Sir Alfred Hitchcock s-a născut pe 13 august 1899 la periferia Londrei, într-un apartament închiriat, fiind cel mai mic dintre cei trei copii ai Emmei Jane Hitchcock și ai lui William Edgar Hitchcock, care aveau o mică băcănie la parterul imobilului.
Unchiul patern al copilului, John Hitchcock, era ceva mai înstărit decât părinții lui, avea o casă impunătoare cu cinci dormitoare și mai mulți angajați, inclusiv o servitoare, un bucătar, șofer și grădinar. În fiecare vară, unchiul închiria o reședință pe litoral unde mergea întreaga familie, iar viitorul regizor va mărturisi că acolo a devenit pentru prima dată conștient de diferențele de statut dintre turiști și localnici.
Alfred a fost un copil timid și cuminte, a spus că nu-și amintește să fi avut vreodată un prieten de joacă și a povestit că, pe când avea cinci ani, tatăl său l-a trimis la o secție de poliție din apropiere să ducă un bilețel, dar polițistul a vrut să facă o glumă și l-a închis pentru câteva minute într-o celulă, spunându-i: “Asta facem cu băieții obraznici”, iar din cauza acestei experiențe întreaga viață i-a fost teamă de autorități. Când avea șase ani, familia s-a mutat în cartierul Limehouse și a închiriat două magazine, o pescărie și un local unde părinții vindeau fish and chips, stabilindu-și locuința chiar în același imobil.
Băiatul a fost înscris în 1907 la școala Mănăstirii Howrah House, apoi a frecventat mai multe instituții de învățământ organizate la diverse biserici, locuind inclusiv într-un internat din Battersea. Familia s-a mutat din nou când Alfred avea 11 ani, de data aceasta în zona Stepney, iar el a fost trimis la St Ignatius College din Stamford Hill, o școală iezuită foarte dură. Preoții îi băteau pe băieți cu un baston de cauciuc la sfârșitul zilei pentru toate greșelile pe care le făcuseră în timpul orelor de curs, iar Hitchcock va mărturisi mai târziu că aici a cunoscut sentimentul de frică.
Biograful Gene Adair a scris că a fost “un elev mediu sau puțin peste medie” și că era foarte bun la latină, engleză, franceză și religie, iar regizorul va își va aminti: “Iezuiții m-au învățat să mă organizez, să mă controlez și, într-o oarecare măsură, să mă analizez pe mine însumi.”
Materia lui preferată era geografia și era foarte interesat de funcționarea mijloacelor de transport în comun, cerceta hărțile și orarele trenurilor, tramvaielor și autobuzelor. În adolescență, Hitchcock le-a spus părinților că vrea să devină inginer, iar pe 25 iulie 1913 a părăsit Colegiul Sfântul Ignatie și s-a înscris la cursuri serale de la London County Council School of Engineering and Navigation.
Un an mai târziu tatăl său, care suferea de emfizem și boli de rinichi, a murit la vârsta de 52 de ani și, pentru a se putea întreține, tânărul s-a angajat ca funcționar tehnic la Henley Telegraph and Cable Company pentru un salariu de 15 șilingi pe săptămână, însă și-a continuat cursurile serale, de această dată studiind istoria artei, pictura, economia și științele politice.
După încheierea Primului Război Mondial, viitorul regizor a devenit interesat de scrierea creativă, iar în iunie 1919 a început să colaboreze cu The Henley Telegraph, publicație la care a trimis mai multe povestiri.
În timpul liber mergea la cinematograf, urmărind în special filme americane, iar actorii săi preferați erau Charlie Chaplin, D. W. Griffith și Buster Keaton.
În această perioadă a aflat dintr-o reclamă că Famous Players-Lasky, compania de producție a Paramount Pictures, deschide un studio la Londra, s-a prezentat la concurs și a fost angajat ca designer de afișe.
Americanii care lucrau aici aveau responsabilități fixe la locul de muncă, dar britanicii au fost încurajați să facă orice job, așa că Hitchcock a devenit co-scenarist, director artistic și manager de producție pentru cel puțin 18 filme mute.
Când Paramount s-a retras din Londra în 1922, a fost angajat ca director asistent de către o nouă firmă, cunoscută mai târziu sub numele Gainsborough Pictures și în 1923 a lucrat la filmul “Woman to Woman” împreună cu regizorul Graham Cutts, editoarea producției fiind Alma Reville, viitoarea sa soție. Au urmat apoi peliculele “The White Shadow”, „The Passionate Adventure”, „The Blackguard” și „The Prude’s Fall”.
