HomeOameni care au intrat în istorieHollywood clasicGrace Kelly, cea mai frumoasă prințesă americană

Grace Kelly, cea mai frumoasă prințesă americană

DS TW

Grace Kelly s-a născut pe 12 noiembrie 1929 în Philadelphia, într-o familie bogată și influentă. Tatăl ei, un american de origine irlandeză, John B. Kelly Sr., era proprietarul unei companii de materiale de construcții. Mama, Margaret Katherine Majer, era de origine germană, preda educație fizică la Universitatea din Pennsylvania și a fost o femeie extrem de frumoasă, care după căsătorie s-a concentrat doar asupra creșterii celor patru copii: Grace, fratele și cele două surori ale ei.

Copiii au fost crescuți în credința catolică și au urmat școli religioase. Kelly, împreună cu mama și surorile, luau parte la mici evenimente din viața comunității, inclusiv la prezentări de modă, având astfel primul contact cu scena. După terminarea liceului, tânăra a participat la o audiție la Academia Americană de Artă Dramatică din New York, în ciuda opoziție părinților, și a lucrat în perioada studiilor ca model pentru a-și plăti singură școala.
Între 1948 și 1954 a primit diverse roluri în teatru, în cinematografie și în televiziune, devenind una dintre cele mai iubite și admirate vedete de la Hollywood, iar în aprilie 1955 a avut onoarea de a conduce delegația Statelor Unite la Festivalul de Film de la Cannes. În timpul Festivalului, tânăra actriță a fost invitată să participe la o sesiune foto la palatul din Monaco, unde l-a cunoscut pe prințul Rainier al III-lea, suveranul principatului.

 

 

La momentul primei întâlniri cu Rainier, Kelly avea o relație cu actorul francez Jean-Pierre Aumont, dar cei doi s-au despărțit în scurt timp. Întâmplarea a făcut ca la întoarcerea în America să înceapă filmările la producția “The Swan”, în care juca rolul unei prințese. Între timp a început o corespondență privată cu Rainier, iar în decembrie prințul a venit în America într-o călătorie oficială, a vizitat-o pe Kelly, i-a cunoscut familia, iar după trei zile a cerut-o în căsătorie.

 

Frumoasa actriță a acceptat pe loc și familiile au început pregătirile pentru ceea ce presa a numit “Nunta secolului”. Grace și Rainier și-au anunțat logodna pe 6 ianuarie 1956, în timpul unui bal de caritate organizat la Hotelul Waldorf-Astoria, iar ea a acceptat să renunțe la cariera cinematografică după ce va termina filmările pentru comedia muzicală High Society, în care juca în acea perioadă alături de Bing Crosby și Frank Sinatra.


Imediat au început pregătirile pentru nuntă, inclusiv palatul princiar din Monaco fiind redecorat pentru această ocazie unică. Pe 4 aprilie 1956, Kelly cu familia sa, domnișoarele de onoare, pudelul ei și peste optzeci de bagaje au pornit spre Riviera Franceză. La Monaco, peste 20.000 de oameni s-au adunat pe străzi pentru a o saluta pe viitoarea prințesă.

 

Ceremonia civilă a durat 40 de minute și a avut loc în Sala Tronului pe 18 aprilie 1956, fiind filmată și difuzată în întreaga Europă, iar a doua zi, pe 19 aprllie, a avut loc cununia religioasă la Catedrala Sfântul Nicolae, ceremonia fiind oficiată de arhiepiscopul de Monaco. Grace a purtat o rochie extrem de elegantă, o ținută cu mâneci lungi, cu guler înalt, cu torsul montat și fusta ușor înfoiată. Designerul Helen Rose a colaborat cu actrița pentru creația modelului ținutei, folosind peste 365 de metri de material, inclusiv dantelă de Bruxelles veche de 125 de ani. Doar pentru fustă s-au folosit 100 de metri de mătase naturală. Voalul a fost lung de 82 de metri și a fost realizat dintr-o țesătură foarte fină, pentru a lăsa chipul prințesei cât mai vizibil. Grace a intrat în biserică ținând în mână o mică Biblie și un buchețel de mărgăritare.

