Andrei Rubliov s-a născut în anii 1360 și este considerat unul dintre cei mai mari pictori medievali de icoane și fresce ortodoxe. Nu se cunosc multe informații despre copilăria lui, inclusiv locul unde s-a născut este necunoscut, dar se pare că cea mai mare parte din viață a trăit la Mănăstirea Sfânta Treime-Sfântul Serghiei de lângă Moscova, care era condusă în acea vreme de egumenul Nikon de Radonej.
Prima mențiune despre operele lui Rubliov apare în 1405, când este consemnată realizarea frescelor de la Catedrala Bunei Vestiri de la Kremlin, la care a lucrat alături de pictorul Teofan grecul, care i-a fost maestru, și de Prokhor din Gorodets.
În 1408, zugravul de icoane a pictat, împreună cu Daniel Chorny, Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Vladimir și mai târziu, între 1425 și 1427, Catedrala Sfânta Treime – Sfântul Serghiei. După moartea lui Daniel, Andrei a ajuns la Mănăstirea Andronikov din Moscova, unde a realizat ultimele sale lucrări, frescele Catedralei Mântuitorului.
Singura lucrare autentificată ca fiind în întregime a sa este icoana Sfintei Treimi care este astăzi expusă la Galeria Tretiakov din Moscova.
Andrei Rubliov a murit la Mănăstirea Andronikov, dar nu se știe decât că dispariția sa a survenit între anii 1427 și 1430. Biserica l-a canonizat ca sfânt în 1988, hramul său fiind sărbătorit pe 29 ianuarie.
În 1966, regizorul Andrei Tarkovski, unul dintre cei mai influenți cineaști ai secolului XX, a realizat un film despre viața lui Andrei Rubliov, peliculă bazată pe informațiile vagi despre epoca în care artistul a creat cele mai cunoscute imagini ale creștinismului ortodox.
“S-a vorbit mult, peste tot, despre acest film. S-a spus că este o reînnodare cu tradiţia Eisenstein, tradiţia „spectacol de opera” gen “Alexandr Nevski” şi “Ivan cel Groaznic”. Nu-i tocmai aşa. În “Rubliov” e vorba de o frescă istorică a întregii lungi stăpâniri tătăreşti asupra principatelor ruseşti. Ni se descrie nu un eveniment, ci un fenomen, nu acţiuni epocale, ci… o epocă, lungă, grea, teribilă. Cunoscuse şi Europa, cam tot pe vremea aceea, blestemul odioaselor „companii”, „marile companii“, armate care, în răstimpul dintre două războaie, rămase slobode, jefuiau, ucideau, violau, schingiuiau.
Filmul lui Andrei Tarkovski (autor al celebrului “Copilăria lui Ivan”), “Andrei Rubliov” (1969) timp de 80% din lungimea lui ne zugrăveşte acest peisaj dantesc de distrugere, violenţă, tâlhărie, combinate cu trădare şi delaţiune. Principatele ruseşti subsistau, dar erau vasale şi plăteau tribut. Acest haos, această sângeroasă şi imorală anarhie, ne este zugrăvită aci. Cu o artă cinematografică a imaginii, a culorii, a trucajelor şi cascadoriei, ni se arată din când în când figura luminoasă a unui om, un om de o înălţime umanistă care sărea peste cinci secole în viitor.
Călugărul Andrei Rubliov avea suflet de sfânt şi geniu de artist. Picturile lui sunt, ca şi cele ale unui Giotto sau Pietro della Francesca, „premergătoare Renaşterii“. Şi renascentist îi e şi spiritul. El crede în demnitatea fiinţei omeneşti şi plimbă acest umanism de-a lungul unei epoci de cumplit canibalism. Filmul ne arată cum, printr-un concurs diabolic de împrejurări, fără voia lui, Rubliov ucide un om. Asta îl va zgudui atât de tare, încât timp de zece ani va sta încovoiat, răpus de acest traumatism: nu va mai predica, nu va mai picta, ci îşi va depăna, dezolat, remuşcările.
Când pictează, este de un curaj şi de o exigenţă morală remarcabilă pentru vremea aceea. Pictează o Judecată de Apoi pe care se sileşte să o zugrăvească astfel ca să reflecte ideile, ideologia, etica sa. O morală care este întrucâtva contestatară dezaprobă aşa-zisa „morală a terorii”, a terorizării păcătosului cu pedepse nemiloase. Un „neconformist”, aşa îl denumesc cronicarii care s-au ocupat cu viaţa şi opera lui zugrăvite în acest film. Această operă filmul o concentrează în ultima zecime a peliculei. Dar în acel scurt răstimp, ochiul nostru gustă voluptăţile de artă ale unei lungi şederi la Florenţa sau la Roma.
Faptul că descrierea haosului medieval, a invaziei barbare cronice, a anarhiei durabile şi imuabile, faptul că această descriere durează cât aproape tot filmul nu aduce nici monotonie, nici plictiseală. Căci incoerenţa evenimentelor, incertitudinea, izolarea omului înecat în haos —, această dezordine e imaginea fidelă şi constantă a acelei lumi.
Să ne întoarcem o ultimă oară la splendidul film al lui Tarkovski. Semnalez episodul cu turnarea în bronz a unui clopot uriaş. Nimeni nu reuşea să-i facă mulajul. Atunci se iveşte fiul unui bătrân iscusit meşter care cunoştea secretul amestecurilor, al luturilor, al metalelor. Şi, graţie lui, clopotul se face. Asistăm la fiecare pasionantă etapă a acestei lucrări ciclopeene. Iar la urmă, faurul nostru îi mărturiseşte confidenţial prietenului său Andrei Rubliov, că habar n-avea de nici un secret. Că adevăratul secret e să porneşti la treabă şi să nu te descurajezi niciodată.
Scenariul poartă alături de numele lui Tarkovski şi semnătura lui Mihalkov-Koncialovski, fiul unui mare pictor rus. Acest film e anterior altora două, unde avea să fie nu numai scenarist, dar şi regizor: “Unchiul Vania” şi “Un cuib de nobili”, scria D.I. Suchianu despre filmul “Andrei Rubliov”.
