“În vara anului 1935, aproape pe înserate, bat la fereastra mea doi colegi de școală, care, uimiți, mi-au spus că la croitorul Georgescu, la numai câteva case de noi, au văzut un uriaș și că s-a adunat o droaie de oameni în fața micuței vitrine a „maestrului”. Am lăsat pe masă manualul de latină și am șters-o imediat din casă, îndreptându-mă spre locul cu pricina. Odată ajuns acolo, m-am strecurat printre curioși până la vitrina maistrului croitor. Înăuntru ce să vezi? Un uriaș stătea zâmbind în fața oglinzii montate pe un perete, iar pe un scaun se urcase croitorul, având în mână un centimetru pentru a-i lua… măsura. La doi metri de ei se afla un fotograf, care a imortalizat pe peliculă acest eveniment. În dorința de a-și face reclamă, ingeniosul croitor, probabil și un admirator al boxului, a așezat a doua zi la loc de cinste, în mijlocul vitrinei, această fotografie. Alăturat erau scrise, pe un carton de forma coperților de caiete pentru matematică, următoarele: „Aici își face haine uriașul boxer Gogea Mitu”.
Într-o asemenea ocazie l-am văzut și eu pe Gogea Mitu pentru prima și ultima oară în viața mea. Uriașul avea o înălțime de 2,25 m și o greutate de 130 kg, (purta 56 la pantofi) presa vremii denumindu-l „Carnera nr. 2” sau “noua cometă a boxului românesc”, scria Paul Ochialbi în revista Magazin din 1981.
Dar, în fond, cine era Gogea Mitu? Pe numele său adevărat, după cum scria „Almanahul boxului” din anul 1941, Gogea Mitu se numea Gogu Ștefănescu-Goagă și se născuse pe 14 iulie 1912, în satul Mârșani din județul Dolj. Gonit de sărăcie la București, datorită fizicului său impresionant a ajuns număr de atracție la bâlciul din Târgul Moșilor, unde un patron isteț a știut să speculeze curiozitatea vizitatorilor.
La 21 de ani, părăsind poziția de „manechin-circar”, Gogu Stefănescu alias Gogea Mitu, și-a îndreptat pașii către box, fiind racolat de antrenorul Umberto Lancia, care l-a inițiat în box, spunându-i că în scurt timp îl va bate pe celebrul italian Primo Carnera. Dar nu Umberto Lancia a fost cel care i-a schimbat numele lui Gogu Stefănescu în Gogea Mitu. Odată, la unul dintre antrenamentele care aveau loc în sala C.F.R.-ului, un boxer de categorie inferioară, urmărindu-l pe uriaș ar fi zis: Ce gogea-mi-te pugilist? Și de atunci i-a rămas „oficial” numele Gogea Mitu.
Cariera lui Gogea Mitu a fost scurtă, deși a făcut o bună impresie în anul 1935, când, într-o nocturnă disputată pe arena „Venus”, l-a învins pe italianul Grizzo, care s-a prăbușit “ca o stâncă dinamitată” sub rafalele elevului lui Lancia, apoi l-a făcut K.O. pe un alt campion al boxului, Dumitru Pavelescu.
Managerii de peste hotare au aflat imediat de „Uriașul din România” și telegramele au început să sosească pe adresa antrenorului său. În sfârșit, tentați de câteva oferte mai serioase, Gogea Mitu și Umberto Lancia s-au urcat în tren cu destinația Paris. Gogea Mitu a fost plimbat ca un număr de atracție pe străzile capitalei Franței în mașini decapotabile, i se făcea o reclamă neobișnuită, fiind prezentat la numeroase competiții care adunau în arene mii de spectatori. Proprietarii marilor restaurante îl invitau în fiecare zi la dejun, lipind pe vitrină afișe pe care se putea citi: „Astăzi uriașul boxer român Gogea Mitu servește dejunul la restaurantul nostru“.
În același timp, uriașul din Mârșani-Dolj își pregătea valizele să plece de la Paris într-un lung turneu în Italia și Statele Unite ale Americii. Gogea Mitu a răcit însă după un antrenament, a fost diagnosticat cu pneumonie, apoi medicii au ajuns la concluzia că suferea de tuberculoză. Întors în țară, medicul federației, dr. Puiu Stroescu, a făcut eforturi pentru a-l salva pe tânăr, dar Gogea Mitu s-a stins din viață pe 22 iunie 1936, la vârsta de 22 de ani.
