HomeLocuri de povesteDoftori și vraci în Bucureștiul de odinioară

Doftori și vraci în Bucureștiul de odinioară

Doftori

“Medicamente se luau foarte rar și, în orice caz, numai chinină, antipirină sau purgative. În orice alte cazuri mai grele, molipsitoare, de beteșuguri sau schilodiri accidentale, îngrijirea se făcea acasă. “Vizitele” medicilor erau ieftine si foarte eficace și erau chiar preferate, deoarece bucureștenii nu se duceau ușor și cu inimă bună la spitale care, în credința lor ciudată, erau socotite a fi destinate numai oamenilor lipsiți de mijloace. A fi spus cuiva: “să-l vezi pe pernele spitalului” însemna un îndoit blestem. Azi tocmai lumea înstărită se îmbulzește la ele, pentru că acum le zice sanatorii și te vindecă numai la gândul cât ai de cheltuit pe-acolo. (…)

Lumea aceea nu credea, decât în faima celor ale căror merite știintifice și clinice erau tocmai în opunere cu vâlva ce se făcea în jurul lor. Cel mai renumit era doftorul Drasch, un felcer neamț, fără titluri academice și cu sisteme foarte nepotrivite adevăratei therapeutice. Din “Amintirile” domnului Dumitru Hagi-Tudorache știm că pe o fată care suferea de obsesiunea că ar avea sticleți în scăfârlia capului, Drasch ar fi vindecat-o prefăcându-se că îi dă dreptate și făgăduindu-i că ar avea el un mijloc de a-i scoate de acolo. I-a spus să stea două zile și două nopți într-un fotoliu, iar când a venit după aceea, avea în buzunarul hainei o batistă în care pusese trei sticleți cumpărați din Piața păsărilor de la Sfântul Anton și pe care, scoțându-i fără de veste, le-a dat drumul prin odaie, zicând că ei erau cei din țeasta ei. Unei doamne care din pricina unor atacuri de nervi ajunsese a se crede cu amandouă brațele imobilizate, i-a spus să stea toată ziua aceea în pat, dezbrăcată complet și cu fața în sus până ce va veni el să-i dea niște hapuri. Venind din nou în acea seară, se prefăcu că stă de vorbă cu cineva din casă la picioarele patului bolnavei și, când aceasta era mai cu luare aminte la șopoteala aceea, se întoarse brusc și trase cearșaful cu care era învelită.

Surprinsă de faptul că a rămas goală de față cu cei de acolo, femeia a întins mâinile să tragă cearșaful pe ea și… astfel s-a vindecat. Profesorului Ștefan Vellescu, directorul Conservatorului din Bucuresti, care suferea de dureri atroce în stomac, i-a prescris un regim de două luni în care să nu mănânce decât mere și să nu bea decât apă caldă, suprimându-i astfel suferința aceea pentru totdeauna.

Pe clientela de oameni mai simpli, care era de altfel foarte numeroasă, o vindeca de orice boli sau afecțiuni numai cu niste hapuri făcute din rășină de jalapa și rugină de fier pe care le vindea cu 3 lei o cutioară și numai la farmacia de la Biserica Sfinților.

Doftori

Alt doftor foarte popular era Hirsch, un evreu tare șarlatan care trecea zilnic pe la ferestrele oamenilor, fără să intre vreodată în casa lor, îi întreba de sănătate și le vindea doftorii din cele de care avea veșnic buzunarele pline.

Mai amintim și pe doftorul Ceapă, cunoscut sub numele acesta din cauză că medicamentul panaceu al lui era ceapa, administrată și “intern” și “extern”, pentru orice boală sau beteșug. Și, în sfârșit, renumita Mățăreasa, care purta, de asemenea, porecla medicamentelor ce intrau în terapeutica ei specială.

Predilecțiunea vechilor bucureșteni pentru mesteșugurile acestor “empirici” șarlatani nu era de altfel decât o denaturare exagerată a prejudecății bătrânilor noștri în credința tămăduiloare ce dau, din vremuri vechi, leacurilor băbești și descântecelor de tot felul, atât de mult folosite încă pe la țară și în a căror eficacitate credeau chiar unii dintre medicii cu înaltă cultură de specialitate.

Doftori

Mai cu osebire în specialitatea dentisticei erau foarte putini bucureșteni care ajunseseră să renunțe la tradiționalul tratament unic, al cleștelui celor mai voinici bărbieri. Aceia însă nu credeau decât în renumitul doctor Kibrick care se instalase pe strada Câmpineanului, alături de Teatrul Național, și a cărui publicitate de reclamă, din “Universul” nu era întrecută decât doar de aceea a hapurilor de Catramina și a pilulelor Pink, ce aveau reputația de a vindeca toate bolile și toate metehnele. Faima acestora din urmă a fost răpusă atunci de glumele foarte spirituale asupra lor și publicate prin ziare si reviste de regretatul medic higienist Alceu Urechiă”.

Doftori

Extras din volumul lui George Costescu, Bucureștii vechiului regat, Editura Universul, 1944

No comments

leave a comment