Grav afectate după furtul comis în noiembrie 1875 de Dimitrie Pantazescu-Popescu, un fost student teolog, și, ulterior, de un incendiu care a afectat Muzeul de Antichități, unde era expus Tezaurul de la Pietroasa, piesele inestimabile au avut nevoie de o restaurare migăloasă și profesionistă.
Regele Carol I, căruia i-a fost închinată opera lui Alexandru Odobescu, “Le trésor de Petrossa”, i-a încredinţat în anul 1884 această misiune unuia dintre cei mai mari specialiști ai epocii, Paul Telge din Berlin, care a constatat “barbara” reparare a unora dintre piesele tezaurului de către predecesorii săi nepricepuţi.
În raportul său, expertul nota:
“Restaurarea, cea dintâi sau cea din urmă, se poate numi barbară, după cum s-a putut convinge și domnul director Tocilescu, care a asistat la examinarea tezaurului. N-a fost o restaurare, ci o distrugere a pieselor. De pildă, în panerul dodecagon s-au sferdeluit în chip cu totul rudimentar 53 deschideri mari, legate apoi prin droturi de aramă şi fier. “Meşterul” respectiv, adăuga Telge, a încăputat bucată de bucată, întâmplându-se să amestece între ele nu numai părţile componente ale aceluiaşi obiect, dar chiar părţi ale panerului octogon cu ale celui dodecagon, forţându-le prin îndoire să se potriveascăaproximativ.
Completând astfel cu de-a sila o piesă, a descompus pe cealaltă, deși din fiecare existau fragmente deosebite cu ajutorul cărora se pot restabili ambele panere. Se mai constată, prin urmele existente, că și al doilea vas avea mânere în formă de pantere, prevăzute cu granate. Dovadă că întreg tezaurul a fost cu îngrijire şi frumos lucrat.
Pietrele sunt admirabil şlefuite şi cu mare îngrijire prinse în celulele de aur, prin tehnici deosebite pentru diferitele pietre. Granatele, care suportă călduri mari, nu fără a se întuneca, sunt inserate prin lipire, ceea ce se dovedeşte prin urmele de foc (cenuşă) ce se mai văd. Granatelor plane li s-a adăugat dedesubt o foiţă de aur spre a li se învăpăia strălucirea.
Coşuleţul octogon este aproape în întregime distrus. O panteră este bine păstrată şi a fost cu îngrijire restaurată, pe când cealaltă e ruptă în patru bucăţi lipsindu-i multe fragmente şi toate pietrele. Fragmentele existente din pereţii coşuleţului au fost grozav maltratate, lipindu-se între ele prin lame
înguste de aur, luat, pare-se, din materialul coşului, sau sunt prinse cu droturi de alamă.
Colanul este aproape cu totul distrus, iar restaurarea lui aici (adică la București), din numeroase fragmente, ar fi imposibilă.
Fibula cea mare este în aceeaşi stare, lipsindu-i aproape tot pieptul, ce se poate întregi după vechile desene păstrate. Celelalte trei fibule se pot repara la faţa locului, afară de lanţul care leagă cele două fibule mai mari. De asemenea, trebuie întregite şi mai multe din lanţurile de care atârnă mărgelele.
Tava cea mare, tăiată în 4 bucăţi cu dalta, s-ar putea repara lipind pe dos bucăţi de lame cu cositor, ceea ce nu ar fi suficient. Ibricul a mai fost odată lipit la foc şi anume cu argint, dându-se dovada lucrului de cârpaci. Fragmentele lipite cu cositor s-au desfăcut din nou. O restauraţie temeinică este imperios necesară. Brăţara ar trebui adusă la forma ei originală, întregindu-se litera alterată.
Întreaga lucrare ar trebui să fie demnă de valoarea tezaurului şi executată cât de corect. Luna iulie ar fi cea mai potrivită pentru mine, din cauza afacerilor care atunci merg mai slab. Aş vrea să execut lucrarea ca să-mi fie spre cinste şi m-aş ocupa de pe acum cu pregătirile. Preţul întregii restaurări, inclusiv spezele mele de drum şi de întreţinere, s-ar ridica la 2.200 – 2.500 mărci. Astfel restaurat, tezaurul ar deveni ceea ce trebuie să fie, adică monumental cel mai strălucit şi frumos al artei antice”.
Expertul berlinez a executat, pe lângă restaurarea pieselor, şi reproducerile galvano-plastice ale întregului tezaur, din care regele Carol a dăruit câte un exemplar muzeelor din Berlin şi Nürnberg.
Având această nouă înfăţişare, foarte apreciată de savanţii străini, tezaurul a fost expus timp de şase luni în sala Orfăurării antice de la Luvru, alături de tezaurul din Bosco Reale, cu prilejul Expoziţiei internaţionale de la Paris, în 1900.
Cunoscute fiind însă că nenorocirile s-au ţinut lanţ de persoanele şi locurile ce adăposteau tezaurul, conducătorii Luvrului, ne spune însuşi academicianul Edmond Pottier, au fost uşuraţi când au scăpat de această “piază rea”, în timpul expunerii căreia, sub acoperământul Luvrului, s-au ivit nu mai puţin de treizeci de incendieri ale coşurilor Ministerului Coloniilor din aripa vecină a palatului. “Le porte-malheur borna là son influence”, adăuga Pottier.
Având în vedere legendele ce învăluiau tezaurul de la Pietroasa, se explică de ce, în 1911, cerându-i-se lui Al. Tzigara-Samurcaș, comisar al României pe lângă expoziţia Centenarului Romei, să aducă în Cetatea eternă originalele de la Pietroasa, cu aprobarea ministrului de externe de atunci, Titu Maiorescu, acesta a fost autorizat să expună numai reproducerile galvano-plastice ale lui Telge.
Până în toamna anului 1916, tezaurul a fost păstrat la Muzeul de antichități, de unde, împreună cu numeroase alte obiecte de artă ale muzeelor şi ale Academiei, a fost evacuat, pentru a nu cădea în mâna nemților conduși de August von Mackensen, care au ocupat Bucureștiul în timpul Primului Război Mondial, aflându-se mai întâi la Iași, apoi la Moscova.
În 1956, la cea de-a doua restituire parțială a Tezaurului României sechestrat de bolșevici în timpul Primului Război Mondial, cele 12 piese ale comorii de la Pietroasa au fost restituite statului român, intrând în administrația Muzeului Național de Istorie a României.
Surse:
Mihail Gr. Romașcanu, „Tezaurul român de la Moscova”, Editua Cartea Românească, 1934
Revista Argus, 10 martie 1922, Aristide Blank, Economice
Al. Tzigara-Samurcaș, Tezaurul de la Pietroasa, Convorbiri Literare, 1934
