Ducesa Sophia Charlotte de Oldenburg s-a născut pe 2 februarie 1879 la Castelul Oldenburg din Germania și a fost cel mai mare copil al lui Frederick Augustus, marele duce ereditar al Marelui Ducat de Oldenburg, și al soției sale, Elisabeta Anna a Prusiei. Fetița a fost numită după Sophia Charlotte de Hanovra, soția primului rege prusac Frederick I, și a avut o relație foarte bună cu tatăl ei, pe care îl însoțea în excursii, și-a petrecut o mare parte din copilărie în străinătate și și-a vizitat frecvent mătușa maternă, pe Louise Margaret, ducesa de Connaught și Strathearn, la Londra.
Mama Sophiei Charlotte a murit în 1895, iar tatăl ei s-a recăsătorit anul următor cu ducesa Elisabeta Alexandrina de Mecklenburg-Schwerin. Această al doilea mariaj i-a adus patru frați vitregi, inclusiv pe Nikolaus, viitorul Marele Duce ereditar de Oldenburg și pe Ducesa Altburg, ulterior prințesă ereditară de Waldeck și Pyrmont. Toți locuiau în noul Palat Elisabeth-Anna-Palais, numit în memoria mama ei, dar acest mariaj al iubitului ei tată i-a provocat multă tristețe fetiței.
Ducele s-a temut că Sophia Charlotte a moștenit sănătatea delicată a mamei sale, așa că a trimis-o frecvent în diverse orașe balneare. În 1904, un jurnalist german a fost condamnat la o lună de închisoare pentru că făcuse aluzie la relațiile dintre tânără și un adjutant al tatălui ei, scriind într-un articol despre întoarcerea ei dintr-o lungă ședere pe Riviera că „boala” prințesei ar fi aceeași care le-a afectat pe două prințese din Mecklenburg-Strelitz despre a căror moralitate îndoielnică existau multe bârfe în epocă.
În iunie 1905, tânăra l-a întâlnit pentru prima dată pe prințul Eitel Friedrich al Prusiei, al doilea fiu al lui Wilhelm al II-lea, împăratul german, la nunta fratelui acestuia, prințul moștenitor Wilhelm, cu ducesa Cecilie de Mecklenburg-Schwerin. Mama lui Eitel o plăcea pe Sophie și voia ca fiul ei să se căsătorească cu o prințesă Oldenburg, o familie considerată liniștită și inofensivă, care avea legături puternice cu împăratul prusac.
În septembrie 1905, Eitel a călătorit la Lensahn, reședința familiei Oldenburg, unde a rămas timp de câteva săptămâni, și curând tinerii s-au logodit. Un contemporan a descris disprețuitor modul în care au avut loc evenimentele: „Prințul Eitel Fritz, care este favoritul tatălui său, fiind la fel de înalt pe cât de brutal, feroce și gras, și-a luat o soție aproape din constrângere și pentru a pune capăt zvonurilor urâte care circulau despre el și ciudatele sale înclinații”.
Nunta cu 1.500 de invitați a avut loc pe 27 februarie 1906 la Berlin și evenimentul a coincis cu aniversarea nunții de argint a cuplului regal, Sophia Charlotte a purtat o rochie lungă cu o trenă de patru metri, realizată din mătase albă perlată și brodată cu trandafiri de argint, și a fost descrisă ca fiind o mireasă foarte frumoasă.
Cuplul a avut însă o căsnicie nefericită pentru că, în ciuda primirii calde de care a avut parte la Berlin, prințesa nu a reușit să-și facă prieteni, iar Eitel i-a fost infidel. Un martor a afirmat că, în momentul în care și-a dat seama cu ce tip de bărbat se căsătorise, Sophia Charlotte „s-a retras într-un fel de rezervă trufașă, din care nu a ieșit niciodată”. Cei doi soți s-au văzut rar în timpul Primului Război Mondial, aceasta fiind o perioadă de cumplită singurătate pentru prințesa care a locuit mai ales în Castelul Bellevue din Berlin, unde și-a petrecut timpul citind, pictând și discutând cu puținii prieteni pe care îi avea.
În 1922, prințul Eitel a dat în judecată patru ziare germane pentru acuzații calomnioase conform cărora soția sa ar fi comis un adulter. De fapt, evenimentele au început atunci când Sophia Charlotte a fost convocată ca martor într-un proces de divorț și se pare că a recunoscut în fața instanței că a avut o aventură cu bărbatul inculpat, baronul von Plettenberg. Ducesa a declarat că îl cunoștea pe acuzat cu câțiva ani înainte de căsătorie, când acesta fusese în slujba tatălui ei, în Oldenburg. La întrebarea judecătorului, ar fi spus: „relațiile noastre intime au continuat chiar și după căsătoria mea cu fiul Kaiserului” și a adăugat că soțul ei a fost conștient de această chestiune tot timpul și că relația intimă cu Plettenberg a încetat doar după ce s-a căsătorit.
Sophia Charlotte a revenit mai târziu: „Neg insistent că înainte sau după căsătorie am avut relații nepermise cu el. Nu numai că nu am comis niciodată adulter cu reclamantul, nici nu ne-am sărutat vreodată și nici nu am menținut vreo relație cu el care să depășească limitele permise de societate”. Povestea a fost cenzurată în ziarele germane, dar a fost publicată în mai multe ziare străine.
Sophie a divorțat de soțul ei pe 20 octombrie 1926 și se crede că cei doi ar fi vrut să divorțeze încă dinainte de război, dar au fost împiedicați de tatăl lui Eitel, iar decizia instanței a arătat că doar bărbatul a fost găsit vinovat.
După multe zvonuri despre potențiali viitori soți, un candidat fiind inclusiv baronul von Plettenberg, pentru care prințesa depusese mărturie cu patru ani înainte, Sophia Charlotte s-a recăsătorit în 1927 cu Harald van Hedemann, un fost ofițer de poliție din Potsdam care avea 40 de ani și era cu opt ani mai tânăr decât ea.
În ciuda statutului social minor al noului soț, nunta Sophiei a avut loc la Castelul Rastede, în prezența tatălui ei, fostul mare duce de Oldenburg. Ducesa era considerată una dintre cele mai bogate femei din țară, iar cuplul și-a stabilit reședința în castelul familiei, în care a locuit tot restul vieții. Prințesa Sophia Charlotte a murit pe 29 martie 1964 în Westerstede, la vârsta de 85 de ani.
