Cecilie de Mecklenburg-Schwerin s-a născut pe 20 septembrie 1886 și a fost fiica cea mică a lui Francisc al III-lea de Mecklenburg-Schwerin și a Marii Ducese Anastasia Mihailovna a Rusiei, frații ei mai mari fiind prințesa Alexandrine, viitoare regină a Danemarcei, și prințul Frederic Francisc, viitorul Mare Duce de Mecklenburg.
Copila și-a petrecut mare parte din copilărie la Schwerin, la reședința regală de la Ludwiglust și la castelul de vânătoare de la Gelbensande, situat la doar câțiva kilometri de coasta Mării Baltice. Tatăl ei suferea de astm și severe dificultăți de respirație, iar climatul rece și umed din Mecklenburg nu era potrivit pentru sănătatea lui astfel că mai târziu Cecilie, împreună cu familia, l-a însoțit pentru lungi perioade de timp la Cannes, în sudul Franței.
Riviera franceză era frecventată de aristocrația europenă și aici prințesa a ajuns să cunoască mulți membri ai diferitelor case regale: pe împărăteasa Eugénie, văduva lui Napoleon al III-lea al Franței, pe regele Eduard al VII-lea, unchiul viitorului ei soț, și multe rude îndepărtate din Rusia imperială.
În timpul unui sejur din iarna anului 1897, sora Ceciliei, Alexandrine, l-a întâlnit în sudul Franței pe Christian, Prințul Moștenitor al Danemarcei (viitorul rege Christian al X-lea), iar cuplul s-a căsătorit la Cannes în aprilie 1898.
După decesul tatălui ei, mama Ceciliei a început să o ducă în lunile de vară în vizită la familia din Rusia, locuind în casa bunicului matern, Marele Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei.
În timpul festivităților organizate la nunta fratelui ei, Frederic, la Schwerin, în iunie 1904, Cecilie, care avea vârsta de 17 ani, l-a cunoscut pe viitorul ei soț, Prințul Wilhelm. Kaiserul Wilhelm al II-lea îl trimisese pe fiul său cel mare la eveniment, iar acesta a fost impresionat de frumusețea prințesei.
Pe 4 septembrie 1904, cei doi tineri și-au sărbătorit logodna la castelul de vânătoare Gelbensande din Mecklenburg-Schwerin. Nunta Ducesei Cecilie cu prințul moștenitor a avut loc pe 6 iunie 1905 la Berlin și a fost considerată nunta anului, la eveniment participând peste cincizeci de persoane din diferite case regale europene, inclusiv Marele Duce Mihail Alexandrovici al Rusiei, reprezentându-l pe fratele său, țarul Nicolae al II-lea, Arhiducele Franz Ferdinand, reprezentându-l pe împăratul austriac Franz Josef, precum și reprezentanți ai monarhiilor din Danemarca, Italia, Belgia, Portugalia și Țările de Jos, printre cadourile primite de tânărul cuplu aflându-se bijuterii scumpe, argintărie și porțelanuri fine.
Ca prințesă moștenitoare, Cecilie a devenit rapid una dintre cele mai iubite membre ale Casei imperiale germane, fiind recunoscută pentru eleganța și simțul ei pentru modă, iar stilul ei a fost copiat de multe femei din Imperiul German.
Noul cuplu princiar și-a stabilit reședința de vară la Palatul Marble din Potsdam, dar în fiecare an, la începutul sezonului curții, în luna ianuarie, cei doi reveneau la palatul din Berlin. Primul copil al Ceciliei s-a născut pe 4 iulie 1906 și a primit numele Wilhelm.
Deși în public căsătoria Prințului și a Prințesei Moștenitoare părea să fie perfectă, au apărut repede fisuri din cauza faptului că la scurt timp după mariaj prințul Wilhelm a început o serie de aventuri care au tensionat relația dintre cei doi soți. Totuși, în ciuda infidelității soțului ei, până în 1917 Cecilie a adus pe lume șase copii: Wilhelm, Louis Ferdinand, Hubertus, Friedrich Georg, Alexandrine și Cecilie.
Prințesa moștenitoare a avut un impact considerabil în viața publică a Prusiei, mai ales în domeniul educației femeilor. Spre sfârșitul anului 1910, cuplul princiar a început un tur care a inclus Ceylon, India și Egipt, iar Cecilie participa frecvent la parade militare, banchete de gală, ceremonii oficiale și vizite la alte case regale. În mai 1911, cuplul a vizitat curtea imperială de la Sankt-Petersburg, iar în iunie a urmat o vizită la Londra, la regele George al V-lea și la regina Mary de Teck, care avea să fie ultima vizită a prințesei în calitate de reprezentantă a Imperiului German.
În momentul izbucnirii războiului, în 1914, Cecilie era din nou însărcinată, dar fiica ei s-a născut cu sindromul Down. Din cauza ridigității protocolului curții de Hohenzollern, diagnosticul medical al copilei nu a fost făcut public, dar mica prințesă nu a fost ascunsă, ea a apărut în fotografiile oficiale de familie și la evenimentele publice, fiind tratată de părinții săi cu multă înțelegere și afecțiune.
