Lupu Pick, misteriosul cineast de origine română. O moarte suspectă la Berlin

“Moartea regizorului Lupu Pick”, titra ziarul Rampa din martie 1931, continuând: “Celebrul regizor Lupu Pick a murit subit în ziua de Sâmbătă 7 Martie, la orele 12 jumătate. Vineri seara, Pick a ţinut o cuvântare la o şezătoare organizată de societatea Tobis. Făcându-i-se rău, el a fost transportat acasă unde, a doua zi la prânz, neputând rezista injecţiilor de morfină, a sucombat. Lupu Pick era în vârstă de 45 ani. Primul şi ultimul său film sonor, terminat cu puţin înainte de moartea sa subită, este „Gassenhauer”.

Ziarele de la București îi urmăriseră cu atenție traseul artistic, iar moartea sa a stârnit consternarea societății românești.

“Lupu Pick, o figură proeminentă a artei cinematografice, era român. Şi, cu toate astea, compatrioţii săi cunosc prea puţin arta sa. Pick s-a relevat puternic ca actor de teatru, de cinematograf şi regizor. Printre regizorii germani, el ocupa un loc de frunte, stimat şi iubit de colegii săi, care l-au pus în fruntea organizaţiilor lor profesionale.

În ultimii ani, se ocupa mai mult cu interesele colective ale colegilor. Moartea l-a răpit din mijlocul lor, dintr-o activitate roditoare, puţine zile după ce a terminat primul şi ultimul său film vorbitor: «Gassenhauer».

Lupu Pick s-a născut la Bacău. Emigrează cu părinţii săi în Germania. La Hamburg, student la facultatea de medicină, e nevoit, din cauza greutăţilor materiale, să-şi abandoneze studiile. Şi iată-l funcţionar într-o mare casă de confecţiuni.

Tânărul Lupu se ducea des la teatru. Scena îl tenta. N-a durat mult şi din magazinul de confecţiuni unde visa să ajungă şef de secţie, Lupu trecu pe scenă. Primele succese le-a obţinut la Hamburg şi după câţiva ani a apărut pe scena lui «Deutsches Theater» din Berlin.

Imediat după război, Lupu Pick îşi face debutul pe ecran, ca actor. Într-o zi, şi-a imaginat el însuşi un film. A scris scenariul şi s-a prezentat cu el lui Richard Oswald. Astfel s-a născut lui film intitulat «Să se facă lumină», care trata o problemă sexuală. Lupu Pick, autorul scenariului, a lucrat la realizarea filmului ca asistent al lui Oswald.

După o lungă carieră de actor, în care timp a jucat mult în filme ca partener al Miei May, soţia lui Joe May, Lupu Pick debutează ca regizor.

Dintre filmele pe care le-a realizat, cităm: «Drumul», «Noaptea Sfântului Silvestru», după un scenariu de Carl Mayer, «Ultimul birjar din Berlin», activând în acelaşi timp ca interpret în filmele confraţilor săi.

«Noaptea Sfântului Silvestru» a fost realizat într-o epocă în care cinematograful german era influenţat de expresionism. Alături de «Caligari», filmul lui Pick este una din cele mai importante opere ale timpului. Cu toate că scenariul e al aceluiaş autor, în „Noaptea Sfântului Silvestru» Pick a introdus, în haosul fantastic al doctorului Caligari, un subiect mai uman și mai plauzibil.

În «Ultimul birjar din Berlin», rolul titular e jucat chiar de Lupu Pick. În filmele lui Pick, mişcarea şi lumina ocupau un loc preponderent. De asemeni îl preocupa mult jocul interpreţilor, de la star până la figurant. Ultimul film mut al lui Pick este «Napoleon pe insula Sfânta Elena», turnat cu Werner Krauss ca Napoleon şi Albert Bassermann ca Hudson Lowe.

Pe ecranele noastre, Lupu Pick a apărut acum două ani în rolul diplomatului japonez din „Spioana” lui Fritz Lang. Destinul a vrut să moară departe de patria sa, la Berlin, departe de România…”

*** C. Henry, Rampa

La scurt timp după decesul cineastului născut în România, o revistă pariziană a publicat un interviu cu Simone Bourday, interpreta principală din versiunea franceză a primului și ultimului film cu sunet realizat de Lupu Pick: „Gassenhauer” (Les Quatre Vagabonds): „Moartea lui Lupu Pick m-a surprins. El m-a consacrat vedetă. Când am părăsit studiourile Grünewald din Berlin, nu puteam sa cred că nu-l voi mai revedea niciodată. Părea atât de sănătos încât nimeni n-ar fi putut prevedea un sfârșit atât de brusc. După terminarea filmului, Lupu Pick n-avea nici un proiect. Aştepta rezultatele primei sale producţii vorbite. Cu noi, interpreţii versiunii franceze, a fost tot timpul foarte gentil. Înainte de a începe filmul, a studiat mult timp psihologa fiecăruia: spunea că vrea să ne cunoască slăbiciunile spre a ști să le domine în cursul turnării. În fața lui nu mai eram eu, ci o marionetă în mâinile unui maestru. O scenă prost jucată era mimată de el cu răbdare, de câte ori era nevoie, gesturile sale erau mai expresive decât frazele lungi. În toate filmele sale, Pick ne prezintă viața sub cele mai aspre aspecte. Cu soţia sa, care îl asista la turnarea filmelor, a dus un menaj unic”.

