Marea Ducesă Xenia Alexandrovna a Rusiei s-a născut pe 6 aprilie 1875 la Palatul Anichkov din Sankt Petersburg și a fost fiica cea mare a viitorului țar Alexandru al III-lea și a soției lui, Maria Feodorovna. Prințesa a fost botezată pe pe 17 aprilie, de ziua bunicului ei, Alexandru al II-lea, la Palatul de iarnă, nași fiind bunica paternă, bunicul matern, fratele tatălui ei, Marele Duce Vladimir Alexandrovici, și sora mai mică a mamei, Prințesa Thyra a Danemarcei. Fetița a avut trei frați mai mari: viitorul țar Nicolae al II-lea al Rusiei, Marele Duce Alexandru, care a murit în copilărie, și Marele Duce George, și doi frați mai mici, Marele Duce Mihail și Marea Ducesă Olga Alexandrovna.
În februarie 1880, un grup de nihiliști a intrat Palatul de iarnă și a pus o bombă în camera de zi a familiei, dispozitivul a explodat, speriindu-i de moarte pe membrii familiei imperiale și în acel moment tatăl a decis să-și mute copiii la Palatul Yelagin, aflat pe o insulă situată la gura de vărsare a râului Neva.
Pe 13 martie 1881, când fetița avea șase ani, a fost de față la moartea bunicului Alexandru al II-lea, ucis de explozia unei bombe care a fost aruncată de un grup de revoluționari. În aceeași zi tatăl ei a urcat pe tronul Rusiei devenind țar sub numele de Alexandru al III-lea, iar familia s-a mutat la Palatul Gatchina.
Xenia, ca toți frații ei, a fost educată de profesori particulari, învățând, pe lângă limba rusă, și engleza, franceza și germana. Marea Ducesă a luat, de asemenea, lecții de gastronomie, tâmplărie și croitorie, îi plăceau echitația și pescuitul, desenul, gimnastica, dansul și muzica.
Într-una dintre vizitele la Castelul Fredensborg, reședința bunicilor materni, a cunoscut-o pe verișoara ei, prințesa Maria a Greciei, care îi va deveni prietenă pe viață.
În 1884 Marele Duce Ludovic al IV-lea de Hesse a venit în vizită la Palatul Peterhof din Sankt Petersburg împreună cu întreaga sa familie pentru nunta fiicei lui, Ella, cu unchiul Xeniei, Marele Duce Serghei Alexandrovici și, cu această ocazie, Xenia a întâlnit-o pe viitoarea ei cumnată, Alexandra Feodorovna, care avea atunci 12 ani, iar cele două au început să-și scrie una celeilalte lungi epistole despre micile evenimente din viață.
La vârsta de 19 ani prințesa s-a căsătorit cu vărul ei primar, Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei, căruia în familie i se spunea “Sandro” și pe care îl cunoștea din copilărie. Xenia Alexandrovna se îndrăgostise de el de când avea 15 ani, dar părinții ei au fost inițial reticenți pentru că era prea tânără și nu erau siguri de caracterul lui Alexandru. În cele din urmă, după intervenția Marelui Duce Mihail Nicolaievici, tatăl băiatului, părinții Xeniei au acceptat logodna tinerilor în primăvara anului 1894, iar mariajul a avut loc pe 6 august, la Palatul Peterhof. Cei doi și-au petrecut noaptea nunții la Palatul Ropsha și luna de miere la Ay-Todor, în Crimeea. În acea perioadă țarul Alexandru al III-lea s-a îmbolnăvit și după câteva luni, pe 1 noiembrie 1894, a murit, iar fratele mai mare al Xeniei, Nicolae al II-lea, a moștenit coroana Imperiului Rus.
Cuplul a avut șapte copii, prima născută fiind Irina, care s-a căsătorit mai târziu cu Felix Iusupov (cel care îl va omorî pe călugărul Grigori Rasputin), apoi, în ordine, prinții Andrei, Feodor, Nikita, Dmitri, Rostislav și Vasili. După nașterea celui de-al șaptelea lor copil, Marele Duce a început o aventură cu o femeie numită Maria Ivanova, iar un an mai târziu și Xenia Alexandrovna a început o relație cu un englez numit “Fane” la care s-a referit frecvent în jurnalele ei numindu-l “F.”.
Ducesa a corespondat cu enigmaticul britanic până la sfârșitul Primului Război Mondial, la un moment dat cei doi soți și-au recunoscut unul altuia aventurile, iar căsnicia lor a început să se destrame. În 1913, Irina, singura fiică a cuplului, le-a mărturisit intenția de a se căsători cu Prințul Felix Iusupov, despre care se spunea că este bisexual și că ar fi avut o aventură cu Marele Duce Dmitri Pavlovici al Rusiei. Cuplul s-a căsătorit în cele din urmă pe 9 februarie 1914 în prezența țarului Nicolae, care a condus-o la altar pe frumoasa ducesă.
Cu mult timp înainte de începerea Revoluției bolșevice, Alexandru era dezamăgit de evenimentele din Rusia și mai ales de viața de la curtea imperială, așa că a petrecut mult timp în călătorii în Europa, locuind mai ales la Biarritz, împreună cu amanta sa. La fel a făcut și Xenia Alexandrovna, dar cei doi soți au revenit totuși în țară înainte de începerea războiului.
