Clara Zetkin s-a născut pe 5 iulie 1857 la Königshain-Wiederau, un oraș din Saxonia, și a fost cel mai mare dintre cei trei copii ai învățătorului Gottfried Eissner și ai Josephinei Vitale, care provenea dintr-o familie din clasa de mijloc din Leipzig și era foarte bine educată. În 1872 familia s-a mutat la Leipzig, iar Clara a urmat Colegiul Pedagogic din oraș, în această perioadă intrând în contact cu Partidul Social Democrat.
Din cauza interdicției impuse activităților socialiste de către cancelarul Otto von Bismarck în 1878, Clara Zetkin a plecat la Zürich în 1882, apoi a fost exilată la Paris, unde a devenit jurnalistă și traducătoare și a jucat un rol important în fondarea grupului Internațional Socialist.
Tânăra a preluat numele iubitului ei, evreul rus Ossip Zetkin, un marxist convins, cu care a avut doi fii, Maxim și Constantin (cunoscut sub numele de Kostja, care va deveni, în studenție, iubitul Rosei Luxemburg, prietena mamei sale). Soțul ei s-a îmbolnăvit grav la începutul anului 1889 și a murit în luna iunie a aceluiași an și după aceea Clara s-a mutat la Stuttgart împreună cu copiii ei și s-a căsătorit aici cu artistul Georg Friedrich Zundel, care era cu optsprezece ani mai tânăr decât ea, și alături de care a rămas până în 1928. În această perioadă a devenit redactor al ziarului pentru femei al Partidului Social Democrat din Germania, post pe care l-a ocupat timp de douăzeci și cinci de ani. În jurul anului 1898, Clara Zetkin s-a împrietenit cu tânăra Rosa Luxemburg, o relație care a durat 20 de ani, cele două devenind aliate în extrema stângă a partidului. A devenit treptat foarte interesată de politicile feministe, inclusiv de cele legate de lupta pentru egalitatea de șanse și de votul femeilor, iar în 1907 a devenit șefa nou-înființatului “Birou pentru femei” al SPD.
În august 1910 a fost organizată o Conferință Internațională a Femeilor pentru a pregăti Adunarea generală a celei de-a Doua Internaționale Socialiste de la Copenhaga. Inspirate de acțiunile socialiștilor americani, Clara Zetkin, Käte Duncker și alte colege au propus să fie organizată anual “o zi specială a femeii”, deși la acel moment nu a fost aleasă nicio dată pentru această sărbătoare. 100 de femei din 17 țări au participat la adunare și au primit cu mult entuziasm propunerea, iar anul următor, pe 19 martie 1911, a fost pentru prima dată marcată Ziua Internațională a Femeii, peste un milion de oameni în Austria, Danemarca, Germania și Elveția participând la eveniment.
Clara Zetkin s-a opus categoric conceptului de “feminism burghez”, despre care susținea că este un instrument de divizare a unității clasei muncitoare. Într-un discurs pe care l-a ținut în 1889, la a Doua Internațională, va spune: “Femeile care muncesc, care aspiră la egalitate socială, nu așteaptă nimic pentru emanciparea lor din partea mișcării burgheze a femeilor. Acel edificiu este construit pe nisip și nu are o bază reală. Femeile care lucrează sunt absolut convinse că problema emancipării nu este o chestiune izolată, ci parte a marii probleme sociale”, considerând feminismul clasic și lupta socialistă pentru drepturile femeilor incompatibile.
În perioada Primului Război Mondial, în timpul conferinței internațională de pace a femeilor din Elveția, discursul Clarei Zetkin a fost evident unul pacifist: “Cine profită de pe urma acestui război? Doar o mică minoritate în fiecare națiune: producătorii de puști și tunuri, de vase și torpile, proprietarii șantierelor navale și furnizorii armatei. Muncitorii nu au nimic de câștigat din acest război, dar vor pierde tot ce le este drag”.
Din cauza opiniilor sale anti-război, femeia a fost arestată de mai multe ori, iar în 1916 a fost luată în “custodie protectoare” de către statul german. În același an a devenit co-fondatoare a Ligii Spartachiste și a Partidului Social Democrat Independent din Germania (USPD), care s-a despărțit în 1917 de SPD în semn de protest față de poziția pro-război a celei de-a doua formațiuni.
În ianuarie 1919, după Revoluția Germană, a fost fondat KPD (Partidul Comunist din Germania), iar Clara Zetkin a reprezentat partidul din 1920 până în 1933 în Reichstag, fiind, alături de Paul Levi, primii comuniști care au intrat în parlament. A fost, de asemenea, membră a comitetului executiv al Internaționalei Comuniste (Comintern) din 1921 până în 1933 și a prezidat un secretariat internațional pentru femei care a fost creat de Internaționala Comunistă în octombrie 1920. În iunie 1921, în timpul celei de-a doua Conferințe Internaționale a Femeilor Comuniste care a avut loc la Moscova, Clara Zetkin, care conducea lucrările adunării, a schimbat data Zilei Internaționale a Femeii pe 8 martie.
În august 1932 se afla la Moscova și, în ciuda faptului că era grav bolnavă, s-a întors la Berlin pentru a prezida deschiderea Reichstagului ca decană de vârstă, iar în discursul său a cerut ca politicienii și cetățenii germani să se unească în lupta împotriva fascismului.
Când Adolf Hitler și Partidul Nazist au preluat puterea, Partidul Comunist din Germania a fost interzis, iar Clara Zetkin și cei doi fii ai săi au plecat din nou în exil, de data aceasta în Uniunea Sovietică.
Bătrâna comunistă avea să moară în orașul Arhanghelskoe, aflat lângă Moscova, pe 20 iunie 1933, la vârsta de aproape 76 de ani. Cenușa ei a fost plasată în Necropola Zidului Kremlinului, în apropiere de Piața Roșie, la înmormântare participând comuniști de frunte din întreaga Europă, printre care Iosif Vissarionovici Stalin și Nadejda Krupskaia, văduva lui Vladimir Ilici Lenin. Maxim, fiul ei cel mare, a profesat ca medic în URSS și după război s-a mutat în Germania de est, iar Kostya, și el medic, a plecat mai târziu în Cehoslovacia, s-a căsătorit cu o anume Gertrude Bardenhewer, apoi a emigrat în Statele Unite și în cele din urmă în Canada, unde a murit în 1980.
După 1949, Clara Zetkin a fost tratată ca o adevărată eroină în Republica Democrată Germană, aproape în fiecare oraș existând o stradă care îi purta numele.
Sursa:
Gilbert Badia, Clara Zetkin. Eine neue Biographie. Dietz Verlag, Berlin 1994
