HomeEroii României moderneDoamne și domnițePetru Șchiopul, ctitorul Mănăstirii Galata, a luat-o de soție pe Irina Botezata, o roabă răscumpărată de la tătari

Petru Șchiopul, ctitorul Mănăstirii Galata, a luat-o de soție pe Irina Botezata, o roabă răscumpărată de la tătari

Petru Șchiopul
DS TW

Mănăstirea Galata „din deal”, ctitoria lui Petru Șchiopul care străjuiește Iașul încă din anul 1582, când a fost terminată, este, poate, cel mai impunător și măreț dintre monumentele feudale ale capitalei Moldovei.

Construită din blocuri de piatră frumos cioplite și nduri de cărămidă, sprijinită în exterior de nouă contraforturi puternice, biserica a fost ridicată de domnitorul care, ajutat de forțe turco-tătare, l-a urmat la tronul Moldovei pe Ion Vodă cel Cumplit. Petru i-a dat numele Galata după numele cartierului din Constantinopol unde își petrecuse anii cei mai liniștiți, înainte de a avea visuri de domnie.

Începutul domniei lui Petru Șchiopul a fost caracterizat ca o groaznică nenorocire pentru întreaga Moldovă. Turcii și tătarii, ca să se răzbune pe fostul domnitor care le cauzase înfrângeri grave, au trecut aproape întreaga țară prin foc și fier, măcelărind „ca pe oi” un mare număr de locuitori.

O știre din 24 iulie 1574 îl numea pe noul domnitor „Vodă al câmpurilor arse”, deoarece majoritatea satelor și orașelor Moldovei fuseseră distruse (Dr. Andrei Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei și Țării Românești”).

Vodă Șchiopul era nepotul lui Mihnea cel Rău, domn al Țării Românești între anii 1508 – 1510, deci strănepot al lui Vlad Țepeș, dar din firea aprigă a acestuia nu moștenise nimic. Aflăm din documente că era slab, temător, bolnăvicios și, după cum se știe, suferea și de o infirmitate, care i-a adus porecla de Șchiopul. Potrivit altor informații, Petru Șchiopul era un „sugător de sânge“, un „șiret pehlivan” (Hurmuzachi, Documente, vol. XI).

Domnia lui, care cuprinde mai multe intervale, primul între anii 1574 – 1579 (cu două scurte întreruperi, la sfârșitul lui 1577, când s-a aflat timp de o lună și jumătate pe tron Ioan Potcoavă, și apoi în februarie 1578, când a fost înlocuit timp de o lună de Alexandru Potcoavă, fratele primului uzurpator) și al doilea interval, între anii 1582 și 1591, s-a caracterizat printr-o relativă lipsă de grijă față de traiul populației, care era exploatată la maximum.

Petru Șchiopul
Litografie publicată de Dimitrie Papazoglu

Dimitrie I. Ciurea îl caracteriza astfel: „Era un om pașnic, doritor de liniște, de viață tihnită. Boierii erau toți ca unul pentru el. Pe toți a căutat să-i împace. Numai poporul nu prea era mulțumit de birurile cele grele care se puneau pentru a astupa lăcomia turcilor.

Desele năvale ale cazacilor nestăpâniți de nimeni au fost pentru el cea mai mare supărare; nefiind omul războiului, nu le putea sta în cale și fugea acolo de unde venise în 1574, cerând ajutor. Astfel au venit: Ion Crețul în 1577, Ion Potcoavă – om voinic de rupea potcoava și cu barbă lungă – în același an, ajutat de șeful cazacilor Copichi și de moldoveanul Ceapă. Fricosul (Petru Șchiopul) fuge în Țara Românească și reîntors cu ajutoare e bătut la Docolina, pe Bârlad. Dar sosindu-i lui Petru ajutoare ardelene, Potcoavă fuge în Polonia și e omorât din ordinul regelui la Liov. În februarie 1578, Alexandru, poate frate cu Potcoavă, face pe PetruVodă să fugă iar în Țara Românească și, revenind cu ajutoare, domnitorul adus de cazaci e bătut la «Iazerul Ciurbeștilor» și rănit la cap. Domnia întâi a lui Petru Vodă, se sfârșește odată cu toamna anului 1579, când e mazilit de Poartă.


Între cele două domnii ale lui Petre Șchiopul pe tronul țării s-a aflat, pentru trei ani, Iancu Sasul, fiul lui Petru Rareș cu soția unui anume Jörg Weiss din Brașov, considerat tiran și eretic”. În 1582, acesta a plecat cu familia în Polonia, unde a fost omorît din ordinul regelui la Liov, pe 28 septembrie.

Petru Vodă a fost readus la domnie în toamna aceluiași an, moment în care a început cel de-al doilea mandat, cu o durată de nouă ani.