Ajunsă acasă, Marea Ducesă s-a implicat trup și suflet în susținerea efortului de război, organizând un tren de prim ajutor și deschizând un mare spital pentru răniți. A condus, în același timp, Institutul Xenia, care construia membre artificiale pentru militarii mutilați. În 1915, aflând că fratele ei, Nicolae al II-lea, intenționează să preia comanda forțelor armate, și-a însoțit mama la Țarskoe Selo în încercarea de a-l descuraja, dar strădaniile celor două femei au fost inutile.
Pe 28 octombrie 1916, din ce în ce mai deprimată din cauza situației dificile în care se afla țara, Xenia i-a scris mamei sale, întrebând-o ce ar fi făcut tatăl ei dacă ar mai fi fost în viață. Rămase fără răspuns, Marea Ducesă și sora ei, Olga, l-au îndemnat pe Marele Duce Nicolae Mihailovici să-i scrie țarului pentru a-l avertiza cu privire la influența nefastă a țarinei Alexandra în afacerile guvernamentale, dar Nicolae nici măcar nu a deschis plicul. Epistola a fost citită, în schimb, de împărăteasă, care l-a acuzat expeditor, Marele Duce Nicolae Mihailovici, că „se târăște în spatele mamei și surorilor suveranului”.
Dându-și seama de pericolul izbucnirii unui scandal la curtea imperială, Xenia Alexandrovna și familia ei s-au mutat la Ai-Todor, în Crimeea, unde se afla când a auzit de uciderea lui Rasputin. Prințesa i-a scris atunci mamei ei care locuia la Kiev: „Dormi puțin. Există zvonuri că Rasputin a fost ucis!” Unul dintre ucigașii călugărului era chiar ginerele Xeniei, Felix Iusupov, și din acel moment relațiile cu fratele și cumnata ei s-au răcit complet. La începutul anului 1917, Xenia spera ca țarina-mamă să-l facă pe țarul Nicolae să înțeleagă că e pe cale să piardă controlul în imperiu, i-a scris bătrânei doamne disperată, dar Marea Ducesă i-a răspuns că nu poate face nimic și că nu are nicio intenție să se întoarcă la Sankt Petersburg.
Pe 19 februarie 1917 Xenia se afla în capitală, în palatul ei, iar câteva zile mai târziu a scris în jurnal: „Sunt tulburări în oraș, au fost chiar împușcături. Revoluționarii cer pâine și fabricile sunt în grevă”. Pe 1 martie 1917 a scris din nou despre faptul că Nicolae a fost forțat să abdice și că a încercat să-și vadă fratele, dar guvernul provizoriu a refuzat să-i dea permisiunea, așa că Marea Ducesă a plecat la Ai-Todor, în Crimeea (unde se aflau deja soțul, mama și surorile ei) pe 6 aprilie, chiar în ziua în care a împlinit 42 de ani.
La sfârșitul lunii noiembrie, Xenia Alexandrovna i-a scris fratelui ei, Nicolae, care era deja la Tobolsk, în Siberia, în mâna bolșevicilor: „Inima îmi sângerează gândindu-mă prin ce ai trecut, ce ai trăit și ce mai trăiești! La fiecare pas sunt grozăvii și umilințe nemeritate. Dar nu te teme, Domnul vede totul. Atâta timp cât ești sănătos, e bine. Uneori mi se pare că trăim un coșmar teribil și că mă voi trezi și totul va dispărea! Biata Rusia! Ce se va întâmpla cu ea?”
În iunie 1918, în timp ce se afla în Crimeea, Xenia a aflat că țarul Nicolae al II-lea, soția lui, Alexandra, și cei cinci copiii ai cuplului au fost uciși de bolșevici. Ultimul ei frate supraviețuitor, Mihai, fusese și el omorât o lună mai înainte, la Perm.
Auzind că Armata Roșie se apropia de Crimeea, Xenia Alexandrovna și mama ei, țarina-văduvă Maria, au reușit să fugă din Rusia pe 11 aprilie 1919, cu ajutorul reginei Alexandra a Regatului Unit. Aceasta îl convinsese pe regele George al V-lea să trimită nava de război HMS Marlborough care a dus șaisprezece membrii ai familiei Romanov (inclusiv cinci dintre fiii Xeniei) din Crimeea prin Marea Neagră până în Malta și apoi în Anglia. Împărăteasa-mamă Maria s-a stabilit după aceea în Danemarca, iar Sandro, soțul Xeniei, a decis să se separe definitiv de ea și a plecat în Franța.
Marele Duce, care a locuit în ultimii ani la Paris, unde a publicat un volum de memorii, “Once a Grand Duke”, a murit pe 26 februarie 1933, iar prințesa și fiii ei au participat la funeraliile organizate pe 1 martie la Roquebrune-Cap-Martin, în sudul Franței. După patru ani, în martie 1937, Xenia s-a mutat de la Casa Frogmore la Hampton Court Palace, unde a locuit până pe 20 aprilie 1960. Marea Ducesă a Rusiei a murit la vârsta de 85 de ani, pe 20 aprilie 1960, și a fost înmormântată lângă soțul ei, în cimitirul din Roquebrune-Cap-Martin.
Actele personale ale Xeniei Alexandrovna, inclusiv corespondența de familie, jurnalele și fotografiile ei sunt păstrate astăzi în Arhivele Hoover Institute din California, cele mai interesante documente fiind corespondența cu fratele său, țarul Nicolae al II-lea, cu mama, împărăteasa Maria Feodorovna, dar și cea cu diplomatul român George I. Duca și cu verișoara ei, Prințesa Tatiana Constantinovna.
Sursa:
John Van der Kiste, Once a grand duchess: Xenia, sister of Nicholas II