Toată lumea se aștepta ca Cecilie să-și continue atribuțiile regale și să facă vizite regulate răniților, în ciuda faptului că propria sa familie era afectată direct de război. Prințesa a aflat cu mare durere vestea izbucnirii Revoluția bolșevice din martie 1917 și a suferit un șoc când a fost anunțată că unchii ei, Marii Duci Serghei, Nicolae și George au fost toți uciși în iulie 1918.
Situația politică și economică în ultimul an de război a devenit extrem de complicată pentru familia regală. Pe 6 noiembrie 1918, noul cancelar german, Prințul Max de Baden, s-a întâlnit cu ministrul Wilhelm Solf pentru a discuta despre viitorul imperiului și amândoi au fost de părere că monarhia ar putea supraviețui numai dacă Wilhelm și fiul său, Prințul Moștenitor, ar abdica, iar pe tron ar fi pus tânărul fiu al Prințesei Cecilie, micul Wilhelm, sub o regență, dar ideea a fost abandonată și în cele din urmă Germania a fost declarată republică.
Atât Kaiserul cât și Prințul Moștenitor au plecat în exil în Olanda neutră. Monarhia s-a prăbușit, iar Cecilie și copiii ei, care au locuiy la Potsdam în timpul perioadei revoluționare, s-au mutat împreună cu soacra ei la Palatului Neues. Aici se afla când împărăteasa Augusta Viktoria și-a informat nora: “Revoluția a învins. Kaiserul a abdicat. Războiul este pierdut”. Fosta împărăteasă a plecat în exil alăturându-i-se soțului ei, iar Cecilie, prințesa moștenitoare, era pregătită să facă același lucru, deși și-ar fi dorit să rămână în Germania, împreună cu copiii. Surprinzător, i s-a permis acest lucru și pe 14 noiembrie s-a întors la Potsdam. Soțul ei, Wilhelm, a primit acceptul să se întoarcă în Germania în 1923, cei doi reîntâlnindu-se pe 13 noiembrie la Castelul Oels. Anii de separare au zdruncinat însă serios mariajul, dar Cecilie era determinată să păstreze aparențele, chiar dacă locuiau sparat și se vedeau doar când era necesar, la diverse evenimente de familie.
Până în 1933 prințesa a rămas activă în diverse organizații de caritate, cum ar fi Fundația reginei Luise, Uniunea Femeilor Patriei și Doamnele Ordinului Sf. Ioan, dar acestea au fost dizolvate după venirea la putere a Partidului Național Socialist.
În perioada 1933-1945, Cecilie a locuit la Potsdam. Fiul ei cel mare, Prințul Wilhelm, și-a pierdut poziția de posibil moștenitor atunci când s-a căsătorit morganatic cu Dorothea von Salviati, pe 3 iunie 1933. În 1935, al doilea fiu al Ceciliei a plecat în Statele Unite, unde a lucrat ca mecanic pentru uzinele Ford. Cel de-al treilea fiul, Hubertus, a intrat în armată și a devenit pilot, iar mezinul, Friedrich, a intrat în afaceri. În mai 1938 Prințul Louis Ferdinand s-a căsătorit cu Marea Ducesă Kira a Rusiei, fiica pretendentului la tronul Rusiei, Marele Duce Kiril Vladimirovici, evenimentul fiind ultima mare reuniune de familie înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, în septembrie 1939.
La scurt timp după izbucnirea conflagrației, nepotul de frate al soțului Ceciliei, Prințul Oskar, care avea doar 24 de ani, a murit în timpul invaziei Poloniei. Fiul cel mare al prințesei, Prințul Wilhelm, care avea 33 de ani și participa la invazia Franței, a fost rănit în timpul luptelor de la Valenciennes și a murit în spitalul din Nivelles pe 26 mai 1940. Funerariile lui au avut loc la Potsdam pe 28 mai, dar pentru că peste 50.000 de oameni au participat la ceremonii, Hitler a văzut în simpatia pentru fosta familie imperială un potential pericol pentru legitimitatea sa și a ordinat ca niciun prinț din fostele dinastii germane să nu mai fie lăsat să servească pe front.
În 1941, socrul Ceciliei, fostul Kaiser Wilhelm al II-lea, a murit, iar soțul ei, care avea 55 de ani, a devenit Șeful Casei de Hohenzollern. Cei doi s-au retras la Castelul Oels pentru următorii ani ai războiului și s-au întors o singură data în Postdam, pentru Crăciunul anului 1944. În februarie 1945 prințesa s-a refugiat în sanatoriul doctorului Paul Sotier, fostul medic personal al Kaiserului Wilhelm al II-lea, în orașul Bad Kissingen din Bavaria. Aici se afla când a aflat vestea morții fiului ei, Hubertus, pe 8 aprilie 1950. La începutul anului 1951, starea de sănătate a soțului ei s-a deteriorat și acesta a încetat din viață pe 20 iulie. Prințesa a participat șase zile mai târziu la înmormântarea de la Castelul Hohenzollern, apărând la ceremonie la brațul fiului ei, Louis Ferdinand.
Cecilie de Mecklenburg-Schwerin a locuit la Bad Kissingen până în 1952, când s-a mutat într-un apartament din districtul Frauenkopf din Stuttgart. În 1952 și-a publicat memoriile, dar starea ei de sănătate a început să se înrăutățească simțitor. Fosta prințesă moștenitoare a murit pe 6 mai 1954, la vârsta de 67 de ani, fiind înmormântată alături de Wilhelm, la Castelul Hohenzollern.
Galerie foto:
