Constantin Dobrogeanu Gherea a relatat pe larg dramatica aventură a răpirii sale de către agenţi ai poliţiei secrete ţariste în fragmentul memorialistic “Din trecutul depărtat”, iar itinerariul parcurs în Rusia, în timpul detenţiei sale, a fost redat cu fidelitate în cunoscuta “Scrisoare lui D. Anghel”.
Cercetările consemnate în Dosarul nr. 343/1877 din arhiva Ministerului de Justiţie, Direcţiunea Afacerilor Judiciare, aflat la Arhivele Statului aduc o serie de amănunte suplimentare.
Răpirea lui Gherea avut loc în gara Galaţi în ziua de 31 octombrie 1878. Soția, Sofia Gherea, alarmată de dispariţie, a făcut primele investigații şi a aflat că era urmărit de câtva timp îndeaproape de agenţi ai spionajului ţarist. Nemaiavând nici un dubiu asupra soartei lui, femeia a venit la Bucureşti şi în ziua de 13 noiembrie i-a adresat o plângere disperată ministrului Justiţiei:
“Domnule Ministru,
Subsemnata, născută în Iaşi, m-am căsătorit în anul 1875 cu D. Costică Robert, refugiat politic din Rusia în cauză de delict de presă şi fost student în universitatea rusă din Charkov, unde el era cunoscut sub numele de familie Catz (Solomon Katz). În cel din urmă an, eu cu soţul meu şi cu o copilă a noastră am trăit în Brăila, unde soţul meu se ocupa cu comercial, având mai multe afaceri şi cu Crucea Roşie rusă. La 30 octombrie anul curent, bărbatul meu a primit o depeşă în care era invitat de a se prezenta la gara Galaţi a drumului de fier Galaţi-Bender, pentru a termina acolo nişte socoteli băneşti cu o împuternicită a Crucii Roşii ruse. La 31 octombrie, a doua zi după primirea telegramei, bărbatul meu, luându-şi cu sine numai doi napoleoni, spunându-ne că se va întoarce în aceeaşi zi, a şi plecat la Galaţi cu vaporul Austria, la 9 ore dimineaţa.
Pe vapor în cale către Galaţi, bărbatu-meu s-a întâlnit cu fraţii Felstein, aprovizionarii spitalului rusesc din Brăila; după cum au spus cunoscuţilor mei aceşti domni Felstein, soţul meu le-a arătat acestor domni şi telegrama primită din Galaţi, spunându-le că se duce la gara Galaţi a drumului de fier Galaţi-Bender.
La schele, în Galaţi, bărbatu-meu, după declaraţia acestor domni, a luat o birjă şi a plecat la sus-numita gară. De la acest moment până în ziua de astăzi, nimeni n-a mai văzut pe bărbatul meu, nici eu n-am dat de un pic de urmă a lui cu toate multele mijloace ce le-am întrebuinţat pentru aflarea lui. Eu, una, sunt cu totul sigură, Domnule Ministru, că bărbatul meu, prin o infamă înşelăciune a fost adus la sus-numita gară rusească şi acolo, pe pământul ţării mele, a cărei Constituţie asigură neextrădarea refugiaţilor politici, a fost arestat de ruşi şi transportat în Russia. Mă face a fi sigură de acest fapt nemaiauzit în ţările independente şi următoarele lucruri pe care dumneavoastră le puteţi constata mai bine:
O săptămână de zile înaintea dispariției soţului meu, în Brăila, la o cârciumă ce este situată alăturea cu casele lui Bohor, în mahalaua Cetăţuiei, s-au ivit doi străini, spioni ruşi, desigur, care se interesau prea mult de bărbatul meu. Unul din aceşti străini a arătat proprietarului cârciumei, numit Ioşica, ovreu, o poză şi l-a întrebat dacă poza seamănă cu bărbatul meu. După ce ovreiul a răspuns afirmativ, străinul i-a comunicat că bărbatul meu este student refugiat din Russia din cauză de crimă politică, că el neapărat va fi luat de ruşi, că ruşii l-ar aresta chiar în Brăila şi nu fac aceasta numai pentru că aici este armata română, că s-ar putea întâmpla ceva neplăcut.
