Primul campion mondial pe care l-a dat gimnastica românească, Dan Grecu, s-a născut la 26 septembrie 1950, în București, și a început să practice gimnatica la vârsta de 12 ani, în orașul Iași, avându-l ca prim antrenor pe Octavian Ungureanu.
„Întâmplarea a făcut ca tatăl meu să fie militar, şi ca militar i-a plăcut să facă militărie şi acasă, mai ales cu mine. Şi uite aşa, treptat-treptat, am ajuns un disciplinat, cel mai disciplinat copil din Iaşi, cum mă alintau prietenii. Iată de ce, de data asta nu întâmplător, am devenit gimnast. Stăpâneam foarte bine calitatea de bază: eram disciplinat. Este adevărat că gimnastica te disciplinează, dar ca să faci performanţă trebuie să fii deja disciplinat, deoarece talentul şi forţa nu sunt suficiente. Când eşti disciplinat, progresezi mai repede, comparativ cu cei nedisciplinaţi, adică nu ajungi niciodată la suprasaturaţie cu pregătirea, pentru că ştii când să apeşi şi când nu pe pedală. De pildă, când sunt obosit, nu am chef de lucru. Nu strâng din dinţi, spunându-mi: Hai, Dane! Fă-te că nu simţi că eşti obosit! Îmi spun: Dane, când eşti obosit, să nu lucrezi mult, pentru că nu faci atunci nimic cu plăcere!”
Ulterior gimnastul a trecut la clubul Viitorul din București, sub conducerea antrenorului Mircea Bădulescu, iar după puțin timp a devenit membru al clubului Dinamo. Talentul său, dublat de o muncă intensă, perseverentă, pasiunea pentru gimnastică au fost premisele care i-au asigurat o ascensiune rapidă. În 1966, a câștigat primul titlu de campion de juniori al țării, iar după câțiva ani a debutat, cu rezultate remarcabile, în competițiile pentru seniori. În 1970, a făcut parte din echipa României care a ocupat locul 8 la campionatele mondiale, iar în 1972, la Jocurile Olimpice de la München, a avut o contribuție importantă la clasarea selecționatei României pe locul 7. Timp de trei ani consecutiv (1972, 1973 și 1974) a fost campion absolut la nivel național.
În 1973, la cea de a X-a ediție a Campionatelor Europene masculine de gimnastică de la Grenoble, Dan Grecu a cucerit prima medalie a gimnasticii masculine românești în întrecerile continentale, „argintul” de la inele anticipând cariera excepțională din anii următori.
După obținerea medaliei de aur și a titlului de campion mondial universitar la Universiada de la Moscova, din vara anului 1973, un an mai târziu, la Varna, Dan Grecu a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului Campionatelor Mondiale, câștigând prima medalie de aur pentru gimnastica românească. Lumea sportului avea deja în Dan Grecu un gimnast de mare valoare și autoritate. În 1975, la Berna, titlul de campion european la inele i-a revenit tot lui, gimnastul obținând atunci și cea mai bună clasare la individual compus.
În palmaresul sportivului s-a adăugat, în continuare, medalia de bronz la Campionatele Mondiale de la Strasbourg, din 1978, cea de argint la Mondialele de la Fort Worth, din 1979, trofeu care, neașteptat, avea să fie ultimul cucerit ca sportiv de Dan Grecu.
A fost prezent și la Jocurile Olimpice de la Moscova din 1980, s-a calificat cu o notă foarte mare pentru finala la inele, a intrat în concurs cu șanse mari pentru “aur” sau „argint”, dar chiar la debutul exercițiului un accident l-a scos din concurs și… din gimnastică. Fără a se da bătut de întreruperea atât de timpurie a activității competiționale. Dan Grecu s-a consolat cu alte realizări importante: în 1980, a absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport din București, desăvârșindu-și astfel calificarea profesională, iar în toamna aceluiași an a fost numit antrenor al lotului masculin al României.
În 1984, a fost numit antrenor coordonator al Centrului Olimpic de la Reșița, avându-i în pregătire pe cei mai buni tineri gimnaști ai țării. Împreună cu Ion Albu și Ștefan Hărgălaș, el i-a pregătit pe sportivii români care au luat startul în numeroase competiții de nivel european și mondial în acei ani.
Dan Grecu își amintea:
„Am trecut prin foarte, foarte multe situații, și plăcute, și mai puțin plăcute. Dar de cele mai multe ori plăcute. Când am ajuns la Reșița, am văzut căminul unde trebuia să instalăm centrul de juniori. Nu prea mi-a picat bine. Nu era terminat. Eu am venit cu câteva zile înainte. Până la 1 martie 1984, când băieții din țară aveau adunarea la Reșița, totul era pregătit, aranjat. Deci s-a putut. Sigur, pe măsură ce copiii au crescut, sala devenea tot mai neîncăpătoare. Pentru că era și secția de Gimnastică a C.S.S.R., care în nici un caz nu trebuia să moară. Dimpotrivă. Și atunci, cu Mircea Popa, cu voința și tenacitatea domnului Ilie Pătruică, cu disponibilitatea doamnei Doina Țundrea, oameni care nu pot fi uitați, ni s-a asigurat un spațiu de cazare mult mai primitor, s-a mai construit o sală de pregătire, un spațiu adecvat pentru exercițiile la sol.
Toate aceste transformări au condus la certificarea Reșiței, pe harta lumii, ca fiind Centru Olimpic de gimnastică masculină. Aveam toate condițiile. De atunci, toată activitatea a căpătat o cu totul altă structură. Aveam obiective mult mai clare și precise de îndeplinit. Era o provocare. Pentru că mulți se întrebau de ce fetele au rezultate mai bune decât băieții. Simplu. Pentru că exact ce am făcut noi în 1984, ele au făcut în 1969, la Onești. Deci aveau un avans de 15 ani…”
Elena State, sportivă valoroasă la gimnastică ritmică, și ea componentă a lotului național și participantă în 1974 la Campionatele Balcanice, a devenit în 1973 soția lui Dan Grecu, din 1984 activând alături de soțul său la Centrul Olimpic din Reșița.
Profesorul Dan Grecu, antrenor emerit, maestru internațional al sportului, fost antrenor coordonator al lotului masculin de gimnastică al României, s-a stins din viață pe 12 decembrie 2024, la vârsta de 74 de ani.
