Cella Serghi, pe firul de păianjen al memoriei

Cella Serghi s-a născut pe 22 octombrie 1907 la Constanța, fiind fiica lui Avram Marcoff și a soției sale, Carolina, născută Golestan, într-o casă aflată pe Strada Mării. Bunicul fetiței era ceasornicar și pasionat de descoperirile arheologice care se făceau în oraș în acea epocă, astfel că i-a transmis copilei dragostea pentru istorie.

Familia scriitoarei locuiește în Constanța până în 1916, dar se refugiază în timpul războiului la Brăila, apoi, după încheierea Primului Război Mondial, se mută la București. Clasele primare pe care fetița le începe la malul mării vor fi continuate în orașele în care familia se stabilește. Urmează apoi la București Facultatea de Drept, luându-și licența în 1931, dar încă din timpul studenției începe să lucreze, angajându-se ca secretară la un avocat.

La vârsta de 20 de ani Cella se căsătorește pentru scurt timp cu inginerul Alfio Seni, apoi divorțează și se recăsătorește cu judecătorul Ion Bogdan. Practică un timp avocatura, dar în acea perioadă trimite sub pseudonimul Gella Marin ziarelor “Gazeta” și “Reporter” reportaje și cronici teatrale, care se bucură de succes.

În 1929 tânăra îl întâlnește pentru prima data pe scriitorul Camil Petrescu la ștrandul Kiseleff. Întâmplător cei doi se revăd după un an, tot la ștrand, de data aceasta la Piscina Lido care tocmai se deschisese în vara acelui an și era unul dintre cele mai mondene locuri din București. Cella se îndrăgostește de Camil Petrescu și speră că sentimentele îi vor fi împărtășite, dar el nu o va privi niciodată ca pe o viitoare iubită sau soţie, o consideră o simplă prietenă, deși ea îl va iubi toată viața.

 

 

În 1937 apare în “Revista fundațiilor” un prim fragment din cel mai cunoscut roman al scriitoarei, “Pânza de păianjen”.

Este invitată să publice în “Viața românească” și “Revista Fundațiilor Regale”, iar Eugen Lovinescu o primește la cenaclul “Sburătorul”, reușind astfel să lege multe prietenii literare.

Cella locuiește un timp la Paris, unde continuă să scrie și să citească fragmente în grupul studenților români, iar din 1945 devine secretara Universității Populare (Sala Dalles). După război publică articole și schițe în revistele “Femeia”, “Flacăra”, “Viața românească”, începe o carieră de succes, romanele sale apar în multe ediții, scrie, traduce și are o viață socială activă. “Cartea Mironei”, “Iubiri paralele”, “Gențiane”, “Această dulce povară, tinerețea”, “Pe firul de păianjen al memoriei” sunt doar câteva dintre cărțile publicate înainte de 1989.

 

Nu va avea copii, iar ultimii ani si-i petrece în apartamentul ei cochet aflat lângă Cismigiu. Imediat după 1990 Cella Serghi face o importantă donaţie de tablouri Muzeului de Artă din Constanţa și oferă Bibliotecii Centrale Universitare 350 de exemplare din cărţile pe care le adunase o viaţă întreagă.

 

Scriitoarea va mărturisi într-un interviu acordat profesorului și scriitorului Ilie Rad că “a păstrat sunetul mării şi amintirile copilăriei într-o carte, ca în valvele unei scoici. Arghezi spunea că dacă ne rămâne o jumătate de ochi să privim cerul, lumina şi să citim o carte, trebuie să fim fericiţi. Şi are dreptate. Viaţa e foarte grea. Şi totuşi (totuşi, totuşi) trebuie şi putem să fim fericiţi…”

Cella Serghi a murit pe 19 septembrie 1992 la București, la vârsta de 85 de ani.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *