Tezaurul României la Moscova, o rană nevindecată

După intrarea României în Primul Război Mondial în vara anului 1916 și tragicul moment al ocupării Bucureștiului de trupele germane conduse de feldmareșalul August von Mackensen, familia regală a României, guvernul, administrația și cele mai importante instituții ale țării au fost nevoite să plece în refugiu la Iași. În acest context, s-a pus problema securizării valorilor, iar soluția găsită de oficialii politici a fost transportarea lor la Moscova, stat aliat în război. În timp ce se duceau tratativele cu Guvernul rus pentru punerea în siguranță a tezaurului României, președintele Consiliului de Miniștri, Ion I.C. Brătianu, a cerut în această privință și părerea bancherului Mauriciu Blank.

„Cunosc Rusia”, a spus bătrânul finanțist, „cunosc mobilitatea spiritelor de acolo și nesiguranța terenului pe care se calcă în acel vast imperiu. Un asemenea depozit în mâna Moscovei nu e sigur în clipele actuale și vom avea deziluzii amarnice. Mult mai indicat ar fi să trimitem tezaurul la Londra”.

În acel moment i s-a spus lui Mauriciu Blank că „rușii s-ar simți jigniți prin faptul că preferăm puternica Anglie țării lor. Și apoi călătoria tezaurului până la coasta Norvegiei și de acolo cu vaporul spre Londra ar costa ca primă de asigurare vreo zece milioane”. Replica nu l-a descurajat. „Consider”, va spune el, „că într-o vreme când se prăpădesc miliarde prin război, o primă de asigurare chiar de zece milioane pentru Tezaurul țării noastre nu e exagerată”. Obiecțiunea că Rusia s-ar simți ofensată în cazul când România ar depozita tezaurul în altă țară a fost din nou ridicată față de soluția dată problemei de bancherul Mauriciu Blank, care nu s-a lăsat învins. „Bine”, a continuat el, „în acest caz am putea recurge la următoarea combinație care să scoată România din joc. Vom spune guvernului rusesc că România încheie la Londra un împrumut important și că în acest scop ni se cere ca gaj tezaurul. Vom interveni pe lângă Guvernul englez ca să confirme aceasta, înlesnindu-ne astfel asigurarea tezaurului nostru într-o țară neuntră. Dar, pentru Dumnezeu, nu-l trimiteți în Rusia!”

Ultima propunere a avut aceeași soartă ca și celelalte. Tezaurul nostru a fost pus în siguranță acolo unde nesiguranța era atotstăpânitoare (Argus, 10 martie 1922, Aristide Blank, Economice)

Aristide Blank, autorul articolului citat, a fost unicul fiu al bancherului Mauriciu Blank, cofondatorul, alături de Jacob Marmorosch, al Băncii Marmorosch Blank.

Întemeindu-se pe aprobarea Guvernului român și pe asigurările date de Rusia, Consiliul General al Băncii Naționale a României a decis în cele din urmă transportarea valorilor la Moscova. În prezența delegatului guvernului imperial rus, generalul A. Mossoloff, asistat de reprezentanții Băncii Naționale, directorul Theodor Capitanovici (care va deveni viceguvernator al BNR), cenzorul Anghel Saligny, ales pentru notorietatea și credibilitatea sa în fața opiniei publice, și casierul central al B.N.R., M.Z. Demetrescu, s-a început încărcarea tezaurului în gara Iași. În ziua de 12 decembrie 1916 s-au încărcat șapte vagoane, fiecare conținând 100 de casete, iar a doua zi s-au mai încărcat șapte vagoane cu câte 100 de casete fiecare, în afară de penultimul, în care se încărcaseră 140 de casete. În cea de-a treia zi s-au mai încărcat alte trei vagoane, în primele două fiind câte 100 de casete, iar în al treilea 98 de casete. Valoarea totală a tezaurului în aur efectiv, compus din monede diferite și lingouri, era de 314.580.456,84 lei aur. În afară de tezaurul Băncii Naționale se mai încărcaseră în cea de-a treia zi încă două casete ce conțineau bijuteriile M.S. Regina Maria, a căror valoare era de 7.000.000 lei aur. Casetele purtau sigiliile Băncii Naționale și erau toate intacte. Ușile fiecărui vagon a fost închise cu câte un lacăt, apoi s-au aplicat două sigilii: unul al reprezentantului Guvernului rus, cel de-al doilea pus de către delegații Băncii Naționale. În plus, fiecare ușă a fost plombată de Bancă. Întregului tezaur încredințat delegatului Guvernului rus și încărcat în prezența acestuia îi era asigurată de către Rusia transportul, siguranța depozitării și reîntoarcerea în România.

Trenul s-a îndreptat sub pază spre Moscova, unde a sosit în ziua de 21 decembrie 1916. Cu acest prilej s-a întocmit un protocol provizoriu de recepționare a casetelor sosite, care au fost depozitate în vederea verificării și inventarierii conținutului în Palatul Armurilor din Kremlin, într-un compartiment de rezervă al sucursalei Băncii de stat din Moscova. Conform minutei Consiliului General al Băncii Naționale din 2 decembrie 1916, directorul Th. Capitanovici, cenzorul A. Saligny și casierul M.Z. Demetrescu au fost delegați să însoțească transportul tezaurului, iar domnului Capitanovici i s-a dat însărcinarea să rămână la Moscova și să păstreze două dintre cheile compartimentului unde aveau să se depoziteze valorile.

Conform documentelor încheiate cu acest prilej, cât timp valorile se aflau la Moscova, reprezentanții acreditați ai Băncii Naționale puteau intra la orice oră în compartimentul respectiv și aveau dreptul să facă inspecții sau verificări parțiale.

Delegații autorizați ai guvernului țarist și-au luat prin scris angajamentul solemn față de România și Banca Națională să păstreze și să restituie valorile pe care le-au primit, depunându-le apoi, după o minuțioasă verificare terminată pe 16 februarie 1917, în Cetatea Kremlinului. În urma Revoluției din februarie, Guvernul provizoriu ce a venit la putere pe 14 martie 1917 a declarat că recunoaște toate obligațiile luate față de Aliați de guvernul țarist și. în mod implicit, a ratificat și garanțiile date în privința păstrării și înapoierii tezaurului.

„Cu câteva zile înainte de luptele de la Mărășești, la sfârșitul lunii iulie 1917, punerea în siguranță a tuturor comorilor românești ce se aflau în Moldova a ispitit din nou mințile conducătorilor noștri. Măsurile în vederea transportului s-au luat în grabă. Valorile trimise de Banca Națională cu acest prilej și care au fost depozitate tot la Kremlin se ridicau la 1.594.836.721,09 lei, din care aurul efectiv reprezenta 574.523,57 lei, iar arhiva 500.000 lei. Avutul celorlalte instituțiuni publice și private expediat prin Casa de Depuneri și instalat în compartimentele de la Sudnaia Kassana depășea șapte miliarde și jumătate lei aur. Delegații oficiali ai celui de-ai doilea Guvern de coaliție rus prezidat de Kerenski au garantat în scris deponenților păstrarea și restituirea intactă a ambelor depozite.

Evenimentele din Rusia s-au desfășurat cu o iuțeală uimitoare și, în cele din urmă, bolșevicii au cucerit puterea. Stăruințele legitime de a zădărnici cuibărirea anarhiei în sânul poporului nostru, arestarea, dezarmarea și expulzarea soldaților ruși revoluționari peste Nistru și ocuparea Basarabiei au condus la înăsprirea și apoi la ruperea relațiilor diplomatice ruso-române. Situațiunea aceasta a determinat pe bolșevici să sechestreze tezaurul român care era în cea mai mare parte proprietatea instituțiunilor particulare, călcând astfel regulile care guvernează depozitul și textele precise ale Convenției de la Haga, care prevăd că bunurile supușilor unui stat, aflate pe teritoriul unui stat inamic, nu pot deveni proprietatea inamicului, nici nu pot fi puse sub sechestru. Confiscând valorile, Consiliul Comisarilor Poporului a afirmat de nenumărate ori că ele vor fi restituite intacte poporului român. (…)

Ce a urmat se știe, Aurul românesc a fost întrebuințat de bolșevici pentru plata cumpărăturilor făcute în străinătate, iar celelalte obiecte care n-au putut fi prefăcute imediat în arginți sunători se mai află încă și astăzi la Moscova. Toate zvonurile răspândite în această privință sunt și rămân neîntemeiate.

O altă problemă ridicată în legătură cu tezaurul de la Moscova a fost aceea a taxei de păstrare. S-a susținut că în ziua restituirii lui, România va trebui să plătească Rusiei pentru serviciul adus o sumă care va depăși valoarea aurului depozitat la Kremlin.

În scrisorile, procesele-verbale și protocoalele semnate cu ocazia transportării și depozitării valorilor la Moscova nu se pomenește niciun cuvânt despre taxa de păstrare. Nouă nu ni se poate însă impune eventual calcularea taxei decât pentru timpul cât am consimțit ca tezaurul să rămână la Moscova. De îndată ce l-am rectamat și Sovietele nu ni l-au restituit, orice pretențiune pentru restul timpului este nulă”.

*** Mihail Gr, Romașcanu, autorul volumului „Tezaurul român de la Moscova”, apărut în 1934 la Editua Cartea Românească a fost funcționar superior al Băncii Naționale a României.

În seara zilei de 16 iunie 1935, au sosit de la Moscova 17 vagoane de marfă, încărcate cu 1.443 de lăzi ce conțineau o parte din bunurile depozitate la Kremlin. Bunurile și efectele bancare au fost predate inspectorului I. Ciolac, șeful Comisiei de Supervizare a Guvernului Român, pentru a fi transmise Ministerului de Finanțe de la București. În documentele întocmite s-a precizat că nicio ladă nu mai avea sigiliul original, iar multe din ele erau foarte degradate. Singurele bancnote restituite Băncii Naționale a României au fost cele românești, în valoare totală de 198.000 lei. Pe 28 iunie 1935 delegatul român G. Paraschivescu a semnat un raport de recepționare a acestor bunuri, cu specificația că nu s-a predat nicio cantitate de aur și nici bijuterii sau alte obiecte de valoare.

Pe 12 iunie 1956, ziarele de la București publicau vestea că tezaurul românesc aflat la Moscova urmează să fie restituit. Comunicatul oficial arăta că „poporul sovietic a păstrat cu grijă toate aceste opere de artă, care reprezintă o mare valoare istorică și artistică. Guvernul URSS și poporul sovietic au privit întotdeauna aceste valori ca un bun inalienabil al poporului român însuși”. Lista bunurilor includea Tezaurul de la Pietroasele, 120 de tablouri semnate de Nicolae Grigorescu (dintr-un total de 1.350 de picturi, gravuri și desene), vase liturgice din aur și argint, cărți și miniaturi vechi, bijuterii, 156 de icoane, 418 tapițerii, 495 obiecte de cult religios.

În decembrie 1994, au ajuns la București 12 monede de aur, dar nicio autoritate românească nu a dorit la acel moment să le înscrie în documente. Abia pe 6 martie 2008, prin actul de donație nr. 1.272, emis de Ministerul Culturii și Cultelor, Muzeul Național de Istorie a României, a preluat monedele de aur, cu o greutate totală de 77,09 grame.

Surse:

Mihail Gr. Romașcanu, „Tezaurul român de la Moscova”, Editua Cartea Românească, 1934

Revista Argus, 10 martie 1922, Aristide Blank, Economice

Extrase din ziarele Scânteia și Scânteia tineretului, iunie și august 1056 (puteți da click pe galeria de imagini pentru a citi articolele)