HomeEroii României moderneGrigore Ghica, domnul martir al Moldovei, a plătit cu viața pentru că „a protestat contra luărei Bucovinei“

Grigore Ghica, domnul martir al Moldovei, a plătit cu viața pentru că „a protestat contra luărei Bucovinei“

Grigore Ghica
DS TW

Se împlinesc astăzi 247 de ani de la asasinarea domnitorului Grigore Ghica al III-lea, cel care, cu preţul vieţii sale, a încercat să apere integritatea teritorului românesc şi să stăvilească răpirea Bucovinei. Gestul de o îndrăzneală nemaipomenită, pe care l-a făcut într-o epocă în care domnitorii Moldovei erau legaţi trup şi suflet de Poarta Otomană, și tragicul sfârşit care a urmat au rămas însă în istoria națională.

În seara de 12 octombrie 1777, domnitorul Grigore Ghica a fost invitat de un capigibaşa, trimis special de la Constantinopole, care i-a transmis că e foarte grav bolnav. O bănuială vagă i-a făcut pe sfetnicii domnitorului îl îndemne să nu se ducă, dar Ghica nu-și putea imagina mișelia care avea să urmeze. A trecut senin pragul reședinței din Beilic, aflată în zona Mănăstirii Barnovschi, care îi găzduia de regulă pe emisarii turci care veneau la Iași, și s-a așezat la căpătâiul bolnavului. Istoria se confundă aici cu fantazia martorilor oculari, care au explicat astfel urmarea evenimentelor:

Domnitorul i-a prezentat capigibaşei tabachera ca să ia tabac, dar reprezentantul Porții i-a răspuns:

– Bun tabac ai, prietene, al meu însă este şi mai bun! Și îndată, bătând din palme, strigă:

– Tabac!

La acel semn opt soldați înarmaţi au năvălit asupra domnitorului și l-au străpuns cu loviturile lor. Grigore Ghica a fost decapitat, iar capul i-a fost trimis la Constantinopol.

Capul lui Grigore GhicaVoievod, domnitor român din epoca fanariotă, capul cel fără de trup, a fost dus la Constantinopol în 1777, unde, după 60 de ani, a stat înfipt în același loc unde stătuse și cel al lui Constantin Brâncoveanu. Amândoi voievozii au avut aceeași soartă, iar jertfirea lor constituia o grăitoare mărturie a politicii de nesupunere față de Înalta Poartă.

Ghica Vodă a fost unul dintre puținii domnitori fanarioți prețuiți de popor („Scoase-mă de la urgie! Nu-mi lăsa casa pustie“, spunea un vers dintr-o veche baladă închiantă domnului), stăpânirea lui deosebindu-se mult de celelalte domnii fanariote (cu excepția celei a lui Constantin Mavrocordat), care au fost caracterizate prin jefuirea țării, fiscalitate excesivă și stagnare economică.

Grigore Ghica

Impresionat de tragicul sfîrșit al domnitorului, poporul i-a cinstit memoria printr-o vastă creație populară, care s-a transmis pâ în zilele noastre. Există numai în Moldova 14 variante de „stihuri“ (una dintre ele publicată de I. Nistor în „Codrii Cosminului“ în 1927, la Cernăuți, o alta de Mihail Kogălniceanu în „Letopisețul Țării Moldove“, altele rămase în manuscris), din care figura domnitorului transpare ca un adevărat erou de legendă:

Întreg era acest domn la toate, plin de minte, învățat, știa toate trebile cum le va purta… Nu era om împrăștietor, toate semile le căuta înaintea Măriei Sale și cuvântul ce grăia era grăit și era lăudat de către toți“, nota Enache Kogălniceanu.

Înalt, voinic, înzestrat cu o putere fizică extraordinară (frângea potcoavele cu mâinile), dar având în același timp și multe cunoștințe, iubitor al științelor, însuflețit de ideile absolutismului luminat, Ghica a fost un bun gospodar al țării, lucru rar întâlnit la un domn fanariot a cărui misiune era temporară.

