HomeVizionariiPictori și sculptoriBalerina Olga Khokhlova, prima soție și muza lui Pablo Picasso

Balerina Olga Khokhlova, prima soție și muza lui Pablo Picasso

Olga Khokhlova
DS TW

Olga Khokhlova Picasso s-a născut pe 17 iunie 1891 în orașul Nezhin din nordul Ucrainei, mama ei, Lydia Zinchenko, fiind de origine nobilă. Tatăl era ofițer rus, cei doi având trei fii și două fiice care, datorită statului familiei, au fost foarte bine educați.

Olga și-a dorit să devină balerină din momentul în care, aflându-se cu părinții într-o vizită în Franța, a văzut-o pe Madame Shroessont pe scenă, ajunsă acasă a început să studieze baletul și curând a fost acceptată în compania lui Serghei Diaghilev.

Pe 18 mai 1917, Olga a dansat în “Parade”, un spectacol al companiei Ballets Russes pentru care Pablo Picasso proiectase costumele și realizase scenografia. Așa s-au întâlnit cei doi artiști, apoi Olga a părăsit trupa care urma să plece în turneu în America de Sud și a rămas la Barcelona împreună cu pictorul, iar Pablo, care era cu zece ani mai mare decât ea, a prezentat-o familiei. La început, mama lui a fost nemulțumită de ideea unui eventual mariaj cu o străină.

În scurt timp Olga și Pablo Picasso s-au mutat la Paris. Cei doi s-au căsătorit pe 12 iulie 1918 la Catedrala Ortodoxă Rusă, Jean Cocteau și Max Jacob fiindu-le martori la ceremonie.

Trei ani mai târziu, pe 4 februarie 1921, balerina a adus pe lume un băiat pe care l-a numit Paulo, dar în scurt timp relația cu Picasso s-a deteriorat. În 1927, pictorul a început o aventură cu o tânără de 17 ani, Marie-Thérèse Walter, dar de-abia în 1935 Olga a aflat despre relația soțului ei, de la o prietenă care a informat-o că amanta era însărcinată.

Olga Khokhlova
Olga Khokhlova
Olga și Pablo Picasso
Olga Khokhlova

Imediat, și-a luat fiul, pe Paulo, s-a mutat în sudul Franței și a depus actele de divorț. Picasso a refuzat să-și împartă averea în mod egal cu ea, așa cum prevedea legislația franceză, și în aceste condiții femeia a decis să renunțe la orice presiuni pentru a obține separarea legală, rămânând căsătorită legal cu el pentru tot restul vieții. Balerina s-a îmbolnăvit de cancer și a murit la Cannes, în Franța, pe 11 februarie 1955, la vârsta de 63 de ani.

Olga Khokhlova și fiul ei, Paulo
Olga Khokhlova

Paulo, singurul fiu legitim al lui Picasso, care un timp i-a fost șofer tatălui său, a fost căsătorit cu Emilienne Lotte, de care a divorțat în 1953, cuplul având doi copii, Pablito, care s-a sinucis la vârsta de 24 de ani, și Marina. Mai târziu, Paulo s-a căsătorit cu Christiane Paullin, iar fiul cuplului, Bernard Ruiz-Picasso, care este scriitor și om de afaceri, a înființat împreună cu mama sa Muzeul Picasso din Malaga.

În 1990, Marina Picasso, prima nepoată a artistului,  a fondat un orfelinat în Vietnam, la Thu Duc, o fostă bază militară, pe care l-a numit „Satul Tineretului” și l-a finanțat din moștenirea pe care a primit-o de la bunicul ei, Pablo Picasso.

DS TW
No comments

leave a comment