 

Printre cei 600 de invitați ai cuplului s-au aflat starurile momentului de la Hollywood: David Niven, Gloria Swanson, Ava Gardner, Gloria Guinness, Enid, dar și oameni de afaceri precum Aristotel Onassis și mulți prieteni ai principelui. Deși inițial și Frank Sinatra acceptase invitația, în ultimul moment a decis să nu mai participe, temându-se să nu umbrească, prin prezența lui, ziua nunții. Ceremonia religioasă a fost și ea televizată, fiind urmărită de 30 de milioane de persoane.

 

Grace Kelly și Prințul Rainier au plecat chiar în acea noapte în luna de miere făcând o croazieră cu yachtul Deo Juvante II pe Marea Mediteraneană, pentru o perioadă de șapte săptămâni.


Prințesa a adus pe lume primul ei copil, pe prințesa Caroline, pe 23 ianuarie 1957. Moștenitorul tronului, prințul Albert, s-a născut pe 14 martie 1958, iar cea mai mică fiică, prințesa Stéphanie, s-a născut pe 1 februarie 1965.
Imediat după căsătorie, Grace a renunțat la carieră, dar a fost foarte conștiincioasă în îndeplinirea îndatoririlor regale și s-a implicat în munca filantropică. Ca prințesă consoartă, a devenit președinta Crucii Roșii din Monaco și a Rainbow Coalition Children, un orfelinat condus de Josephine Baker, găzduind anual o serbare de Crăciun în care oferea cadouri copiilor din principat.

 

Prințesa s-a implicat și în susținerea instituțiilor de artă din Monaco, fondând în 1964 Fundația Princess Grace pentru a sprijini meșteșugarii locali. În 1965 a acceptat invitația de a fi membră a unui grup de sprijin care se concentra pe educația mamelor, promovând beneficiile alăptării.
În 1962, Alfred Hitchcock i-a oferit lui Grace rolul principal în filmul său, “Marnie”. Prințesa și-ar fi dorit să revină măcar pentru acest film la cariera de actriță, dar opinia publică din Monaco a protestat vehement, mai ales pentru că rolul ei era al unei cleptomane și, în cele din urmă, a fost nevoită să respingă proiectul.

În 1976 Grace a intrat în consiliul de administrație al Fox Film Corporation, devenind una dintre primele femei în această poziție și trei ani mai târziu prințesa și Rainier au apărut împreună într-un film independent de 33 de minute numit “Rearanjat”. După premiera peliculei la Monaco, reprezentanții ABC TV au decis ca filmul documentar să fie lungit la durata de o oră, dar, înainte de a fi începute filmările pentru următoarele secvențe, Grace a murit și pelicula nu a mai fost niciodată lansată.

Pe 13 septembrie 1982, în timp ce Grace se întorcea cu mașina la Monaco de la reședința ei din Roc Agel, a suferit un accident vascular cerebral și a pierdut controlul Rover-ului pe care îl conducea. Prințesa a fost rănită grav, iar fiica ei cea mică, Stéphanie, care se afla pe scaunul pasagerului, a încercat, dar nu a reușit, să redreseze automobilul. Grace a fost dusă imediat la spital, cu leziuni la nivelul creierului și toracelui și cu femurul fracturat. A murit în noaptea următoare, pe 14 septembrie, la ora 22:55, după ce Rainier a acceptat să fie deconectate aparatele care o țineau artificial în viață, pentru că medicii l-au informat că prințesa nu are nicio șansă de supraviețuire.

Sicriul lui Grace a fost depus inițial în capela din Palatul Grimaldi și ulterior a fost transportat la catedrala din Monte Carlo, în fruntea cortegiului funerar fiind prințul Rainer și copiii cei mari, prințul Albert și prințesa Caroline. Ceremonia de înmormântare a avut loc la Catedrala Maicii Domnului Imaculata pe 18 septembrie 1982, în prezența a peste 400 de persoane, printre cei care au participat la tristul eveniment aflându-se Cary Grant, Nancy Reagan, Danielle Mitterrand, Diana, prințesa de Wales, și regina Farah Pahlavi a Iranului.

DS TW
Latest comments

leave a comment