Lui i se datorează, în mare parte, înlesnirile aduse Principatelor Române prin tratatul de la Kuciuc-Kainargi. Influența sa asupra diplomației rusești, în timpul celei de a treia domnii, precum și colaborarea cu Imperiul Țarist, au fost hotărâtoare în acest sens. Interpretat de către Poartă ca semn de nesupunere și trădare, colaborarea domnitorului cu împărăteasa Ecaterina a Rusiei, pornită din dorința de a obține o oarecare autonomie, avea să-i fie fatală. „Pădurea sau, mai bine zis, districtul Bucovinei, este principala cauză a morții prințului Ghica“, menționa, pe 1 decembrie 1777, „Journal historique et litteraire“ din Luxemburg.

Grigore Ghica

În 1774, trupele austriece intraseră în nordul Moldovei hotărâte facă o rectificare de frontieră în favoarea Austriei prin anexarea „Țării pădurii de fag“, act ce nu avea nici temei juridic, nici motivație etnică. Austria s-a grăbit să creeze o stare de fapt ocupând regiunea și, sub pretextul unui „cordon“ sanitar, a adus trupe pe care le-a plasat între Roman și Botoșani. În virtutea drepturilor consemnate prin capitulațiile încheiate între Imperiul Otoman și Țările Române, Ghica, domnitorul Moldovei, a protestat vehement și a cerut sprijinul turcilor, dar aceștia, probabil corupți de către Curtea de la Viena, nu au răspuns în nici un fel. A urmat o declarație vehementă a lui Grigore Ghica, în care a afirmat că, dacă Poarta nu va lua măsuri, “va fi nevoit să apeleze la o altă putere“.

Gestul său a fost mult comentat atât la Viena, cât și la Constantinopole

Thugut, ambasadorul Austriei în Imperiul Otoman, s-a plâns de îndărătnicia cu care luptă mai departe moldovenii și toate celelalte creaturi ghiculești“, iar sultanul a decis să-l suprime pe domnitorul rebel. Potrivit celor relatate de Ruxandra, fiica lui Ghica, au existat mai multe atentate care au eșuat. În cele din urmă, Ahmed-bei a reușit, prin vicleșug, ducă la îndeplinire hotărârea Înaltei Porți.

Scena uciderii domnului este prezentă în multe variante în balade populare și, chiar dacă amănuntele asupra morții lui diferă de la o versiune la alta, toate au ca trăsătură comună admirația pentru Ghica:

Și așa s-au săvârșit

Ghica vodă cel vestit

Cu această moarte cumplită

Strașnică și necinstită.

Tradiția populară a alăturat momentul în care „s-a făcut o jalnică vorbă pentru domnul Ghica Vodă“ cu cel în care Austria, pentru a legifera dominația asupra pământului cotropit, i-a obligat pe bucovineni jure credință Curții de la Viena. Se spune că, în ziua în care Ghica a fost ucis mișelește, pe 12 octombrie 1777, la Mănăstirea Putna candela ce veghea chipul lui Ștefan s-a stins, iar portretul ctitorului s-a întunecat spre a se lumina doar atunci când vechea demnitate a țării va fi restabilită…

Aprinde-se-vor candelele pe mormânt?

Lumina-se-va vechiul portret?, se întreba Mihai Eminescu un secol mai tîrziu…

Grigore Ghica

Deși capul lui Ghica Vodă a luat drumul Istanbulului, trupul domnitorului a rămas la Iași, osemintele sale aflându-se depuse în pridvorul Bisericii Sf. Spiridon.

Dar capul într-o cutie

L-au trimis la împărăție

Cum și averea lui toată

Și-au făcut peșcheș la Poartă

Ca cunoscută să fie

Împărătească urgie.

Figura martirului a rămas trează în conștiința românilor, iar în 1875, când la Cernăuți s-a ridicat „Statuia Austriei“, la Iași s-a dezvelit monumentul lui Grigore Ghica.

Ghica Vodă azi ne cere, monument făcut din oase

Deci o piatră pe mormântu-i, spada noastră s-o ascuțim…

sau

Nu cu vorbe, ci cu fapte, românești și glorioase

Pe-acest domn ucis prin trădare, toți românii să-l cinstim, sunt câteva dintre versurile închinate domnitorului.

Grigore Ghica

Monumentul care a fost ridicat în amintirea domnitorului martir de către Consiliul Comunal din Iași pe 1 octombrie 1875 se află astăzi într-un mic parc care îi poartă numele, iar pe cenotaful alăturat bustului se poate citi: Grigore Ghica V. V. a protestat contra luărei Bucovinei”.

sursa: Google Maps
Grigore Ghica
DS TW
No comments

leave a comment