La Toledo, acolo unde zidurile catedralei monumentale par că străpung cerul ca o lamă de piatră, numele lui Francisco Jiménez de Cisneros încă se rostește cu sfială. Nu doar pentru că a fost un om al Bisericii, ci pentru că este considerat unul dintre cele mai influente personaje al Renașterii spaniole – un călugăr devenit cardinal, un reformator ascetic, un strateg politic și un constructor de instituții și monumente.
Catedrala gotică din vechea capitală regală îi datorează acestui om născut fără privilegii, dar înzestrat cu voință de fier, una dintre cele mai spectaculoase transformări. În epoca în care Spania se redefinea prin cuceriri și purificări religioase, Cisneros a ținut cu mână forte cheile credinței catolice și a controlat harta regatului.
Francisco Jiménez de Cisneros s-a născut în 1436, în Castilia, într-o familie modestă din Torrelaguna. A studiat la Alcala de Henares și apoi la Salamanca, învățând dreptul canonic și civil, dar chemarea monastică i-a transformat radical modul de a privi viața.
În tinerețe, a fost întemnițat timp de câțiva ani din cauza unui conflict de jurisdicție ecleziastică, experiență care nu l-a îndepărtat deloc de credință. După eliberare, a intrat în ordinul franciscan și a trăit în izolare ascetică la Mănăstirea din La Salceda. În 1492, anul căderii Granadei și al plecării lui Columb spre Americi, Cisneros devenise confesorul reginei Isabela de Castilia. Numit arhiepiscop de Toledo, cea mai înaltă funcție bisericească din Spania, în 1495, a început o amplă reformă a clerului: a decretat reguli stricte, a închis mănăstirile corupte și a impus creștinismului spaniol un spirit aproape monastic.
În 1507, a fost numit Mare Inchizitor (funcție pe care o deținuseră anterior celebrul Tomás de Torquemada, Diego de Deza Tavera și Diego Ramírez de Guzmán) și, din această poziție, a condus o campanie dură de convertiri forțate, în special în Granada. Cisneros a fost implicat în arderea manuscriselor arabe din Andaluzia, deși termenii capitulării le garantau musulmanilor libertatea religioasă. Decizia lui a șters secole de cultură, dar a fost justificată la acea vreme fiind considerată „purificare religioasă”. Istoricii cred că, spre deosebire de Torquemada, care a folosit teroarea ca spectacol public, Cisneros a fost mai calculat, dar nu mai blând.
În ciuda severității sale extreme, Cisneros a fost un mecena al artelor sacre. Catedrala din Toledo, a cărei piatră de temelie a fost pusă în 1226 de regele Ferdinand cel Sfânt, avea să cunoască sub conducerea lui unele dintre cele mai spectaculoase transformări. Marele Inchizitor a poruncit construcția unei capele impunătoare, ce a fost decorată cu lucrări în stil plateresc, influențat de orfevrărie, și a finanțat realizarea Capelei Mozárabe, dedicată vechiului rit mozarabic, pentru a proclama astfel identitatea unică a edificiului.
Tot în acea perioadă a fost realizată sacristia monumentală și extinderea spațiului dedicat corului catedralei, care a fost decorat cu lucrări de sculptură și pictură comandate celor mai buni artiști ai epocii.
În ceea ce privește viziunea lui despre accesul femeilor la educație, Cisneros a fost surprinzător de progresist pentru epoca sa. Într-o scrisoare adresată Ordinului Clariselor din Toledo, afirma: „O femeie cu minte ascuțită și spirit evlavios merită să citească Scriptura la fel ca un preot, căci nu sexul, ci sufletul caută înțelepciunea.”
Sub patronajul lui, au fost înființate școli și mănăstiri unde femeile puteau studia latina, teologia și retorica, deoarece considera că educația este un instrument de disciplină morală și de ordine socială, inclusiv pentru femei, cu condiția ca aceasta să fie controlată de Biserică.
Omul din umbra tronului
După moartea reginei Isabela I, în 1504, coroana Castiliei a trecut formal la fiica ei, Ioana de Castilia, cunoscută ulterior sub numele Juana la Loca (Ioana cea Nebună). Tânăra suverană, măcinată de o suferință psihică profundă – posibil o formă de depresie psihotică agravată de moartea soțului, Filip cel Frumos – nu era însă considerată aptă să guverneze. În acel vid de putere (1506 – 1507), Cisneros a devenit un personaj-cheie. Ulterior a sprijinit preluarea regenței de către regele Ferdinand de Aragon, tatăl Ioanei, iar după moartea acestuia, în 1516, a fost pentru o perioadă de un an regent al Castiliei, guvernând în numele tânărului Carol Quintul, fiul Ioanei, care era pus sub tutela mătușii sale, Margareta de Austria, și fusese crescut și educat în Țările de Jos.
Deși nu a deținut titlul de monarh, cardinalul a condus efectiv regatul, timp în care a semnat edicte, a gestionat finanțele și a controlat consiliile regale. În tot acest timp, regina Ioana era ținută sub supraveghere strictă la Tordesillas, iar Cisneros a jucat un rol important în menținerea ei departe de putere. Când Carol, nepotul regilor catolici ai Spaniei, a împlinit 17 ani, a plecat spre Spania pentru a prelua tronul Castiliei și Aragonului, și ar fi trebuit să fie întâmpinat pe drum de cardinalul-regent.
Cisneros a încetat însă din viață în timp ce îndrepta spre întâlnirea cu noul suveran, pe 8 noiembrie 1517, lângă Burgos. Se spune că a murit înconjurat de puțini apropiați, că era grav bolnav, dar lucid, și că și-a exprimat cu ultimele puteri regretul că nu a mai apucat să-l vadă pe Carol încoronat.
Marele Inchizitor a lăsat în urmă o Spanie pe care a modelat-o cu mână de fier, dar astăzi numele lui este rar pomenit, deși bolțile Catedralei din Toledo și manuscrisele medievale din arhivele Universității din Alcalá poartă amprentele acestui om care a știut să controleze biserica și deciziile de stat.
A fost de două ori șef de stat al Regatului Spaniei fără să poarte coroana, a reformat instituțiile de învățământ ale epocii, a fondat Universitatea din Alcalá, a tipărit Biblia Poliglotă de la Alcalá, una dintre cele mai importante lucrări biblice ale Renașterii, și a condus campanii militare în Nordul Africii.
