Baiazid al II-lea s-a născut pe 3 decembrie 1447 în Didimoticho, un oraș din regunea Evros (în Grecia de astăzi), și a fost fiul cel mare și succesorul lui Mehmed al II-lea și al primei soții a acestuia, Gülbahar Hatun.
Tânărul a fost educat în orașul Amasya și mai târziu a devenit bei pentru o perioadă de 27 de ani. Baiazid al II-lea s-a căsătorit cu Gülbahar Hatun, cunoscută ca Ayşe Hatun, cea care a fost mama viitorului sultan Selim I și bunica lui Soleiman Magnificul.
Prințul otoman a urcat pe tron în 1481 și, la fel ca tatăl său, a fost un admirator al culturii occidentale. Spre deosebire de mulți alți sultani, Baiazid a muncit mult pentru a consolida funcționarea politicii interne a imperiului, ceea ce i-a adus supranumele “cel drept”.
De-a lungul domniei, s-a angajat în numeroase campanii de cucerire a posesiunilor venețiene din Morea, considerând că acea regiune este cheia viitoarei forțe navale otomane în Mediterana de Est.
Pe de altă parte, autoritatea otomană din Anatolia era serios amenințată; de altfel, vizirul lui Baiazid al II-lea, Hadım Ali Pașa, a fost ucis în luptele împotriva rebeliunii Șahkulu.
În iulie 1492, în perioada Inchiziției, când Spania condusă de regina Isabela I a expulzat populația evreiască și musulmană, Baiazid al II-lea a trimis mai multe vapoare (sub comanda amiralului Kemal Reis) pentru a-i evacua în siguranță pe exilați și le-a acordat permisiunea de a se stabili în Imperiul Otoman.
În plus, sultanul a transmis un firman tuturor guvernatorilor provinciilor sale, ordonându-le să îi primească bine pe refugiații din Spania și amenințându-i cu execuția pe toți cei care nu îi tratau cum se cuvine sau le refuzau intrarea în imperiu.
Musulmanii și evreii fugiți din al-Andalus au contribuit mult la consolidarea puterii Imperiului Otoman, pentru că au introdus o serie de idei și concepte moderne în sistemul de conducere. Prima tipografie din Constantinopol, de exemplu, a fost fondată de evreii sefarzi în 1493, la mai puțin de un an după ce aceștia ajunseseră pe tărâm otoman.
În 1484, Baiazid al II-lea a început campania împotriva Moldovei, care se afla la acel moment sub domnia lui Ștefan cel Mare. Însoțit de o armată de peste 60.000 de soldați, sultanul a pornit pe 6 iulie 1484 asediul cetății Chilia, apărată de 400 moldoveni conduși de pârcălabii Ivanco și Maxim. După opt zile, cetatea a fost cucerită și a rămas sub stăpânire otomană până în 1812, după Războiul Ruso-Turc, când a fost cedată Imperiului Țarist.
O legendă spune că Baiazid, înainte de a pleca în această campanie, a căzut la pat fiind afectat de o boală misterioasă și niciun medic nu a putut să-l vindece.
Sultanul se ruga însă în fiecare zi la Allah să îl scape de suferinţă și într-o noapte i s-a arătat în vis un derviş care i-a spus că durerile lui vor dispărea după ce va găsi rămășițele sfântului Saltîc (cunoscut și ca Sarî Saltuk) și îi va onora osemintele sacre.
A doua zi, s-a trezit sănătos şi a decis să plece în Dobrogea, acolo unde supușii săi îi spuseseră că ar trebui să se afle rămăşiţele sfântului. Baiazid al II-lea a ajuns la Babadag, unde a întâlnit un cioban bătrân care ştia unde se află mormântul legendarului gânditor și derviș otoman, care se stabilise în a doua jumătate a secolului al XIII-lea în Dobrogea. Păstorul i-a mai spus că aflase de mormîntul uitat pentru că, de fiecare dată când mergea pe munte, oile refuzau să pască iarba mănoasă dintr-un anumit loc.
Sultanul l-a urmat pe cioban şi a găsit mormântul profetului Sari Saltîc, a luat rămăşiţele acestuia şi le-a dus în Babadag, poruncind să se ridice un mausoleu unde să fie depuse. Turbeaua lui Sari Saltîc este şi astăzi loc de pelerinaj pentru etnicii musulmani care îl asociază cu întemeierea oraşului.
În ultimii ani ai domniei lui Baiazid al II-lea, Constantinopolul a fost devastat de cutremurul puternic din 1509, iar sultanul s-a implicat în ajutorarea celor rămași fără case și în reconstruirea orașului. Peste câțiva ani, doi dintre fiii săi, Selim și Ahmet, au început bătălia pemtru succesiune, Selim a organizat o revoltă în Tracia, dar a fost învins de propriul tată și a fost forțat să fugă în peninsula Crimeea. Sultanul i-a interzis, în același timp, lui Ahmet să intre în Constantinopol.
Selim s-a întors însă din Crimeea și, cu sprijinul ienicerilor, și-a forțat părintele să abdice pe 25 aprilie 1512. Baiazid al II-lea a decis să se retragă în orașul său natal, Didimoticho, dar a murit o lună mai târziu, pe 26 mai, la Havsa, otrăvit, se pare, chiar de oamenii fiului său, înainte de a ajunge la destinație. Sultanul, care avea la acel moment 64 de ani, a fost înmormântat la Constantinopol, în moscheea care îi poartă astăzi numele.
Baiazid al II-lea a avut șapte soții, opt fii și unsprezece fiice și a rămas în istoria otomană ca un conducător tolerant și înțelept.
Vă recomand să vizitați Muzeul virtual al turcilor și tătarilor din Dobrogea