Petru Șchiopul
Tabloul votiv de la Mănăstirea Galata în care sunt reprezentați domnitorul Petru Șchiopul, soția sa, Maria, și fiica lor

Domnitorul a fost căsătorit cu Maria Amirali din Rhodos, care provenea dintr-o bună familie de italieni grecizați, cei doi având un fiu, Vlad, și două fiice, Despina și Maria. Vlad și Despina, morți la o vârstă fragedă, au fost îngropați în Camera mormintelor de la Galata. Maria a fost căsătorită prima dată în 1587 cu Zotu Țigara din Ianina, ctitorul Mănăstirii Hlincea de lângă Iași, fost pârcălab de Hotin, și a doua oară cu un italian, Polo Minia.

Petru Șchiopul și Maria Amirali nu au avut o căsătorie fericită. Ultimii ani ai vieții ei au fost afectați din cauza relațiilor dintre soț și o fosta roabă răscumpărată de la tătari, Irina Botezata (care le fusese doică pruncilor legitimi), care-i născuse un fiu numit Ștefan.

Nicolae Iorga este autorul unui poem dramatic numitUn domn pribeag”, în care descrie viața printre străini, în Tirol, a acestui copil rămas orfan de părinți, arătând creșterea pe care i-o dădea un pastor care împreună cu elevii ceilalți râdea de micul valah și speranțele lui de a ajunge domn al Moldovei cu ajutorul lui Mihai Vodă Viteazul, care voise la un moment dat să i-o dea în căsătorie pe fiica sa, domnița Florica.

Maria Amirali a decedat în 1588, când Moldova a fost bântuită de o groaznică epidemie de ciumă. Fosta doamnă a fost înmormântată în biserica mănăstirii Galata, dar Petru Șchiopul nu i-a pus pe mormânt piatră funerară, cum se obișnuia. Neștiindu-se locul unde a fost înhumată, mormântul ei a rămas neprădat și ulterior, necercetat.

Cu ocazia începerii, în anul 1965, a lucrărilor de restaurare de la Mănăstirea Galata, făcându-se cercetări și în interiorul bisericii, s-a descoperit mormântul doamnei. Obiectele de podoabă și inelul, toate lucrate în aur, și resturile de îmbrăcăminte au fost considerate printre cele mai vechi de acest gen din Iași.

Obiectele de podoabă, două brățări, doi cercei, un inel sigilar, un număr de nasturi de aur și resturile de îmbrăcăminte brodate cu fire de aur și de argint găsite în mormântul doamnei oferă o imagine sugestivă a bogăției și fastului de la curtea domnească din Iași. Brățările au motive decorative bogate și probabil au fost lucrate de meșteri italieni, execuția lor arătând o practică a unor mâini abile.

Un interes deosebit îl prezintă inelul sigilar al Mariei, lucrat în aur masiv, care a stârnit însă nedumeriri în rândul specialiștilor deoarece, în loc să aibă stema Moldovei sau a familiei Amirali, are o stea cu șase colțuri. Textul inscripției în limba slavă săpat pe marginea rondelei inelului, precedat de o cruce, este următorul: „Doamna Maria (soția lui) Petru Voievod”.

La doi ani după moartea ei, domnitorul s-a căsătorit cu roaba de casă Irina Botezata, dovadă fiind chiar actul de căsătorie scris de mâna lui: “La luna lui Ghenar, 18 zile, duminică seara 3 ceas, m-am cununat cu muma lui Ștefan Vodă, anume Irina Botezata. Adevăr zic Eu, Petru Voevod”.

Mai jos semnează martorii: Gheorghe, Mitropolit al Moldovei, și Anastasie Crimca.

Petru Șchiopul

Acesta este primul act juridic scris în limba română de mâna unui domnitor și unicul din istoria țării care demonstrează legătura dintre un principe în funcție și roaba sa.

În august 1591, când a primit un ultimatum de la Înalta Poar pentru a spori haraciul, Petru Șchiopul, nevoind ca “nici într-un chip… să se apuce să ia acea dare”, după cum consemna Grigore Ureche, preferă să ia blestemul țării asupra sa” și să plece în exil.

Domnitorul s-a stins din viață pe 1 iulie 1594 la Bolzano, în nordul Italiei.

Succesor la tronul Moldovei a fost Aron Vodă, fiul lui Alexandru Lăpușneanu, care a ajuns la domnie cumpărând tronul cu un milion de galbeni.

Mănăstirea Galata, ctitoria lui Petru Șchiopul, a fost închinată de Radu Mihnea Sfântului Mormânt din Ierusalim. Călugării greci au administrat însă marea ei avere în mod detestabil.

În 1821, fondurile acestei mănăstiri au fost întrebuințate pentru subvenționarea revoluției grecești. Complexul mănăstirii este alcătuit dintr-o incintă cu un turn-clopotniţă, biserica şi palatul domnesc. Din pictura originală a bisericii nu s-au păstrat decât cîteva fragmente, restul fiind distrus într-un incendiu din 1762.

Surse:

C. Gane, Trecute vieți de doamne și domnițe

Cronica, 1968

Albina, august 1935

DS TW
No comments

leave a comment