, Junius Morgan, în 1890, JP Morgan a preluat controlul total al companiei și în 1900 a început să negocieze cu Andrew Carnegie preluarea afacerii cu oțel a acestuia. Scopul lui JP era fuzionarea cu alte firme de oțel, cărbune, firme miniere și de transport maritim pentru a crea un conglomerat industrial, viitoarea U.S. Steel Corporation. Tranzacția a fost încheiată pentru suma de 487 milioane de dolari, acordul fiind asumat fără a fi necesară prezența avocaților și fără a fi întocmit un contract scris. În 1901, US Steel a devenit prima companie de miliarde de dolari din lume, având o capitalizare autorizată de 1,4 miliarde de dolari, mult mai mare decât oricare altă societate industrială, maritimă sau feroviară.
Scopul US Steel a fost de a reduce costurile de transport și cele ale resurselor, de a extinde linii de producție și de a îmbunătăți distribuția și, datorită succesului lui Morgan, Statelor Unite au reușit să concureze la nivel global cu Marea Britanie și Germania.
Charles M. Schwab, președintele companiei, cel care a intermediat afacerea dintre Carnegie și Morgan, spera ca în curând cota de piață a US Steel să ajungă la 75%, dar lucrurile nu au mers conform previziunilor, iar când acțiunile au scăzut Schwab a demisionat, fondând doi ani mai târziu Bethlehem Steel, care va deveni al doilea mare producator de oțel din Statele Unite.
Încă de la apariția sa, US Steel a descurajat prin măsuri agresive formarea sindicatelor, viziunea lui JP Morgan concentrându-se doar asupra profitului pe termen lung și stabilității financiare, dar mai târziu, la sfârșitul anilor ’30, compania va fi nevoită, pe fondul mișcărilor de protest tot mai frecvente, să accepte mișcările sindicale.
JP Morgan a fost pus la o nouă încercare în 1907, când criza financiară declanșată în momentul în care bursa newyorkeză a căzut cu aproape 50% față de vârful atins cu un an în urmă a creat fenomenul care va deveni cunoscut ca “Panica Bancherilor”. Criza s-a extins la nivel național după ce mai multe bănci și companii au intrat în faliment și, în acest context, secretarul Trezoreriei, George B. Cortelyou, a alocat 35 de milioane de dolari din fondurile federale pentru a potoli furtuna. Morgan a intervenit personal și a preluat conducerea companiei folosindu-se de influența personală pentru rezolvarea crizei. Foarte abil, a organizat o celulă de criză reușind să controleze circuitul monetar și liniile de credit. Criza a luat sfârșit și piața și-a recăpătat încrederea în momentul în care Morgan a cumpărat acțiuni de la firma de brookeraj Moore & Schley și de la Tennessee Coal, Iron & Railroad Company, plătind 30 de milioane de dolari.
Această experiență a impus însă crearea unui mecanism financiar care să poată face față unor viitoare momente de același tip, iar liderii politici și cei de pe Wall Street au fost nevoiți să conceapă un plan (sprijinit activ de Morgan), ceea ce va deveni în 1913 Sistemul Federal de Rezerve.
Documentul de înființare al Federal Reserve a fost semnat de președintele Woodrow Wilson pe 23 decembrie 1913, constituindu-se astfel sistemul bancar central a Statelor Unite care prevedea că 12 bănci sunt responsabile de buna funcționare a Rezervei Federale, fiecare reprezentând un district regional.
În 1900 Morgan a investit 150.000 dolari, o sumă considerabilă la acea vreme, în Turnul Wardenclyffe al inventatorului Nikola Tesla, un proiect transatlantic de transmisie radio de mare putere. În 1903 Tesla a consumat însă investiția inițială fără a reuși finalizarea proiectului și cum Guglielmo Marconi făcuse deja transmisiuni transatlantice cu echipamente mai puțin costisitoare, Morgan a refuzat să-l mai finanțeze. Tesla a încercat să aducă din noi investitorii în proiectul Wardenclyffe, de data aceasta testând posibilitatea de a transmite curentul electric wireless, dar pierderea principalului său susținător financiar i-a năruit proiectele. Viziunea lui Tesla de a transmite electricitate prin aer se va dovedi viabilă însă după un secol.
Un mare succes al lui JP Morgan a fost formarea, în 1902, a companiei International Mercantile Marine, un conglomerat de transport maritim în Oceanul Atlantic care a absorbit mai multe linii majore americane și britanice. Una dintre filialele IMM a fost linia maritimă White Star, cea care a deținut RMS Titanic, Morgan însuși având un bilet la clasa I pentru călătoria inaugurală a pachebotului, dar și-a anulat planurile în ultimul moment, alegând să rămână într-o stațiune din Aix-les-Baines, Franța. Tragicul naufragiu al navei din 1912, care a avut loc cu un an înainte de moartea lui Morgan, a fost un dezastru financiar pentru IMM, care a intrat în faliment, dar compania a fost salvată de la dispariție de începerea Primului Război Mondial, când IMM s-a transformat în U.S. Lines.
JP Morgan a fost, de asemenea, fondatorul Clubului Metropolitan din New York și a deținut funcția de președinte a acestuia între 1891 și 1900. Se spune că era atât de hotărât să facă această investiție încât a cumpărat terenul de pe East 61st Street la un preț de 125.000 dolari și i-a ordonat constructorului: “Zidește-mi un club pentru domni. Uită de cheltuieli.” Printre alți fondatori ai proiectlui s-au aflat și familiile Vanderbilt, Roosevelt și Whitneys, care au contribuit cu sume generoase la construcția și echiparea clubului.