Cei doi străini au dispărut în aceeaşi zi din Brăila, când a plecat şi bărbatul meu la Galaţi. Toate acestea, Domnule Ministru, (sunt) cunoscute deja poliţiei din Brăila şi Domnia Voastră lesne le puteţi constata. Din toate acestea expuse nu pot conchide decât că soţul meu a fost victima unei crime ce a avut loc la gara Galaţi a drumului de fier Galaţi-Bender, crimă ai cărei autori au fost autorităţile poliţiei secrete ruse din România. Eu cu copila mea, care asemenea suntem victimele acestei crime, rămânând în urma arestării bărbatului meu fără niciun sprijin şi ajutor în lume, ca româncă, în numele Constituţiei ce nu permite extrădarea refugiaţilor politici, vă rog respectuos, Domnule Ministru, să binevoiţi a face tot ce cer legile ţării pentru întoarcerea bărbatului meu în familia sa.
Sofia Robert
Adresa mea: Strada Câmpina, Casa Cernat, Sofia Robert, Ploieşti”.
Autorităţile din Brăila au procedat la o anchetă, al cărui rezultat a fost comunicat pe 14 decembrie 1878 Ministrului Justiţiei. Primul procuror de Covurlui certifica ministrului că, într-adevăr, Costică Robert a fost răpit de către autorităţile militare ţariste. Din ancheta făcută rezulta că Gherea era urmărit de mai mult timp de către un spion numit Golofkin, stabilit de patru ani la Galaţi. Acesta ar fi furnizat toate datele cu privire la urmărit şi a pus la cale cursa în care Gherea a fost prins. Pe raportul primului procuror de Covurlui se află o rezoluţie: “copie de pe acest raport se va comunica domnului ministru de Externe cu rugămintea de a interveni pe lângă guvernul rus”.
Pe 13 şi 18 august 1879, Sofia Gherea a revenit cu cereri la Ministerul Justiției, solicitând să i se elibereze copii legalizate după documentele care consemnează rezultatul cercetărilor făcute, “având nevoie a mă servi cu ele în străinătate pentru scăparea bărbatului meu”, după cum scria ea. După câteva zile, femeia a obținut un act legalizat care certifica răpirea bărbatului.
Dintr-o altă corespondenţă reiese că Sofia a înaintat și un protest “sever” baronului Benkendorf, şeful Crucii Roşii ruse, şi că acesta i-ar fi răspuns cu amabilitate. În plus, sora lui Gherea, care se afla în Franţa, a trecut prin ţară aflându-se în drum spre Rusia, pentru a interveni în favoarea fratelui răpit:
“…Acum despre bietul Costică, aştept de azi pe mâine sosirea sorei lui din Monpellier; i-am expediat, la cererea ei, 300 de franci. Conform scrisorii sale, ea a decis să plece de îndată la Petersburg, spre a fi aproape de fratele ei. Înţeleg că aceasta va uşura mult soarta lui, judec cel puţin după propria mea experienţă, când am fost în aceeaşi situaţie…”
Pe 26 decembrie 1878, sora lui Gherea, bolnavă de mult timp, hărţuită de către poliţie, a plecat spre Rusia. În arhive se află o mărturie (iscălitura e neclară): “Aici pleacă astăzi sora lui Costică. Ea îl va vedea pe Benkendorf şi pe alţii; pe de altă parte, i-am dat recomandaţii şi adrese pentru prietenii noştri, al căror ajutor va fi de asemenea necesar. Păcat, prieteni, că situaţia noastră s-a înrăutăţit încă şi din partea aceasta “entre nous” (între noi). Costică, săracul nostru prieten, şi-a lăsat nevasta gravidă. Cel puţin aceasta este părerea bunicii…”
În timp ce în ţară nimeni nu mai spera să-l revadă, Gherea, conform scrisorii către Anghel, a străbătut, în aventura sa, următoarele orașe Odessa – Kursk – Orel – Tula – Moscova – Petersburg – Olonetsk – Arhanghelsk – Mezen, fiind un timp deținut în fortăreaţa Petropavlovsk din Sankt Petersburg. Autorităţile ţariste şi-au pierdut aproape trei luni pentru a stabili faptul că cetăţeanul Robert Jines nu este altcineva decât fostul student Cass (Katz), implicat în celebrul proces “al celor 193”, considerat ulterior una din cele zgomotoase înscenări ale “justiţiei” ţariste. S-a spus că, pentru a-i intimida pe membrii mişcării revoluţionare şi pentru a-i putea condamna pe baza unui temei legal, mai mulți oameni care zăceau de ani de zile prin temniţe fără să fi fost judecaţi au fost puși să semneze un act de acuzare colectiv împotriva a 193 de deţinuţi politici. Printre ei se afla și Constantin Dobrogeanu Gherea.
