Fantasticele aventuri ale lui Honigberger, un ajutor de spițer din Brașov ajuns medic la curtea maharadjahului din Lahore

Un personaj cu turban de mătase și îmbrăcat într-un bogat costum oriental pe care o vrajă neașteptată îl scosese parcă dintr-o poveste din “O mie și una de nopți” care se prezenta Johann Martin Honigberger a apărut în vara anului 1838 printre târgoveții de pe una din ulițele Brașovului.

Privirile uimite ale celor care îl întâlniseră și veștile contradictorii care au străbătut cu viteză orașul nu au putut dezlega ușor taina acestei insolite apariții. Într-adevăr, cine ar fi putut recunoaște în străinul acela pe una dintre calfele de spițeri ale Brașovului de odinioară?

„Indianul”, cum i s-a spus, a văzut lumina zilei pe 10 mai 1795 în orașul de la poalele Tâmpei, ca fiu al unui modest ceasornicar. După botez, parohul mahalalei i-a notat în condica sa numele: Johann Martin Honigberger.

Nimic nu-l deosebea de ceilalți copii ai urbei și poate că ar fi continuat meseria tatălui său dacă două întâmplări nu i-ar fi schimbat viața. La finalul primelor patru clase primare, falimentul Băncii Austriece din Brașov i-a lăsat familia fără puținele economii și, din această cauză, băiatul a fost dat la stăpân.

Micul Johann a devenit ucenic de spițer și, în loc să cerceteze ceasornicele în vechiul atelier al tatălui său, trebuia să vegheze acum la fiertura buruienilor de leac, să închidă cu grijă pulberea medicamentelor în hapuri și să ducă la îndeplinire sarcinile pe care i le dădea meșterul său.

Avea mintea ageră și urmărea discuțiile dintre patron și medicii care se perindau prin mica farmacie, a învățat multe și din ucenic a devenit calfă.

Abia împlinise 20 de ani, din care aproape jumătate petrecuți la stăpân, și meseria părea că nu mai avea taine tânărul al cărui viitor, deși modest, părea asigurat.

“Dar această calfă de spițer avea un viciu, și anume pasiunea cititului. Prin porțile deschise și înșelătoare ale tomurilor de aventuri și călătorii, Honigberger se pierdea în orele sale de răgaz, regăsind cu greu drumul înapoi. Curând însă o întîmplare neobișnuită îi dovedi că visele pot deveni realitate.

Unul dintre cunoscuții săi, tânărul medic militar Johann Gottlieb Modger, renunțând la uniformă și soldă, a dezertat și s-a îmbarcat la Triest pe o corabie care se îndrepta către Orientul îndepărtat.

Acest eveniment a fost hotărâtor pentru el: întâlnirea dintre copilul care-și pierduse copilăria o dată cu economiile familiei în falimentul tatălui și aventura care-și părăsise învelișul de cerneală și hârtie luând înfățișarea atât de cunoscută a medicului militar au fost atât de neprevăzute încât nimic nu l-a mai putut reține. Cu mustața abia mijită și cu o desagă nu prea mare în spinare, Honigberger și-a început marea aventură în primăvara anului 1815, îndreptându-se către București.

Nu a zăbovit în oraș, care era încă afectat de ciuma cea mare, și a plecat mai departe spre Iași, iar de acolo la Cernăuți. Timp de un an tânărul a mai dat târcoale orașului natal și abia după aceea a cutezat să plece mai departe.

„Era, nota el mai târziu, un impuls interior neobișnuit, aproape că aș putea spune urmarea chemării unei voci interioare, că am pornit la drum, mi-am părăsit patria și am plecat nerăbdător spre Orient, unde au avut sălașurile primii oameni despre care istoria dă seama, acolo unde au apărut și înflorit pentru prima dată artele și știința…“

În 1816, este semnalată prezența lui la Constantinopol. Avea 21 de ani și încercase, probabil, să se îndrepte spre Persia, dar nu a ajuns mai departe de Ankara. Clima aspră și condițiile neospitaliere l-au obligat să-și schimbe itinerariul. A coborît spre Adane, dar s-a oprit la Alep, unde i s-a oferit o slujbă de medic la Curtea guvernatorului, propunere pe care s-a grăbit s-o accepte în ciuda faptului că nu avea studii medicale.

După câțiva ani, Honigberger a devenit iarăși călător, de această dată către Tripoli și Beirut.

În 1821, era la Cairo, de unde l-a gonit ciuma. Întors în Siria, și-a reluat slujba, introducând vaccinarea antivariolică pentru vaci, dar, cum s-a ivit ocazia, a plecat în tovărășia unui aventurier olandez numit Henry de Tirck și s-a alăturat unei caravane care se îndrepta spre Persia. După un scurt popas la Ispahan și numeroase peripeții a ajuns, în sfârșit, în orașul indian Lahore, capitala bogatului regat al populației sikh (localitatea se află astăzi în Pakistan).

Datorită iscusinței sale, l-a vindecat pe băiatul generalului francez Allard, iar faima lui s-a răspândit repede în regiune. Cu sprijinul generalului și recomandările mai multor italieni din oastea maharadjahului Ranjit Singh i s-au deschis porțile aurite ale curții din Lahore. Honigberger a fost numit pe rând medic, chirurg și farmacist, apoi acestor slujbe li s-au mai adăugat și cele de director al arsenalului, șef mecanic și chiar amiral.

