Ghidul Bucureștiului publicat în 1871 de maiorul Dimitrie Papazoglu (1811-1892) ne aduce o serie de informații inedite despre împărțirea administrativă a Capitalei la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Volumul se numește „Călăuza sau conducătorul Bucureștiului, istoric și pitoresc” și era dedicat primarului de la acea vreme, generalul Scarlat Crețulescu.
„Capitala se împarte în cinci despărțiri numite pe culoare; aceste despărțiri se numesc comisii și au fiecare câte un comisar polițienesc, director, doctor și amploaiații cancelariei, apoi de aceste comisii depind despărțirile cu subcomisarii lor, care au iarăși cancelarii și epistații lor, iară pe stradele toate stau nelipsiți sergenții cei de zi până la opt ore seara, apoi cei de noapte până la lumina zilei.
Școalele primare sunt împărțite pe culori, adică la fieșcare culoare câte două școli, una de băieți și una de fete. Barierele Capitalei sunt în număr de 14 cu căpitanii lor, cu oamenii acsizurilor și anume: Mogoșoaia, Mandritul, Herăstrău, Moși, Iancu, Vergu, Dudești, Piscu, Șerban Vodă, Craiova. Spirea, Cotroceni, Belvederea și Târgoviștea.
Culoarea Galbenă găzduia zona în care locuia mai toată nobilimea orașului. Verde, Neagru si Albastru erau zonele locuite de populația claselor de mijloc, iar culoarea de Roșu desemna centrul Capitalei, în care se aflau magazinele comercianților.
La vremea aceea, Bucureștiul avea 92 de mahalale cuprinzând 658 de străzi.
Culoarea de Roșu era cuprinsă între străzile Vamei (Wilson în 1879), Colței până la Batiștei, Scaunelor (azi Nicolae Filipescu), Polonă (în 1879, Gogu Cantacuzino), Teilor, Bolintineanu, Sfinților, Calea Moșilor, Sfânta Vineri, Calea Văcăreștilor, str. Negru-Vodä, Bibescu-Vodă, Artei, Apolodor, Cheiul Gârlei până la podul de la Mihai-Vodă, Domnița Anastasia, Brezoianu, Renașterei și Știrbei Vodă până la Palatul Domnesc.
Culoarea de Verde era cuprinsă între Calea Craiovei (Rahovei) și Calea Victoriei și se mărginea cu străzile Sebastian, Pandurilor, linia ferată și Șoseaua Basarab, până la Șoseaua Kisselef.
Culoarea de Galben pornea din marginea celei de Roșu, fiind cuprinsă între Calea Victoriei și Calea Moșilor, până la Șoseaua Ștefan cel Mare.
Culoarea de Negru era cuprinsă între Calea Moșilor și Calea Dudesti, coborând în jos, spre centru, până la limita culorii de Roșu.
Culoarea de Albastru cuprindea restul orașului, din Calea Dudeștilor la Calea Rahovei (fostă a Craiovei) și de la marginea culorii de Roșu, până la marginea din afară, limitată de linia făcută de Șoseaua Mihai Bravu și de strada Laboratorului, până la Uzinele lui Lemaitre și apoi de Cheiul Gârlei, strada Lânăriei, strada Cuza-Vodă, Șoseaua Filaret și strada 11 Iunie.
Între străzile Capitalei astfel desenate și mărginite de linia circulară a Șoselelor Bonaparte, Mihai Bravu, Ștefan cel mare, Vitanului, Piscului, Pandurilor și Basarabilor, drumuri mai importante erau considerate cele șapte căi, numite astfel pentru că, pornind din mijlocul orașului, îl străbăteau ca niște raze și, ajungând dincolo de marginile lui, se legau cu principalele drumuri naționale.
Acele căi erau: Podul Mogoșoaiei, Podul Târgului de afară, Calea Dudeștilor, Calea Sârbilor (mai târziu Calea Văcăreștilor), Podul Beilicului, Podul Calicilor și Podul de Pământ.
La capătul acestora au fost așezate cele dintâi bariere, adică posturi de control și de taxare pentru fondul comunal pentru toate mărfurile si produsele ce intrau în oraș, taxe cunoscute sub numele de “acsize”.
