Bine îmbrăcat, într-o haină impecabilă, cu pantalonii la dungă și jobenul pe cap, mergând cu pași siguri, Stanley (Sterling) Clifford Weyman, unul dintre cei mai mari impostori ai secolului XX, a intrat într-o dimineață din toamna anului 1926 în Hotel Ambasador și a cerut să fie condus la apartamentele Majestății Sale Regina Maria a Romaniei și ale Principesei Ileana. Delegația regală a României tocmai sosise la New York și se cazase într-unul dintre cele mai luxoase hoteluri din oraș.
Coridorul care ducea spre apartamentele regale era înțesat de detectivi, însărcinați să vegheze la siguranța celebrelor musafire și probabil, dacă aceștia ar fi fost profesioniști, l-ar fi arestat imediat pe gentlemenul elegant care nu era decât un impostor care petrecuse deja trei ani într-o închisoare din Atlanta pentru că se inflitrase în casa celui de-al douazeci și nouălea președinte american, Warren Harding, pe care, de asemenea, îl înșelase în privința identității sale.
La intrarea în apartamentele regale, i-a ieșit înainte un agent al Siguranței din România care n-a prea vrut să-i lase cale liberă vizitatorului.
– Permiteți-mi, domnule, i-a spus Weyman pe un ton atat de imperativ, încât agentul, impresionat și temându-se să nu comită vreo gafă neacordându-i respectul cuvenit unei personalități, s-a dat la o parte și l-a lăsat să treacă.
Regina Maria se afla în salonul său particular, discutând cu mai mulți prieteni americani.
– Majestatea Voastra îmi dă voie să intru? a întrebat bărbatul în timp ce își depunea pălăria și mănușile.
– Desigur, spuse regina care socotise că cineva care a izbutit să treacă de șirul de agenți secreți are o funcție importantă.
– Rog pe Majestatea Voastră să binevoiască să spună dacă e mulțumită de apartamentele pe care le are, dacă nu aveți de formulat vreo dorință pe care am fi fericiți să o putem realiza imediat. Majestatea Voastră trebuie să plece din țara noastra cu amintirile cele mai bune.
– Dar nu, totul e perfect, răspunse regina. Și întrucât domnul i se părea cineva de seamă, îl invită să ia loc.
A urmat o conversație de 15 minute, iar Weyman a avut dibăcia să o facă pe regină să vorbească despre fel de fel de lucruri, plecând de la clima din America până la prohibiție, apoi Weyman s-a ridicat, s-a înclinat cu o reverență, i-a sărutat mâna și a plecat spunându-i:
– Din nou rog pe Majestatea Voastra să-și amintească – dacă are nevoie de cel mai mic serviciu – că sunt la ordinele Majestății Voastre. N-aveți decât să întrebați de Weyman, toată lumea mă cunoaște.
Apoi a ieșit din camera cu aceeași autoritate și a plecat direct la redacția unui ziar american căreia i-a vândut “interviul” exclusiv cu suverana României.
Sterling Weyman, impostorul care a “păcălit-o” pe regina Maria a României, fusese de mai multe ori la închisoare, deși nu era un hoț sau vreun escroc veritabil. Plăcerea sa cea mai mare era să frecventeze personalitățile vremii și să se afișeze în prezența lor.
Născut în 1890 într-o familie obișnuită din Brooklyn, tânărul visase să devină medic, dar costurile cursurilor universitare erau extrem de ridicate, așa că a avut o serie de slujbe absolut comune, fără însă să renunțe la ideea de a deveni celebru și bogat.
La vârsta de 21 de ani, și-a cumpărat un costum de haine elegante și a început să se prezinte ca fiind consulul Statelor Unite în Maroc, dar a fost repede depistat și a făcut cîteva zile de arest pentru asumare de identitate falsă. Bărbatul a susținut apoi că e atașat militar sârb și a participat în această calitate la mai multe evenimente oficiale. Cea mai mare lovitura a dat-o însă în 1921, când s-a infiltrat în anturajul principesei Fatima din Kabul, care se afla într-o vizită la New York.
Mai târziu, la funeraliile actorului Rudolph Valentino, s-a prezentat drept medic și a însoțit-o pe Pola Negri la ceremonii, îngrijind femeile care sufereau din pricina morții îndrăgitului artist.
Arestat de mai multe ori, bărbatul a renunțat în cele din urmă la asumarea de false identități, nu înainte de a-I mărturisi unui reporter: “Viața unui om simplu este plictisitoare. Am trăit mai multe vieți și nu m-am plictisit niciodată”. Weyman a murit în 1960 când, în timp ce lucra ca portar de noapte într-un hotel din New York, a încercat să oprească un jaf armat și a fost împușcat mortal. Detectivul responsabil de caz a remarcat: “Îi cunosc de ani de zile trecutul. A făcut multe lucruri trăznite de-a lungul vieții sale, dar gestul pe care l-a făcut de data aceasta a fost curajos.”
Sursa:
Realitatea ilustrată, august 1933