Unul dintre marile succese l-a constituit o metodă proprie de tratament a hidropiziei, metodă expusă într-o conferință publică din 2 iulie 1831, relatată pe larg de ziarele britanice din Calcutta. După patru ani în Lahore, timp în care a făcut nenumărate excursii pentru studii botanice și farmaceutice în masivele muntoase din zonă, Honigberger a fost cuprins de dorul pământului natal:

„…În acea vreme m-a cuprins, după o lungă absență de acasă, dorul de patrie în așa măsură încât gândul de a pleca a devenit singurul care mă preocupa și mă chinuia tot timpul“, nota mai târziu.

Drumul întoarcerii a fost marcat de o escală la Kabul, prilej de a cutreiera Afganistanul, până la poalele Munților Himalaya, numărându-se printre primii europeni care au efectuat aici cercetări botanice și arheologice. A sosit la Brașov pe 24 decembrie 1834, iar brașovenii, după ce au aflat cine este ciudatul „indian” care colindase lumea, i-au făcut o primire călduroasă. În primăvara lui 1835 a decis să plece în Europa occidentală, cu scopul de a valorifica și de a asigura o conservare corespunzătoare a colecțiilor și descoperirilor sale din Orient, dar, mai ales, împins de dorința de a cunoaște de la autoritățile în materie homeoterapia, noua metodă terapeutică ce câștiga teren în medicina europeană.

Un „stagiu“ de un an și jumătate l-a familiarizat cu tratamentele homeopate, iar toamna anului 1836 l-a găsit în Turcia bântuită de ciumă, practicând terapiile bazate pe plante. După o perioadă de doi ani petrecută la Constantinopol, în 1839 s-a îndreptat din nou spre Lahore, unde a rămat timp de zece ani, Fostul ajutor de spițer născut în Brașov a înființat trei spitale: unul public pentru săraci, un altul pentru prizonieri și un ospiciu. Tot în acea perioadă (1840 – 1850) a strâns și a cercetat plante rare, a colecționat antichități, a alcătuit un dicționar homeopatic în limbile punjabi și kașmiră și și-a redactat principala sa lucrare. Cartea, apărută la Viena, în 1851, sub titlul “Fructele Orientului” și la Londra, în 1852, „35 de ani în Orient”, cuprinde o descriere detaliată a călătoriilor sale, date istorice și etnografice despre India, o prezentare a plantelor medicinale și un dicționar medico-botanic în nouă limbi.

O deosebită valoare științifică a prezentat-o Dicționarul medical, considerat printre primele lucrări poliglote de specialitate dedicate Orientului. De altfel, Johann Martin Honigberger este considerat creatorul terminologiei medicale pentru limbile punjabi și indo-kașmiră.

A treia etapă a periplului său indian s-a derulat între anii 1853 și 1858 în Kașmir, Bombay și Calcutta. În Kașmir a deținut trei ani funcția de medic personal al maharadjahului local, primind și misiunea înființării unei fabrici de zahăr pe bază de sfeclă. Izbucnirea unei epidemii de holeră la Calcutta l-a făcut să se îndrepte spre orașul afectat de cumplita boală, ocazie cu care a experimentat o nouă metode de tratament, printr-un vaccin extras din planta Quasia amara.

Deși procedeul s-a dovedit până la urmă puțin eficient, în lucrarea în care îl prezenta (apărută în ediții succesive la Calcutta, Londra, Viena și Paris), Honigberger făcea o afirmație senzațională pentru acea vreme, arătând că bolile contagioase și infecțioase sunt fiecare în parte maladii diferite, provocate de cauze diferite și necesită tratamente diferite.

Ultimele lui două călătorii (Bombay – Calcutta, 1860 – 1862, și Valea Nynée, 1865 – 1868) au fost dedicate în întregime „lecuirii“ celor suferinzi. Zilnic la locuința sa se perindau oameni bolnavi, bogați și săraci, care aveau nevoie de ajutor.

Bătrân și cu sănătatea șubrezită, Johann Martin Honigberger s-a întors acasă, la Brașov, unde a murit pe 18 decembrie 1869, la vârsta de 74 de ani. Cunoscător a douăsprezece limbi, călător neobișnuit pe mapamond, farmacistul brașovean a fost, cu siguranță, unul din marii umaniști ai epocii sale, deși unii dintre contemporanii săi l-au considerat doar un „șarlatan“ și un „aventurier“.

„Am urmărit, scria el, numai și numai să contribui la binele general al oamenilor suferinzi și la eventuala îmbogățire a științelor, pe baza priceperii și conștiinței mele“. Johann Martin Honigberger, calfa de spițer din Brașov devenit medicul maharadjahilor din Lahore și unul dintre cei mai de seamă călători în India, a fost portretizat de Mircea Eliade în nuvela „Secretul doctorului Honigberger”, apărută în volum alături de „Nopţi la Serampore”, ambele publicate pentru prima dată în 1940.

Ilustrațiile care însoțesc acest articol au fost extrase din volumul „Früchte aus dem Morgenlande oder Reise-Erlebnisse nebst naturhistorisch-medizinischen Erfahrungen, einigen hundert erprobten Arzneimitteln und einer Heilart, dem Medial-Systeme ” tipărit la Viena, în 1851.

Surse:

Almanahul România Literară, 1989

Almanahul Sănătății, 1975