Cléopâtre-Diane de Mérode s-a născut pe 27 septembrie 1875 la Paris și a fost fiica nelegitimă a baronesei vieneze Vincentia Maria Cäcilia Catharina de Mérode, unchiul ei matern fiind pictorul peisagist Carl von Mérode. Vincentia nu a ținut legătura cu tatăl lui Cléo, judecătorul Theodor Christomannos, astfel că fetița nu și-a cunoscut părintele decât la maturitate.
Viitoarea balerină a fost trimisă la vârsta de opt ani la mănăstire, la Congregația Surorilor Saint-Vincent-de-Paul, iar când a împlinit 11 ani a fost înscrisă la școala de balet de pe lângă Opera din Paris. Fascinată de viața strălucitoare a scenei, adolescenta și-a propus să devină celebră și a făcut tot ceea ce a putut pentru a obține recunoaștere în saloanele pariziene. La vârsta de 16 ani a apărut pe scenă cu o coafură inedită, cu părul strâns la spate, lipit de cap, acoperindu-i urechile, într-un mod neobișnuit care îi scotea în evidență profilul perfect, doamnele din aristocrație au adoptat rapid stilul ei, însă, în același timp, au început să circule zvonuri că domnișoarei de Mérode îi lipsește una sau chiar ambele urechi. În 1895, Henri de Toulouse-Lautrec i-a făcut portretul, apoi frumoasa balerină a pozat pentru o serie de pictori cunoscuți din La Belle Epoque, printre care Charles Puyo și Giovanni Boldini.
A fost, de asemenea, model pentru sculptorii Alexandre Falguière, Mariano Benlliure, Alphonse Mucha, Ernst Seger și Eugène-Denis Arrondelle, în timp ce Georges Goursat i-a făcut mai multe caricaturi, iar unii dintre cei mai iluștri fotografi ai vremii, inclusiv Nadar și fiul său, Paul Nadar, Léopold-Émile Reutlinger și fiul lui, Jean Reutlinger, Charles Ogerau, Henri Manuel și Otto Sarony i-au realizat o serie de portrete care erau vândute în librării sau chioșcuri de ziare.
În toamna anului 1895 la Paris a apărut zvonul că frumoasa Cléo de Mérode este cea mai recentă amantă a sângerosului rege Leopold al II-lea al Belgiei, iar cei doi au fost numiți “Cléopold” de către jurnaliștii francezi și cei belgieni. Deoarece regele avea deja doi copii cu o femeie care fusese prostituată în tinerețe, Caroline Lacroix, reputația balerinei a avut de suferit, fiind etichetată drept “curtezană” sau “demimondă”.
În încercarea de a demonta bârfele, mama lui Cléo a trimis o scrisoare editorului ziarului le Figaro, epistola a fost publicată integral și apoi îndelung comentată din cauza greșelilor de ortografie.
Totuși, se pare că regele Belgiei și balerina fraceză nici nu se cunoșteau în momentul în care au apărut zvonurile despre o presupusă relație între ei, iar mai târziu, când suveranul a întâlnit-o, și-a cerut scuze spunându-i: “Permiteți-mi să-mi exprim regretele dacă norocul pe care mi-l atribuie oamenii v-a jignit. Din păcate, nu mai trăim în epoca în care favoarea unui rege nu era privită ca fiind compromițătoare! În plus, eu sunt doar un rege mic”.
Iar Cléo de Mérode a scris în autobiografia sa despre acest episod: “Am fost complet uimită de dimensiunea pe care a luat-o această poveste. Zvonul legăturii mele cu Léopold s-a răspândit în toată Franța, în întreaga Europă și în întreaga lume. Caricaturi, articole de presă, cântece, glume, desene care mă înfățișează cu regele la restaurant, la Maxim, în croaziere și așa mai departe … Nu știam ce să fac cu o astfel de publicitate exagerată, m-a surprins”.
