În 1860, după semnarea Tratatului de la Torino dintre regele Sardiniei și Napoleon al III-lea, Nisa a fost definitiv cedată Franței ca recompensă teritorială pentru sprijinul franceză în cel de-al Doilea Război italian de Independență împotriva Austriei. Cesiunea a fost ratificată printr-un referendum regional: peste 25.000 de alegători dintr-un total de 30.700 au fost în favoarea atașării orașului la Franța.
Revoluționarul Giuseppe Garibaldi, născut la Nisa, a fost unul dintre cei care s-au opus cedării către Franța, argumentând că referendumul a fost fraudat de francezi, iar după ce rezultatul votului a fost validat mulți italieni din Nisa s-au mutat apoi în orașele Ventimiglia, Bordighera și Ospedaletti, creând filiale locale ale mișcării iredentiștilor italieni.
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și în secolul al XIX-lea, englezii înstăriți veneau să-și petreacă iarna la Nisa, bucurându-se de priveliștea ce se întindea de-a lungul coastei. Într-un an, o iarnă deosebit de geroasă în nord a adus o mulțime de cerșetori și oameni fără adăpost la Nisa și atunci unii dintre englezii bogați au propus construirea unei pasarele de-a lungul țărmului mării, pentru a fi feriți, în plimbările lor, de mulțimea de oameni sărmani care cereau ajutor financiar.
Municipalitatea a mărit mult aria lucrărilor, astfel că promenada a devenit un spațiu generos de plimbare, numit inițial “Calea engleză” de către localnici, iar după anexarea Nisei de către Franța a fost regândită întreaga zonă și a fost numită La Promenade des Anglais.
Hotelul Negresco este cel mai cunoscut loc de pe Promenade des Anglais și a fost denumit după Henri Negresco, românul care a construit celebrul hotel care îi poartă numele în 1912.
O altă zonă demnă de menționat este o stradă îngustă, paralelă cu Promenade des Anglais, care străbate tot centrul orașului, începe în Piața Masséna și se desfășoară paralel cu promenada, în direcția aeroportului. Municipalitatea a făcut-o zonă pietonală și este foarte populară printre turiștii Coastei de Azur care găsesc aici mici cafenele, restaurant cochete și magazine de suveniruri.
Tot centrul vechi este și casa Operei din Nisa. Clădirea actuală a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea de arhitectul François Aune sub îndrumarea arhitectului șef al Parisului și a înlocuit vechiul Teatru Maccarani. „Petit théâtre en bois” fusese creat în 1776 de către marchizul Alli-Maccarani și a funcționat din 1790 sub numele de „Théâtre Royal”.
În 1826 municipalitatea, încurajată de regele Carol Felix al Sardiniei, un mare iubitor al muzicii, a cumpărat teatrul de la proprietarii săi, a demolat vechea clădire și a reconstruit-o, noul sediu fiind inaugurat în 1828.
Aici, la Opera din Nisa, a fost organizat în 1856 un mare bal în onoarea regelui Victor Emmanuel al II-lea și tot aici, în 1860, Napoleon al III-lea a participat la un spectacol de gala memorabil. În același an teatrul și-a schimbat numele în „Théâtre Impérial”, iar în 1864, Napoleon al III-lea a revenit la Nisa însoțit de țarul Alexandru al II-lea al Rusiei pentru a-I prezenta splendoarea Rivierei franceze.
Pe 23 martie 1881, în timpul spectacolului Lucia di Lammermoor, o scurgere de gaze a provocat un incendiu uriaș, iar din clădire nu a mai rămas nimic. Din nefericire, au pierit în flăcări două soprane și un bariton, toți trei frați. Municipalitatea a decis imediat să reconstruiască un alt teatru pe același loc, noua sală fiind inaugurată în 1885.
Orașul a cunoscut, la începutul secolului XX, o nouă perioadă de înflorire. În 1900, tramvaiul din Nisa și-a electrificat caroseriile trase de cai și și-a extins rețeaua în întregul departament, de la Menton până la Cagnes-sur-Mer.
În anii ’30, Nisa a găzduit curse internaționale de mașini în competiția Formula Libre, predecesoarea aclualei Formulei 1, pe așa-numitul Circuit Nice care mergea de-a lungul litoralului, de la sud de Jardin Albert I, apoi se îndrepta spre vest, de-a lungul Promenade des Anglais, urma un viraj la Hotel Negresco pentru a se întoarce spre est, în jurul Jardin Albert I înainte de a se îndrepta din nou spre est de-a lungul plajei de pe Quai des Etats-Unis.
Când a izbucnit cel de-Al Doilea Război Mondial, în septembrie 1939, Nisa a devenit oraș de refugiu pentru mulți străini, în special evreii fugiți de ascensiunea naziștilor în centrul Franței. După iulie 1940 și înființarea Regimului Vichy, agresiunile antisemite i-au determinat însă pe fugari să părăsească micul paradis de pe Coasta de Azur.
Pe 26 august 1942, 655 de evrei au fost ridicați din oraș de guvernul Laval și internați în cazarma Auvare, iar dintre aceștia 560 au fost deportați pe 31 august 1942 în lagărul de internare Drancy. Datorită implicării bancherului evreu Angelo Donati și a preotului capucin Père Marie-Benoît autoritățile locale au împiedicat, totuși, aplicarea legilor anti-evreiești în oraș.
În a doua jumătate a secolului XX, Nisa s-a bucurat de o dezvoltare economică fără precedent datorată, în primul rând, turismului. Doi oameni au dominat această perioadă: Jean Médecin, primarul Nisei timp de 33 de ani, din 1928 până în 1943 și din 1947 până în 1965, și fiul său, Jacques, primar timp de 24 de ani, din 1966 până în 1990.
