Anne Hyde s-a născut pe 12 martie 1637 în Windsor, Berkshire și a fost fiica politicianului și diplomatului Edward Hyde, care a fost numit mai târziu Conte de Clarendon, și a celei doua soții a sale, Frances Aylesbury. Nu se știu prea multe lucruri despre copilăria ei, dar este cunoscut faptul că în 1649 familia a fugit în Țările de Jos, la scurt timp după ce regele Carol I a fost executat.
În timpul Primului Război Civil Englez, tatăl ei fusese consilier principal al suveranului, apoi a plecat în exil împreună cu fiul acestuia, Carol al II-lea, primind protecția Mariei de Orania, fiica monarhului ucis, la Breda. Prințesa britanică a numit-o pe Anne domnișoară de onoare, în ciuda împotrivirii mamei ei, Henrietta Maria, care o detesta pe micuță pentru că nu avea origine nobilă.
Anne s-a făcut repede plăcută și era iubită de toți cei care o întâlneau pentru că era foarte frumoasă și mereu elegantă, motiv pentru care a atras privirile multor bărbați. Unul dintre primii ei pretendenți a fost Spencer Compton, fiul contelui de Northampton, dar ea nu l-a plăcut și la scurt timp tânăra s-a îndrăgostit de un anume baron Henry Jermyn. Când l-a întâlnit pe Iacob al II-lea, Ducele de York, fiul defunctului rege al Angliei, a uitat de sentimentele pe care i le purta lui Jermyn. Pe 24 noiembrie 1659, la doi sau trei ani după ce o întâlnise pentru prima dată, Iacob i-a promis că o va lua de soție, în ciuda faptului că inclusiv tatăl ei, Edward Hyde, s-a opus și a închis-o într-o cameră pentru a nu-l mai vedea pe tânărul prinț. Carol al II-lea, fratele cel mare al lui Iacob, a sperat însă că relația cu Anne va avea o influență pozitivă asupra mezinului și le-a încurajat povestea de iubire.
Cei doi au început o relație, Anne a rămas însărcinată, iar când sarcina devenise deja vizibilă cei doi s-au căsătorit. După restaurarea monarhiei în 1660, cuplul a avut parte de o ceremonie oficială de nuntă care a avut loc la Casa Worcester și a fost oficiată de Joseph Crowther, capelanul lui Iacob.
Primul fiu al cuplului, Carol, s-a născut în luna octombrie a aceluiași an, dar a murit șapte luni mai târziu. Au urmat șapte copii: Mary, Iacob, Anna, Carol, Edgar, Henrietta și Ecaterina, dar doar doi au ajuns la vârsta adultă: Mary, care va deveni regina Angliei, Scoției și Irlandei, și Anna, care a fost regină începând cu anul 1702.
La moartea lui Carol al II-lea, în 1685, Iacob și Anne Hyde au devenit suverani ai regatului, dar regina nu a fost foarte populară la curtea britanică pentru că nu provenea dintr-o familie regală, iar soțul ei, Iacob, a avut o serie de amante de-a lungul căsniciei, printre ele aflându-se Arabella Churchill, mama fiului său nelegitim, Ducele de Berwick, și Lady Chesterfield.
Istoricul John Callow susține că suverana a avut un impact foarte mare în procesul care l-a determinat pe regele Angliei să treacă la religia catolică, deși ambele lor fiice, Mary și Anna, erau membre ale Bisericii Angliei.
Regina Anne Hyde a fost bolnavă timp de 15 luni după nașterea fiului ei cel mic, Edgar, în 1669 a adus-o pe lume pe Henrietta, iar după nașterea ultimei fiice, Ecaterina, în 1671, nu și-a mai revenit. Medicii au diagnosticat-o cu cancer la sân și a murit pe 31 martie 1671, trupul său fiind depus la Capela Henric al VII-lea a Abației Westminster. Cu câteva ore înainte de a înceta din viață, frații ei, Henric și Laurence, au vrut să aducă un preot anglican pentru a-i da comuniunea, dar suverana a refuzat, cerând să fie văzută de un preot catolic.
La doi ani după moartea ei, Iacob s-a căsătorit cu o prințesă catolică, Mary de Modena, care l-a adus pe lume James Francis Edward, singurul fiu al suveranului care a supraviețuit până la maturitate, devenind rege al Angliei, Irlandei și Scoției în 1685. După detronarea lui în timpul Revoluției glorioase din 1688, tronul i-a fost oferit de Parlament fiicei Annei Hyde, Mary, și soțului ei, Wilhelm al III-lea de Orania, iar după moartea acesteia în 1694, la cârma Angliei a ajuns cealaltă fiică, Anna.
sursa:
Gila Curtis, The Life and Times of Queen Anne (1972)