În primăvara anului 1896 a izbucnit un al doilea scandal care a avut-o în centru de frumoasa balerină, de această dată din pricina expoziției lui Alexandre Falguière la Salon des Artistes Française, unde se afla și sculptura “La Danseuse”. Opera era un nud în mărime naturală, realizat în marmură albă, iar Cléo l-a acuzat pe artist că a realizat o lucrare scandaloasă și că pentru corpul statuii a folosit un alt model feminin, explicând că ea a pozat doar pentru cap.
Scandalul nudului a urmărit-o pe tot parcursul carierei, pentru că, aproape un deceniu mai târziu, în 1904, ziarul The Sketch a scris: “Cléo de Mérode este, desigur, binecunoscută datorită frumuseții sale și statuii lui Falguière, nu datorită calităților sale de dansatoare, care nu sunt deloc remarcabile”.
În vara anului 1896, doamna de Mérode a apărut într-o scenă nud într-un balet-pantomimă în trei acte la Casino Municipal, în stațiunea Royan, dar mai târziu a povestit: “Am apărut în fața publicului învăluită într-o pelerină gri-albastru închis. Am dansat în acest costum și gesturile mele au făcut ca pliurile
lungi de țesătură să se deschidă, dar pe dedesupt aveam un costum de culoarea pielii. Scena era neluminată, eu eram o siluetă de culoare roz și de la distanță publicul a avut impresia că vede un corp nud”.
În ciuda acestor scandaluri, Cléo a devenit un star internațional, a avut turnee în Europa și în Statele Unite, iar în 1897 a apărut timp de o lună pe scena Koster and Bial’s din New York. În timpul vizitei în America a fost asediată de reporteri și urmărită pe stradă de fete care îi cereau autografe, dar se pare că prestația sa artistică a fost dezamăgitoare, revista Munsey scriind: “Cléo de Mérode se poate întoarce la Paris încununată cu mândria că a fost cel mai de succes eșec al sezonului”.
Artista a apărut și în două filme, iar la apogeul popularității sale, a decis să danseze la Folies Bergère într-o pantomimă în trei acte intitulată “Lorenza”, asumându-și riscul de se afișa într-un local controversat, ceea ce nicio altă balerină de talia ei nu făcuse până atunci, dar decizia i-a adus și mai multă popularitate.
Doamna de Merode a continuat să fie invitată pe scenele europene, toate teatrele fiind onorate să aibă pe afiș o celebritate de asemenea anvergură, iar în timpul Primului Război Mondial a participat la o serie de spectacole pentru soldații răniți și a continuat să danseze până în anii ’40.
În 1955, și-a publicat autobiografia, „Le Ballet de ma vie”, carte în care a mărturisit că a avut doar doi iubiți în tumultoasa ei viață: un aristocrat francez pe care nu l-a numit, dar despre care a scris că a murit de febră tifoidă în 1904, și sculptorul și diplomatul spaniol Luis de Périnat, marchiz de Périnat, alături de care a trăit din 1906 până în 1919. Faimoasa balerină nu s-a căsătorit niciodată sau nu a avut copii, ceea ce i-a determinat pe unii biografi să scrie despre ea că ar fi fost lesbiană. Artistul elvețian Paul Klee, care a cunoscut-o personal pe Cléo de Mérode și a numit-o “probabil cea mai frumoasă femeie”, a spus însă că “părea asexuată”.
Când a decis să se retragă de pe scenă, Cléo de Mérode a devenit profesoară de balet și a predat până în 1965, la venerabila vârstă de 90 de ani. Faimoasa dansatoare a epocii de aur a Parisului a murit pe 17 octombrie 1966 în apartamentul ei din Paris și a fost înmormântat la cimitirul Père Lachaise.
Surse:
Cléo de Mérode, Le Ballet de ma vie
Michael Garval, Cléo de Mérode and the Rise of Modern Celebrity Culture, 2012
