“Îl cunosc pe Mircea Eliade din preistorie. Era foarte bătrân, căci avea 22 de ani, iar eu foarte tânăr, căci trebuie să fi avut vreo 19. Vreau să spun că l-am cunoscut personal la vârsta de 20 de ani, dar în realitate îi cunoșteam numele de foarte multă vreme, de pe când aveam 16 ani şi eram la liceu. El era deja celebru. L-aş fi cunoscut personal şi mai devreme dacă Eliade n-ar fi plecat în India, unde a rămas trei ani. Pe când eu aveam 16 ani, Eliade era deja un erudit. Era încă vremea când puteai fi erudit la 20 de ani. (…) Era şi dorinţa noastră a tuturor: să cunoaştem totul. Dar pentru mine aşa ceva era de neatins şi încercam să mă mulţumesc să înaintez câte puţin în cunoaşterea doar a domeniilor literare. Aş fi dorit mult să ştiu şi alte lucruri. Mircea Eliade avea o mare putere enciclopedică; el ne sfătuia pe noi ceilalţi, lipsiţi de aşa ceva, să citim câteva cărţi fundamentale. Aşa se face că am putut cunoaşte pe Chamberlain, Spengler, Papini, Unamuno, Keyserling, Berdiaev, Maritain şi câţiva alţi autori şi alte opere esenţiale.
Dar ceea ce ne bântuia pe toţi era absolutul, aşa adolescenţi cum eram, iar el ni se părea a fi la îndemâna lui Mircea Eliade, pe care îl consideram un geniu sau un iniţiat. A plecat în India spre a cunoaşte tradiţiile cele mai adânci şi mai revelatoare ale spiritului omenesc. Acolo avea să caute, cu naivitate, îmi dau seama acum, cheia enigmelor absolute. Dar orice scriere e ermetică şi dincolo de poarta ce o deschizi e o altă poartă, dincolo de care se găseşte o altă poartă, dincolo de care se află nenumărate alte porţi. Voiam să fim nişte iniţiaţi, părtaşi la misterele misterelor. Eliade o dorea şi mai mult ca noi şi nouă ni se părea că lui îi era cu putinţă. Dar nici el nu era decât un om, cu o memorie mai bogată decât a noastră, cu o putere de muncă mai mare decât noi, mai aproape de anumite izvoare, ignorate de noi, dar era cu toate astea numai un om. Ni se părea, pe vremea aceea, că nu ne puteam accepta decât ca zei, atât de mediocră, limitată şi insuficientă ni se părea condiţia umană. Mircea Eliade însuşi, în loc de a fi un iniţiat, s-a limitat, s-a resemnat să nu fie decât un erudit, un mare erudit, dar nimic altceva decât un erudit. A fost aceasta, cred, prima sa înfrângere, dar şi a noastră totodată, care crezusem că l-am putea urma în elanul său urieşesc.
Voiam cu toţii, în urma lui, să mergem mai departe. Poate că tocmai răsturnările istoriei ne-au împiedicat. Eliade ne făcuse să sperăm că Occidentul se va deschide către sursele de cunoaştere şi de înţelepciune orientale; dar Orientul s-a pierdut. De când ţările din extremul orient s-au naţionalizat şi decolonizat, abia atunci a început pentru ele adevărata colonizare. Tehnica occidentală şi ideologiile, care nu-s decât false înţelepciuni degradate, cum ar fi marxismul, s-au impus Orientului, care le-a primit, le-a asimilat şi şi-a pierdut propria înţelepciune. Nu Occidentul s-a orientalizat de la decolonizare încoace, ci Orientul s-a occidentalizat şi nimereşte erorile occidentale, precum şi nebunia occidentală. Distrugerea civilizaţiei tibetane de către chinezii moderni a tăiat definitiv, sau deocamdată, omenirea de izvoarele ei.
Nu e vina lui Eliade, nici a câtorva alte personalităţi lucide precum Dumézil sau Corbin dacă nu pot, ei singuri, să ne facă să regăsim cărarea pierdută. Totuşi, Mircea Eliade nu e prins în vâltoarea ideilor nebuneşti. Aşteptăm cu nerăbdare să-şi încheie a sa Istorie a religiilor, care va fi probabil unul din ultimele noastre puncte de sprijin în derută. Dar nici el nu e un supraom. Vom profita, cu toate acestea, cum am şi profitat înainte, de luminile înţelepciunii sale. Şi care voce s-ar putea face ascultată în lumea asta, care nu mai e decât, cum zicea Shakespeare, “o poveste spusă de un smintit, plină de zgomot şi furie, desnodată de orice înţeles”? Dacă nu poate fi un sfânt, dacă nu poate fi un înţelept, Mircea Eliade ne arată totuşi, în prăbuşire, o direcţie şi ne dovedeşte rătăcirea noastră.
*** “L’Herne”, 1978, “Mircea Eliade”, sub direcţia lui Constantin Tacou, Paris, traducere de Mircea Zaciu