În 1861 s-a căsătorit cu Amelia Sturges, care a murit însă anul următor. La trei ani după moartea ei, în 1965, omul de afaceri s-a recăsătotit cu Frances Louisa Tracy, cuplul având patru copii: Louisa, John Pierpont Jr, Juliet și Anne Tracy Morgan. Casa familiei bancherului de pe Madison Avenue a fost prima reședință privată luminatǎ electric din New York, iar interesul său pentru noile tehnologii s-a materializat în finanțarea lui Thomas Edison. Pasionat de yachting, omul de afaceri a deținut mai multe vase luxoase. “Dacă vă interesează cât costă, să știți că nu vi-l puteți permite”, a fost răspunsul la o întrebare despre prețul unuia dintre iahturile sale.
Anne Tracy Morgan, fiica cea mică a bancherului, a fost foarte respectată pentru operele ei de caritate. În 1903 a devenit coproprietară a vilei Trianon de lângă Versailles, împreună cu Elsie De Wolfe, una dintre cele mai cunoscute femei specializate în design de interioare din Statele Unite, și cu Elisabeth Marbury, una dintre primele femei agent literar din lume. Cele trei doamne, cunoscute ca „Triumviratul de la Versailles”, au găzduit un salon literar foarte apreciat în Franța și în același an, împreună cu Florence Jaffray Harriman, au ajutat la organizarea Colony Club, primul club social al femeilor din New York.
În jurul anului 1910, în ciuda concepțiilor vârstnicului ei tata despre drepturile angajaților, Anne a devenit activistă sindicală și a sprijinit lucrătoarele din industria confecțiilor din New York în perioadele în care acestea își cereau drepturile făcând greve. Moștenitoarea lui JP Morgan și alte femei bogate din cercul ei social au stat zile în șir alături de pichetele de muncitoare, îmbrăcate ca și ele, în costume de stofă ieftină, și contribuind financiar la susținerea cauzei acestora.
JP Morgan a fost un colecționar pasionat de cărți rare, picturi, ceasuri și obiecte de artă, multe dintre ele donate către Metropolitan Museum of Art, al cărui președinte a fost. Instituția deține o colecție impresionantă de pictură europeană: Da Vinci, Michelangelo, Raphael, Rembrandt, Rubens, Gainsborough, Dürer și Picasso, dar și Paul Cézanne, Vincent van Gogh, John Leech, Gaston Phoebus, Rembrandt John Ruskin și Pierre-Auguste Renoir și o serie de Biblii rare, inclusiv trei Biblii Gutenberg. Morgan a donat sume considerabile și către Muzeul American de Istorie Naturală, Muzeul Metropolitan de Artă, Universitatea Harvard și Trinity College. Bancherul a fost, de asemenea, și unul dintre cei mai importanti colecționari de bijuterii și pietre prețioase din America, adunând, de-a lungul timpului, peste 1000 de piese, toate donate Muzeului American de Istorie Naturală din New York. În 1906 i-a oferit artistului fotograf Edward S. Curtis 75.000 de dolari pentru a realiza un album foto cu americanii nativi, “Indienii din America de Nord”.
JP Morgan a murit în somn, pe 31 martie 1913, cu două săptămâni înainte de a împlini vârsta de 76 de ani. Se afla la Grand Hotel în Roma, iar când vestea a ajuns în America drapelele de pe Wall Street au fost coborâte în bernă. În ziua în care trupul său a fost transferat pentru a fi înmormântat la Cimitirul Cedar Hill din Hartford, procesiunea funerară a trecut prin cartierul bancar al New York-ului, iar bursa a fost închisă timp de două ore în semn de respect pentru dispariția puternicului bancher.
JP Morgan s-a văzut pe sine însuși ca fiind forța binefăcătoare a Statelor Unite, considerând că instituțiile pe care le-a fondat au transformat America într-una din cele mai puternice țǎri ale lumii. Când s-a stins din viață, în 1913, deținea o avere de 80 de milioane de dolari, echivalentul a 12 miliarde dolari astăzi, în timp ce averea lui Rockefeller se ridica la aproape un miliard de dolari la acel moment, adică echivalentul a nu mai puțin de 336 miliarde de dolari astăzi. Se spune că atunci când Rockefeller a citit într-un ziar care este estimarea averii bancherului, ar fi exclamat: „Și când te gândești că nici măcar nu a fost un om bogat!” Partenerii lui au afirmat în acea perioadă că Morgan ar fi putut să acumuleze mult mai mulți bani, dar a preferat să trăiască în lux, colecționând tablouri, cǎrți rare, reședinte și iahturi luxoase.
Imperiul industrial și financiar întemeiat de JP Morgan funcționează cu succes și astăzi, JP Morgan Chase Bank fiind cea mai importantă bancă americană, cu active de 2.870 de miliarde de dolari.
Surse:
Louis Auchincloss, J.P. Morgan: The Financier as Collector, 1990
Henry William Brands, Masters of Enterprise. Giants of American Business from John Jacob Astor and J. P. Morgan to Bill Gates and Oprah Winfrey, 1999
Jean Strouse, Morgan: American Financier, 1999
