În vara anului 1858, un copil evreu de șase ani a fost smuls din sânul familiei Mortara de către autoritățile Papale.
Povestea lui Edgardo, care a devenit rapid o cauză celebră în întreaga Europă, a scos la iveală o latură tulburătoare a Bisericii Catolice din secolul al XIX-lea: tensiunea dintre dogma religioasă, autoritatea papală și drepturile omului.
Cine era familia Mortara?
Edgardo era al șaselea copil al negustorului Salomone „Momolo” Mortara și al Marienei Padovani, o familie evreiască respectabilă din Bologna, oraș aflat pe atunci sub jurisdicția Statelor Papale. Soții Mortara erau bine integrați în viața orașului, dar totul s-a schimbat în mod tragic atunci când o fostă servitoare a familiei, Anna Morisi, o fată de 14 ani, a făcut o mărturisire care avea să declanșeze una dintre cele mai controversate decizii ale pontificatului papei Pius al IX-lea.
Un botez în secret
Anna, o catolică devotată, a susținut că, în timpul unei boli grave a micuțului Edgardo, i-ar fi administrat botezul catolic, de teamă că va muri nebotezat și nu va putea ajunge în Rai. Deși copilul și-a revenit, ea a păstrat acest „secret” ani la rând. Îngrozită de gândul că o familia evreiască crește un „copil catolic”, Anna a decis să informeze autoritățile din Bologna, care au declanșat imediat o anchetă.
Intervenția Bisericii
Pe baza mărturiei servitoarei, reprezentanții bisericii au hotărât că Edgardo, fiind botezat creștin, nu mai putea fi crescut de părinți evrei. În seara de 24 iunie 1858, câțiva soldați papali au pătruns în casa familiei Mortara și l-au luat pe Edgardo, în ciuda rugăminților disperate ale părinților. Copilul a fost dus la Roma, unde Papa Pius al IX-lea l-a plasat sub protecția directă a Vaticanului și a decis să-l educe personal în credința catolică.
Suveranul Pontif declara cu mândrie: „Am devenit tatăl lui. Va rămâne cu mine”, dar adevărul crud era că Edgardo fusese, practic, răpit în numele credinței.
Reacția Europei
Scandalul a stârnit reacții puternice în presa internațională. Politicieni, filosofi și jurnaliști din Franța, Marea Britanie, Germania și Statele Unite au condamnat gestul Suveranului Pontif. Împăratul Napoleon al III-lea, deși aliat al Statelor Papale, i-a cerut Papei să-l elibereze pe copil, dar răspunsul Vaticanului a fost un refuz categoric.
Presiunea internațională a transformat cazul Mortara într-un simbol al despotismului religios. Numeroase articole și pamflete l-au atacat pe Pius al IX-lea, iar episodul a jucat un rol semnificativ în alimentarea mișcărilor anticlericale din Europa și în lupta pentru unificarea Italiei.
Soarta lui Edgardo
În mod tragic, copilul smuls cu forța din casa sa s-a identificat, în cele din urmă, cu cei care l-au răpit. Crescut în spirit catolic, Edgardo a devenit preot și a fost cunoscut drept părintele Pio Edgardo Mortara. Și-a petrecut viața ca misionar în Europa și America de Sud și a refuzat să se întoarcă la iudaism sau să condamne acțiunile Vaticanului.
Familia lui nu s-a împăcat niciodată cu pierderea suferită. Tatăl a continuat să lupte public pentru reîntoarcerea băiatului în familie până la moarte, iar mama a fost toată viața traumatizată: „Mi-au smuls carnea de pe trup”, spunea ea adesea.
Un ecou dureros în istorie
Cazul Edgardo Mortara rămâne un exemplu dureros al conflictului dintre autoritatea religioasă și drepturile familiei. Într-o epocă în care ideile despre toleranță și libertate religioasă începeau să prindă contur, acțiunea Vaticanului a părut desprinsă din Evul Mediu întunecat.
În anul 2000, s-a deschis procesul de beatificare al Papei Pius al IX-lea, ceea ce a reaprins controversele. Supraviețuitorii cazului Mortara și mulți lideri evrei din întreaga lume au protestat împotriva deciziei, invocând exact acest episod traumatizant.
Deși beatificarea a avut loc, scandalul a lăsat o umbră adâncă asupra imaginii Bisericii Catolice, la fel ca și alte episoade controversate similare:
Cazurile de botez forțat din Spania (secolul XV–XVI)
După expulzarea evreilor din Spania, în 1492, mulți copii evrei au fost botezați forțat pentru a fi salvați de la deportare. Unii erau luați chiar din brațele părinților sub pretextul „mântuirii sufletului”.
Copiii evrei salvați de catolici în timpul Holocaustului
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, numeroși copii evrei au fost ascunși de familii catolice sau în mănăstiri pentru a fi protejați de deportare. După război, Vaticanul a refuzat în unele cazuri să-i înapoieze familiilor supraviețuitoare, pe motiv că acei copii fuseseră botezați. Cazurile din Franța, Polonia și Italia au provocat controverse similare cu cel al lui Mortara.
Un exemplu celebru este cazul Fraților Finaly, doi copii evrei salvați în Franța și ținuți în ascuns de către o măicuță catolică. Procesul pentru recuperarea lor a durat ani în șir și a provocat scandal internațional în anii ’50.
Copiii indigeni în școlile religioase din Canada și SUA
Deși într-un context cultural diferit, și în Canada, SUA sau Australia, biserica a fost implicată în luarea copiilor din familii native pentru a fi „civilizați” și convertiți. Așa-numitele rezidențiale schools au dus la despărțirea a mii de copii de familiile lor, iar traumele produse de aceste instituții au fost recunoscute abia în ultimele decenii.
