Dafina Ecaterina, soția lui Istrati (Eustratie) Dabija, a fost fiica boierului moldovean Ionașcu Jora și a Siminei Arapu. Paul din Alep, cunoscutul cronicar sirian, fiul preotului Macarie Zaim (care a devenit patriarh al Antiohiei), a cunoscut-o personal pe doamna Moldovei și scria în jurnalul său de călătorii că Dafina vorbea grecește și era o urmașă a Mariei Amirali, soția lui Petru Vodă Șchiopul.
Între anii 1630 și 1640, în timpul regimului lui Vasile Lupu, boieroaica a fost căsătorită cu Dumitru Buhuș, mare vistiernic al domnitorului, din această relație rezultând o fiică, Anastasia, care a devenit mai târziu soția lui Gheorghe Duca și a devenit ea însăși doamnă a Moldovei.
Se pare că Dafina a crescut mulți copii împreună cu Dumitru Buhuș, unul dintre ei fiind hatmanul Alexandru, dar o parte dintre aceștia erau doar ai soțului cu prima lui nevastă, o anume Ileana Bucioc. Deși Dafina a fost, așadar, mama vitregă a copiilor vistiernicului domnului, s-a ocupat îndeaproape de educația acestora și s-a implicat, mai târziu, să le aranjeze căsătorii avantajoase.
Buhuș a murit în 1674, iar Dafina s-a recăsătorit cu serdarul Ștefan, cea de-a doua căsnicie fiind de scurtă durată, pentru că bărbatul s-a implicat într-o conspirație împotriva lui Vasile Lupu, a fost găsit vinovat și executat.
Rămasă văduvă pentru a doua oară, a devenit soția vornicului Istrati (Eustratie) Dabija, cu care a avut o singură fiică, Maria.
Acest Istrati era fiul lui Sava Cârste Dabija, un preot ce provenea dintr-un neam de boieri moldoveni, era iubit de supușii săi pentru că era un om cu bun simț și drept, dar avea darul beției și, ca o curiozitate, obișnuia să bea doar dintr-o oală de pământ, deoarece credea că paharele de sticlă strică gustul vinului.
În 1661, când a murit Ștefăniță Vodă ( fiul lui Vasile Lupu), boierii au plecat la Înalta Poartă pentru a cere numirea unui nou domn. Marele Vizir Köprülü Mehmed Pașa, care se afla pe patul de moarte, i-a spus fiului său, mai moderatul Ahmed Pașa, care urma să devină prim-ministru al Imperiului Otoman: “Să facă Domn pe voia țării!”
Boierii adunați în sfat au decis atunci ca vornicul bețiv Istrati Dabija să fie numit domn al Moldovei și se pare că Dafina a fost cea care a influențat desemnarea soțului său și a oferit, pentru siguranță, o sumă de 200.000 de galbeni, bani împrumutați de la fanarioți, pentru a le mulțumi pașalelor de la Constantinopole pentru decizie.
În noiembrie 1661, Vodă Dabija a primit caftanul, în decembrie a sosit la Iași ca domn, supușii au fost mulțumiți și curtea domnească a trăit o perioadă de perpetuă sărbătoare, după cum povestește N. Gane: “Dabija își petrecea nopțile gustând din ăst Cotnar și din cel de Odobești până sfredelușii de la oalele de lut îi furau mințile cu totul și îl aduceau în nesimțire. Veselă curte a fost acea a lui Vodă Istrati, când se încingea cheful de la chindie și ținea până în zori, când, în completă stare de inconștiență, Vodă se supăra pe boierii lui și poruncea armașului cu o domnească autoritate: Să spânzuri pe vornic, să tai capul hatmanului…, iar a doua zi, când se trezea din somn, nu mai știa nimic. Veneau Vornicul și Hatmanul să se închine lui și Dabija îi primea cu zâmbet binevoitor, fără a bănui măcar că scurtă vreme înainte îi condamnase la moarte”.
În acest timp, Dafina a început să se ocupe de soarta numeroșilor ei copii. Pe Anastasia, fiica naturală cu Dumitru Buhuș, o măritase deja cu Gheorghe Duca, pe Maria, fiica pe care o avea cu Vodă Dabija, o va căsători mai târziu cu Iordachi Ruset, iar pentru copiii primului soț a făcut aranjamente la fel de avantajoase. Constantin Buhuș s-a căsătorit cu Maria Sturza, Nicolai cu Anița Furtună, Irina cu Manolache Cearul, iar vestitul hatman Alexandru Buhuș a luat-o în căsătorie cu Alexandra Ureche, nepoata cronicarului Grigore Ureche.
Doamna era ambițioasă și energică și și-a construit, prin mariajele copiilor ei naturali și ale celor vitregi, o adevărată rețea de influență în toate marile familii boierești ale Moldovei.
Vodă Istrati a fost nevoit, pentru a-și păstra domnia, să susțină acțiunile sultanului Mehmed al IV-lea și ale Marelui Vizir Ahmed Pașa în conflictele acestora cu Viena, dar a murit în cele din urmă după o beție, în septembrie 1665, fiind înmormântat la Mănăstirea Bârnova de lângă Iași, ridicată de voievodul Miron Barnovschi și finalizată prin strădania sa și a Doamnei Dafina.
C. Gane scria despre văduvă: “Doamna Dafina, c-o fi vărsat sau nu vreo lacrimă, n-a avut în tot cazul răgaz să stea să gorjească pe mormântul soțului ei. Ginerele Gheorghe Duca trebuia făcut Domn. Luând o scrisoare de la Toma Cantacuzino către bătrânul cupar Constantin Ruset, care mai ajutase și pe soțul ei la căpătarea domniei, ea porni, împreună cu fata, ginerele și câțiva boieri moldoveni, de-a dreptul la Stambul. Acolo, cuparul și un alt grec influent, Culoglu, se puseră luntre șu punte spre a-i fi Doamnei Dafina pe plac, obținând pentru Duca domnia Moldovei. Se întoarseră deci cu toții triumfători la Iași, iarna, către sfârșitul anului 1666 sau ianuarie 1667”.
Viața ambițioasei Dafina a continuat în preajma curții domnești a fiicei ei, Anastasia, și a lui Gheorghe Duca, cel din urmă domnind de trei ori în Moldova și o dată în Muntenia, în total 15 ani, ceea ce era considerat, pentru acea vreme, o performanță.
Mai târziu și-a urmat fiica în pribegiile acesteia la Constantinopol ori de câte ori Duca era mazilit, a însoțit-o și la București, când soțul tinerei a fost numit domnul Țării Românești, și la divanul sultanului când nepoata ei, Ecaterina, fiica Anastasiei, a cerut “stricarea” logodnei cu Ștefan Tomșa, cel care, “îmbolnăvindu-se, își lipsise din minți”.
Despre soarta celei de-a doua fiice a Dafinei, Maria, se știe că avea doar 14 ani în momentul în care a fost căsătorită cu Iordachi Ruset, fiul lui Constantin Cuparul. Adolescenta a murit la nașterea primului ei copil, dar fetița nou născută a supraviețuit și a fost luată în grijă de bunica maternă.
Doamna Dafina a murit în anul 1683 și, după cum scria Constantin Gane, “a lăsat după ea un nume cinstit”.
Sursa:
C. Gane, Trecute vieți de doamne și domnițe, Editura Ziarului Universul, 1933
