Isabel de Solis, cunoscută în istorie ca Zoraya, s-a născut între anii 1454 și 1459, data nu este cunoscută cu exactitate, și a fost fiica nobilului castilian Sancho Jiménez de Solis. În momentul în care Regatul Granada a fost preluat de sultanul Abu’l-Hasan Ali, cunoscut și ca Muley Hacén, acesta a refuzat să mai plătească tribut coroanei Castiliei, armatele creștine au luat cu asalt ținutul și, ca represalii, fratele sultanului, Muhammad al XIII-lea, supranumit El Zagal, a efectuat o serie de raiduri de pedepsire.
Într-una dintre aceste incursiuni, în ziua de 29 septembrie 1471, Isabel de Solis a fost luată prizonieră, fiind dusă la superbul palat Alhambra și oferită ca sclavă sultanului. Fata a ocupat inițial postul de cameristă în harem, dar a fost remarcată de Abu l-Hasan, care s-a îndrăgostit de ea. Cei doi s-au căsătorit, iar monarhul i-a oferit în dar Palatul Daralcotola și multe alte cadouri valoroase. A fost nevoită însă să se convertească la islam și în momentul în care și-a schimbat religia, a primit numele Zoraya (sunt întâlnite și versiunile Soraya sau Zoraida). Începând din acel moment, sultanul a locuit cu ea în Turnul Comares din Alhambra, abandonând-o pe precedenta soție, Aixa. Zoraya i-a dăruit doi fii, pe prinții Nasr și Said, dar Aixa a pus la cale un plan de răzbunare, gândindu-se că fiii sultanului și ai noii favorite vor fi plasați, în momentul succesiunii, înaintea propriului său băiat.
Femeia era considerată descendenta profetului Mahomed și avusese până atunci o poziție privilegiată. Folosindu-și influența, i-a determinat pe liderii religioși ai Granadei să decidă că mariajul Zorayei este scandalos, conflictul a degenerat, și în anul 1482 a izbucnit un război civil provocat de incidentul de alcov.
Sultanul Abu l-Hasan Ali a fost în cele din urmă detronat prin jocurile de putere ale Aixei, care a primit ajutorul lui Aliatar, un războinic din Loja. Frumoasa Zoraya a fost luat captivă, fiind lăsată în viață doar cu condiția ca suveranul să cedeze pe loc tronul fiului Aixei, Boabdil. În 1483, experimentatul monarh musulman a revenit însă la putere pentru încă doi ani.
Când acesta a murit, a fost succedat de fratele lui, Muhammad al XIII-lea de Granada (El Zagal), care a abdicat în 1486 în favoarea primului său nepot, Boabdil. Se pare că Zoraya și fiii ei au devenit protejații lui El Zagal și au primit, în decembrie 1489, o proprietate luxoasă, unde au locuit în următorii ani.
Boabdil, noul sultan al Granadei, a fost aproape înfrânt de armatele monarhilor catolici Isabela de Castilia și Ferdinand de Aragon, El Zagal a decis să plece în Africa de Nord, dar Zoraya a ales să rămână în Granada. După un an, când regatul a fost cucerit definitiv de cei doi regi spanioli, povestea frumoasei Zoraya și a fiilor ei a atras atenția curții regale. Legenda spune că fosta soție a sultanului trăia încă în Cordoba în 1494, era în continuare musulmană și își păstrase numele Zoraya. Se pare că le-a cerut lui Ferdinand și Isabelei, prin secretarul său personal, Hernando de Zafra, ca băieților să li se permită să plece în Africa de Nord, dar intransigenții conducători catolici ai Spaniei s-au împotrivit.
Prinții Nasr și Said au trecut la catolicism și au primit numele Juan de Granada și, respectiv, Fernando de Granada, iar Zoraya însăși a fost rugată mai întâi de fiii ei și apoi de regele și regina Spaniei să se reconvertească la religia catolică. În cele din urmă a făcut acest gest, reluându-și vechiul nume, Isabel de Solis, și a devenit cunoscută ca Isabel de Granada sau Regina Isabel. Ultima referire la fosta sclavă devenită soția sultanului Abu l-Hasan Ali arată că în 1510 trăia la Sevilla, dar după acest an nu mai există nicio mențiune despre soarta ei.
Despre Boabdil, sultanul bătut şi alungat de către spanioli, se spune că, la plecarea din Granada, plângea în hohote. Mama lui, Aixa, i-ar fi spus următoarele cuvinte, care au rămas în istorie: „Degeaba plângi ca o femeie pentru oraşul pe care n-ai ştiut să-l aperi ca bărbat şi ca rege”.