În noiembrie 1932, ziarele de la București anunțau:

“Moartea tragică a lui Lupu Pick, eminentul regizor şi actor care a sucombat în timpul unui banchet în onoarea lui, e încă nelămurită. Mulţi susţin că Pick s-ar fi sinucis. Un an mai târziu, actrița Edith Posen (cunoscută și ca Edith Posca), soţia lui, şi-a pus capăt vieţii prin asfixiere”.

Personalitatea fascinantă a regizorului de origine română a fost evocată la 40 de ani de la dispariția sa neașteptată de revista Cinema:

“În acel scurt deceniu de glorie al filmului german, a cărui auroră a coincis cu sfârşitul Primului Război Mondial şi al cărui apus a fost determinat de instalarea nazismului, în anii în care drumul de la expresionism la realism etalonat de creaţiile lui Robert Wiene, Paul Leni, G.W. Pabst, Fritz Lang, E.A. Dupont, F.W. Murnau, numele lui Lupu Pick se înscrie in istoria cinematografului mondial în aceeaşi filieră şi pe acelaşi plan cu ei.

Toate istoriile cinematografiei îl citează ca pe creatorul unui gen de film intimist şi psihologic, pe fond social, «Kammerspielfilm»-ul, nume derivat din cel pe care regizorul Max Reinhardt, sub a cărui conducere Lupu Pick se afirmase ca actor de teatru, îl dăduse teatrului său de 300 de locuri și pieselor special scrise pe măsura lui. Cea mai subtilă exegetă a cinematografului acestei epoci, Lotte Eissner, spune precis: «Kammerspiel»-ul, aşa cum l-a conceput creatorul său, Lupu Pick, încă din 1921, cu filmul «Scherben», este filmul psihologic prin excelenţă». Iar Marcel Martin subliniază că «împotriva expresionismului» filmele lui Pick, Scherben (1921) şi “Sylvester” (1923) «restaurează analiza psihologică în profunzime, descrierea precisă a mediilor sociale, transcrierea ambianţei morale prin mijloace simple, personalitatea actorilor ca fiinţe vii şi nu numai ca figuri simbolice. Este reapariţia realismului în universul fantasmagoric al cinematografului german».

E vorba, deci, de un mare creator, de un adevărat revoluţionar al filmului anilor ’20. În dreptul numelui său, toate enciclopediile notează «născut la Iaşi, la 2 ianuarie 1886», iar Lotte Eissner subliniază «rezistenţa faţă de orice modă» a lui «Pick, român care lucra în Germania».

Dar dincolo de aceste date unanim admise, încep să se acumuleze, în jurul personalităţii lui Lupu Pick, misterele şi contradicţiile.

Contradicţii în datele asupra vieţii sale. «Acest român din tată austriac, care debutase în 1914 ca actor de cinema în ţara sa, emigrează în 1915 şi se fixează în Germania» spune Boussinot. Te întrebi ce e adevărat cu tatăl austriac, fiindcă, în ce priveşte restul, este cert că Pick n-a jucat în nici un film românesc din 1914 (e de văzut în ce măsură va fi jucat măcar teatru aici acest viitor actor de compoziţie în trupa lui Reinhardt), iar data emigrării trebuie să fie anterioară, căci în 1914 debutase alături de Henny Porten pe ecran. Cercetătorii noştri vor lămuri poate aceste semne de întrebare privind originea şi începuturile activităţii sale.

Contradicţii în ce priveşte creaţia lui. Frapaţi de faptul că în filmografia lui Lupu Pick, printre multe filme oarecare răsar câteva capodopere, unii autori au susţinut că meritul acelora revine integral scenaristului Carl Mayer. Este cert că e vorba de o fericită întâlnire între doi mari creatori, dar tot atât de cert este că filmele n-ar fi izbutit să fie ceea ce au fost dacă regizorul n-ar fi fost la nivelul excelentului său scenarist. Și desigur că nu Carl Mayer, scenaristul filmului «Doctor Caligari», capodoperă a expresionismului cinematografic, a putut imprima filmelor «Scherben» şi «Sylvester» caracterul lor direct opus stilului expresionist, ci tocmai Lupu Pick, actorul de compoziţie cu predilecţie pentru nuanţarea psihologică, mărturisită deopotrivă şi în chipul bătrânului birjar din «Ultima brişcă din Berlin» şi în figura misterioasă a diplomatului japonez din «Spionii» lui Fritz Lang. Aceeaşi predilecţie pentru psihologie a adus-o Lupu Pick şi în film şi meritele celor doi nu pot fi despărţite.

Mister, în fine, şi în moartea lui. Unii o fixează la Londra, alţii la Berlin, în 7 sau în 9 martie 1931, în orice caz în urma unei otrăviri. Dar nu se ştie nici azi dacă a fost sinucidere, accident sau asasinat politic, asupra celui care era animatorul primului sindicat al muncitorilor de film din Germania, DACHO.

Această apariţie românească în anii de glorie ai filmului german, cu aura ei de mister, cu întrebările care îşi aşteaptă răspuns şi cu analiza estetică temeinică pe care o merită nu ar trebui oare să constituie obiectul unei monografii, sub semnătură românească, la împlinirea — în 1971 — a patruzeci de ani de la dispariţia sa prematură?”, scria cineastul Ion Cantacuzino în revista Cinema.

Puteți citi și:

Federico Fellini, marele cineast al secolului XX