Curtea cu juraţi a condamnat 20 dintre inculpaţi la muncă silnică în Siberia, iar ceilalti 173 au fost achitaţi, fiind expediaţi în exil pe cale administrativă, adică printr-o simplă dispoziţie poliţienească. Gherea a împărășit soarta acestora, nu a fost judecat, ci trimis pur şi simplu “pe cale administrativă” şi pe timp nedeterminat la Mezen, în vecinătatea Oceanului Arctic.
Aici, fiind probabil ajutat de baronul Benkendorf, șeful Crucii Roșii din Rusia, şi-a organizat evadarea împreună cu un alt deportat, Prefenanski, şi a reuşit să fugă cu un vas de pescari. După o călătorie de 15 zile, cei doi au ajuns în portul norvegian Vadzoe. Evadarea lor fusese descoperită şi autorităţile ţariste ceruseră în toate porturile unde ar fi putut debarca arestarea lor imediată, astfel că, prin intervenţia consulului rus, Gherea și Prefenanski au fost reținuți. În urma protestelor opiniei publice norvegiene, autorităţile locale i-au eliberat și, de altfel, şi guvernul ţarist, în faţa mişcării de protest stârnită de acest caz,
şi-a retras cererea de extrădare, afirmând că totul nu a fost decât o regretabilă neînţelegere. Din Norvegia, Gherea a plecat la Hall, apoi la Londra, Paris, Viena și în cele din urmă s-a reîntors în ţară.
În septembrie 1879, se afla din nou la Bucureşti. Între timp, familia i se mărise cu un fiu (Alexandru), iar resursele materiale modeste pe care le avea în momentul răpirii se epuizaseră, fiind nevoit să trăiască din nou din împrumuturi şi expediente.
La un moment dat a luat în arendă restaurantul Hotelului “Concordia” din Strada Smârdan (unde se semnase Unirea Principatelor în 1859), dar afacerea nu a avut succes. Nu după mult timp a trebuit să lichideze afacerea şi, conform informațiilor publicate de Constantin Bacalbaşa, se mutase în Piaţa Amzei, în imobilul fraţilor Dragomirescu, unde deschisese un birt.
Gherea încercase de mult timp să ia în arendă restaurantul gării din Ploieşti, după cum rezultă din corespondența sa din 1878, iar tentativa a fost reluată acum, de această dată cu succes.
Amintirile contemporanilor despre celebrul birt și despre sarmalele pe care le făcea Gherea le găsiți aici.
Constantin Dobrogeanu Gherea a murit pe 7 mai 1920, la București. Soția lui, Sofia, născută la Iași, într-o familie de emigranți polonezi, o femeie cultivată, traducătoare a operelor lui Cehov, i-a supraviețuit aproape 20 de ani și a încetat din viață în aprilie 1939, la vârsta de 80 de ani, fiind incinerată la Crematoriul Cenușa. Cei trei copii ai cuplului au fost Ștefania, căsătorită cu criticul literar Paul Zarifopol, Ionel, pianist, memorialist și eseist, și Alexandru, care a făcut studii politehnice și a devenit un cunoscut militant socialist.
