Carisma și ambiția lui Ponzi au jucat un rol semnificativ în schema financiară care astăzi îi poartă numele. Carlo Pietro Giovanni Guglielmo Tebaldo a venit pe lume pe 3 martie 1882, în orașul Lugo din Italia.
În adolescență a avut câteva slujbe mărunte, iar în 1903, după finalizarea cursurilor Universității La Sapienza din Roma, a emigrat în Statele Unite, ajungând la Boston cu câțiva bani în buzunar și cu multe aspirații înalte.
Cum funcționa schema Ponzi
În 1919, Ponzi a descoperit o metodă de a exploata mărcile poștale care puteau fi cumpărate ieftin într-o țară și schimbate pentru timbre cu o valoare mai mare în alta. Le-a promis oamenilor care i-au devenit clienți un randament de 50% în 45 de zile sau de 100% în 90 de zile, pretinzând că singura activitate este de a cumpăra și a vinde acele cupoane.
Primii americani care au investit în afacerea lui și-au dublat sau chiar triplat banii. Profitul lor a creat o adevărate isterie printre locuitorii din Boston, care au început să-i dea lui Ponzi, fără prea multe întrebări, economiile lor.
În realitate, șarlatanul care poza în mare om de afaceri îi plătea pe cei dintâi investitori cu banii noilor intrați în schemă, creând astfel iluzia unui profit. Această schemă frauduloasă de investiții se baza însă doar pe un flux constant de noi investitori pentru a-și menține profitul. Bărbatul a deschis conturi la 20 de bănci din America, autointitulându-se „cel mai mare italian din lume”.
Ascensiunea și căderea lui Ponzi
Schema a câștigat rapid popularitate, iar Ponzi a acumulat o mare avere, trăia într-un conac luxos și cheltuia sume uriașe pentru a-și satisface toate ambițiile. Afacerea a început să se destrame la începutul lui august 1920, când ziarul The Boston Post a început să-i investigheze operațiunile. Apariția unei serii de articole despre afacerea italianului a provocat, așa cum era de așteptat, reacția investitorilor, care s-au grăbit să-și retragă banii.
În scurt timp, întregul eșafodaj clădit de Ponzi s-a prăbușit, iar individul a fost arestat pe 12 august 1920, fiind acuzat de 86 de infracțiuni de fraudă. A pledat vinovat și și-a petrecut următorii 14 ani în închisoare. După eliberare, a fost deportat în Italia, iar ziarele americane relatează că, atunci a ieșit pe poarta penitenciarului, a fost întâmpinat de o mulțime furioasă. Înainte de a pleca din Statele Unite, le-a spus reporterilor: „Am căutat necazurile și le-am găsit”.
Soția lui, Rose, a rămas în America și a divorțat câțiva ani mai târziu, pentru că bărbatul nu mai era în stare să o susțină financiar.
În Italia, Ponzi a încercat să obțină tot felul de locuri de muncă, dar nu a avut succes. În cele din urmă, și-a găsit un job în Brazilia, ca agent comercial pentru compania aeriană Ala Littoria. Pentru că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, operațiunile companiei aviatice au fost suspendate, a rămas din nou fără slujbă, dar în acei ani și-a scris autobiografia.
Ultimii ani ai vieții i-a trăit în sărăcie lucie, lucrând ocazional ca traducător. În 1941, a suferit un atac de cord, vederea a început să i se deterioreze, iar până în 1948 era aproape complet orb. Carlo Ponzi a murit într-un spital de caritate din Rio de Janeiro, pe 18 ianuarie 1949.
Susținut de singurul său prieten, Francisco Nonato Nunes, un bărbier care vorbea engleză și avea cunoștințe de italiană, a acordat un ultim interviu unui jurnalist căruia i-a spus: „Chiar dacă nu au obținut mare lucru, americanii au primit totuși un spectacol bun de la mine. Fără nicio rea intenție, le-am oferit cel mai bun spectacol care a fost vreodată organizat pe teritoriul Statelor Unite de la debarcarea pelerinilor! A meritat să dea cincisprezece milioane de dolari ca să mă urmărească cum îl pun în scenă”.
Schema Ponzi a devenit sinonimă cu operațiunile de investiții frauduloase care promit randamente mari cu risc minim. Deși nu italianul inventase acest tip de afacere oneroasă, numele i-a rămas legat de ea datorită amploarei și notorietății operațiunilor pe care le-a făcut. Structura de bază a schemei, adică plata primilor investitori cu fonduri de la noii investitori, a fost replicată inclusiv în România, în anii ‘90, când mulți oameni au fost păcăliți de Caritas, un alt exemplu notabil mai recent fiind frauda de miliarde de dolari a lui Bernie Madoff.
Povestea lui Carlo Ponzi este un avertisment pentru cei care sunt tentați de o îmbogățire rapidă și sunt dispuși să-și investească banii în afaceri piramidale care promit câștiguri nerealiste.
