În romanul „Mizerabilii”, Victor Hugo a construit o galerie impresionantă de personaje: Jean Valjean, Fantine, Javert, Gavroche, figuri emblematice care reflectă păcatul, suferința, legea și revolta; undeva, în centrul acestui univers moral și social, apare Cosette, un personaj care strălucește tăcut, ca o promisiune de renaștere și speranță.
La prima vedere, Cosette poate părea doar „fetița salvată”, un simbol al inocenței înfrânte și protejate, dar pentru Victor Hugo ea a fost mai mult decât un personaj, a fost o imagine a purității într-o lume sordidă. În notele de autor, a descris-o ca „o floare zdrobită de toți și ignorată de toți, care totuși înflorește din nou”. Cosette este cea care a dat sens acțiunilor lui Jean Valjean, l-a umanizat, l-a transformat din infractor în tată, dintr-un rătăcit într-un mântuit.
Cosette este fiica lui Fantine, o tânără sedusă și abandonată de un burghez fără scrupule. Ajunsă în mizerie, Fantine și-a încredințat copilul unei familii de hangii, soții Thénardier, care i-au promis să aibă grijă de ea. În realitate, copila este tratată ca o servitoare, abuzată, înfometată, umilită. Imaginea fetiței cărând gălețile cu apă de la râu, prin pădure, în plină iarnă, în timp ce fiicele stăpânilor se joacă în fața șemineului din han, au devenit iconice pentru literatura secolului al XIX-lea.
Această copilă abandonată pe care Jean Valjean a privit-o cu multă emoție, căreia i-a dăruit o păpușă, apoi a salvat-o de soții Thénardier într-o noapte de Crăciun, a devenit mijlocul prin care ocnașul Valjean și-a obținut salvarea.
Ce spunea Hugo despre Cosette
Victor Hugo era fascinat de ideea copilăriei ca spațiu sacru, dar și profund vulnerabil. În prefața Mizerabililor scria: „Atâta timp cât va exista o copilă nedreptățită, o fetiță înspăimântată în întuneric, o Cosette care plânge singură, cărți ca aceasta vor fi necesare”. Ieșind din hainele unui personaj literar, Cosette a devenit o reprezentare a nedreptății sociale, a copiilor uitați de părinți sau abandonați de societate.
Cosette a devenit însă și un ideal feminin pentru Hugo – o făptură pură, aproape eterică, delicată, care, pe măsură ce crește, rămâne învăluită într-o aură de grație.
A existat o Cosette reală?
Nu există dovezi că scriitorul s-a inspirat dintr-o persoană reală pentru a crea personajul Cosettei, dar există câteva ipoteze interesante despre apariția ei. Una dintre ele este că Hugo a fost marcat de poveștile copiilor frecvent abandonați de părinți în Franța secolului al XIX-lea, pentru că, în timpul peregrinărilor prin Paris și prin orașele de provincie, nota în caietele sale observații despre orfani, mame singure, cerșetori-copii.
Într-o însemnare din 1845, autorul povestește că a văzut o fetiță slabă, desculță, spălând podeaua unei cafenele, în timp ce oamenii râdeau și fumau deasupra capului ei. Acea imagine l-a urmărit mult timp. De asemenea, se știe că Hugo era profund atașat de fiica sa, Léopoldine, care a murit tragic la doar 19 ani. În unele interpretări, Cosette este o proiecție a acestei iubiri paterne.
Mai mult, numele „Cosette” nu exista în mod obișnuit în Franța la acea vreme. Hugo l-a inventat, pornind, se pare, de la alintul „chosette” (un diminutiv afectiv derivat din „chose”, adică „lucru mic” sau „nimic”).
Moștenirea lui Cosette
Cosette este poate cel mai recognoscibil chip din Mizerabilii, grație imaginii emblematice din primele ediții ale romanului, realizate de Gustave Brion, Jules-Léon Perrichon, Albert Bellenger sau Jean Geoffroy.
Fetița cu părul în vânt, cu ochii mari și triști, care a devenit un simbol universal al copilăriei abandonate, dar și al speranței renăscute a fost portretizată și în cinematografie, rolul ei fiind interpretat, de-a lungul timpului, de Marilyn Knowlden (Les Misérables, 1935, regia: Richard Boleslawski), Paulette Dubost (Les Misérables, 1958, regia: Jean-Paul Le Chanois), Mimi Newman (Les Misérables, 1978, cu Richard Jordan și Anthony Perkins), Mélanie Thierry (miniseria tv Les Misérables, 2000), Isabelle Allen (Les Misérables, 2012, regia: Tom Hooper).