“Ascunsă după imensul zăbralnic al nenorocirii de la Cotroceni, moartea umilă a uriaşului Gogea Mitu, în loc să readucă pe retina actualităţii chipul acela de gigant blând, inofensiv, a rămas în umbră. Au pomenit-o numai gazetele care, la început, anunţaseră apariţia colosului oltean ca pe un fenomen pur patologic pentru ca mai târziu, în paginile lor de sport, să spere în a găsi în mormanul acela de carne veleităţi sportive.
A fost, desigur, o curiozitate a firii. Dar tot o curiozitate, mai mult, o cruzime a firii, a fost ca moartea omului care numai prin prezenţa lui atrăgea, fără voie, privirile înveselite sau compătimitoare ale mulţimii să fie anonimă, pentru că a fost răpus de tuberculoza care şi-a găsit lăcaş în trupul lui imens şi trudit.
Destinul lui? La fel ca a tuturor „fenomenelor” blestemate să-şi trăiască anii puţini şi chinuiţi în promiscuitatea corturilor de bâlci. Apoi protectorul binevoitor şi optimist, gata oricând să uimească Europa şi împrejurimile cu „omul lui”, zilele în care cunoaşte o pâine mai uşoară, primele succese, efemere şi aranjate, apoi prăbuşirea, când lentă, când vertiginoasă… „Fenomenul”, părăsit şi istovit, revine în bâlci şi îşi reia, dacă mai e în stare, viaţa de animal istovit.
Gogea Mitu nu s-a mai putut întoarce la circ. Recent întors de la Paris, unde plecase „să facă box” și fusese primit ca o curiozitate comună, destinată pentru „l’homme sandwisch”, olteanul minat de boli s-a prăbușit ca un stejar cu măduva roasă de carii.
O lacrimă sinceră pe mormântul unui chinuit…”, scria ziarul Adevărul la acel moment.
Cotidianul Rampa titra pe prima pagină: “Cine e vinovat de moartea lui Gogea Mitu?”, iar articolul îl învinovățea direct pe antrenorul tânărului:
“Miercuri a avut loc în satul Mârşani înmormântarea lui Gogea Mitu, gigantul care a vrut să cucerească glorie şi avere prin cei doi pumni ai săi și a ispăşit cu viața aventura în care s-a angajat. În locul celor visate, s-a ales cu o groapă care-l va păstra pentru totdeauna.
Moartea lui se datoreşte însă unor împrejurări de care trebuie să ne ocupăm noi, care am criticat cariera „gigantului” și care am arătat că ar face mai bine să se îndrepte spre alte ocupațiuni. În numărul nostru din 13 decembrie 1933, sub titlul: “Un uriaș fără viitor” am reprodus o notiţă apărută în ziarul parizian „Excelsior”, pe care socotim necesar a o transcrie şi aici. Iat-o:
“În fine, a putut fi văzută, pentru prima oară la Paris, o exibiţie de box a uriaşului român Mitu, a cărei înălţime este de 2 metri 26. Se poate spune însă că Mitu nu pare deloc construit pentru arta pugilistică și că, în ciuda avantajelor sale fizice, i se vor întâmpla cele mai groaznice catastrofe dacă va persevera pe această cale”.
Din aceste rânduri se vede clar că după controlul medical făcut la Paris, s-a constatat că Gogeai era bolnav de plămâni. Cum i s-a dat voie, în atari condiţiuni, să boxeze?
Medicii federalei noastre, oficialii şi Umberto Lancia, managerul fostului gigant, au fiecare partea lor de vină în moartea lui Mitu.
Trebuie de cercetat vina fiecăruia pentru a suporta consecinţele dramei de care s-au făcut vinovaţi. Căci, să nu uităm, este vorba de viaţa unui om căruia i s-a grăbit — cu ştiinţă — moartea.”
Surse:
Realitatea ilustrată, 1935, 1936
Curentul, 1936
Rampa, 1936
Flacăra, 1972
Ilustrațiunea Română, 1935