Alfred Hitchcock a fost unul dintre primii membri ai London Film Society, înființată în 1925, și a devenit fascinat de munca cineaștilor sovietici Dziga Vertov, Lev Kuleshov, Serghei Eisenstein și Vsevolod Pudovkin.
Primul său thriller, “The Lodger: A Story of the London Fog”, a fost realizat în 1927 și avea ca subiect vânătoarea unui criminal în serie care ucidea tinere blonde în Londra numai în zilele de marți. Lansat în ianuarie 1927, filmul a avut un mare succes comercial și l-a impus pe regizor în cinematografia europeană.
Pe 2 decembrie 1926, Hitchcock s-a căsătorit cu scenarista Alma Reville, cuplul a plecat în luna de miere la Paris, la Lacul Como și la St. Moritz, apoi cei doi s-au stabilit într-un apartament elegant din Londra. În 1928, când Alma a rămas însărcinată, regizorul a cumpărat “Winter’s Grace”, o fermă de 11 hectare aflată în Surrey. Singura lor fiică, Patricia Alma Hitchcock, s-a născut aici pe 7 iulie 1928, la maturitate a devenit producătoare și actriță, a jucat în câteva filme și seriale tv și a supraviețuit până la vârsta de 93 de ani, încetând din viață în august 2021.
Pe 22 august 1937 regizorul a mers împreună cu familia într-o vizită la New York și l-a cunoscut pe David O. Selznick, producătorul filmului “Pe aripile vântului”, iar această întâlnire l-a determinat să se mute, împreună cu soția și fiica, în America, în 1939.
Cariera în Statele Unite și-a început-o ca scenarist, realizând adaptarea romanului “Rebecca” de Daphne Du Maurier în 1940, filmul obținând unsprezece nominalizări la Premiile Oscar.
Acțiunea celui de-al doilea film american al lui Hitchcock, „Foreign Correspondent”, se petrece în Europa, pelicula fiind filmată în primul an al celui de-al Doilea Război Mondial. Alfred Hitchcock își rezerva în filmele sale câte o scurtă apariție, iar aceste roluri pasagere au fost considerate o provocare pentru marele public, spectatorii spunând adesea: “e suficient să clipești și l-ai pierdut”.
Câteva exemple sunt filmele “Notorious” din 1946, în care soarbe o cupă de șampanie la o petrecere, “Strangers on a Train”, din 1951, când urcă în tren cu un contrabas, „Dial M for Murder”, din 1954, „Rear Window”, producție din 1954, în care întoarce ceasul din apartamentul compozitorului, „Psycho”, din 1960 sau „The Birds”, din 1963.
În 1941, s-a împrietenit cu Cary Grant, iar actorii săi preferați au devenit James Stewart și Gregory Peck. Trei ani mai târziu a fondat propria casă de producție împreună cu Sidney Berstein, “Transatlantic Pictures” și în același an a început să lucreze cu Ingrid Bergman, iar mai târziu a devenit fascinat de Grace Kelly, pe care a distribuit-o în “Rear Window” și în „To catch a thief”, în care viitoarea prințesă de Monaco a jucat împreună cu Cary Grant.
Alte filme ale lui Hitchcock cunoscute de publicul din România sunt “Vertigo”, “Frenzy”, “Topaz”, “Suspicion”, “Lifeboat”, “Spellbound”, “Torn Curtain”, “North by Northwest”, “39 de trepte”, “Shadow of a Doubt” sau “I confess”.
Alma Reville a devenit cel mai apropiat colaborator al soțului ei, iar în 1979, când regizorul a primit Premiul AFI pentru întreaga carieră de la Institutul American de Film, a spus în discursul său: “Vreau să menționez patru oameni care mi-au oferit cea mai mare afecțiune, apreciere, încurajare și colaborare constantă în întreaga mea carieră. Primul dintre cei patru este editor de film, al doilea este scenarist, al treilea este mama fiicei mele, iar al patrulea este un bucătar care a făcut adevărate minuni la mine acasă. Iar numele lor este unul singur: Alma Reville.”
Spre sfârșitul vieții, marele cineast lucra la scenariul unui thriller de spionaj, “The Short Night”, împreună cu James Costigan, Ernest Lehman și David Freeman, dar pelicula nu a mai fost filmată. Starea de sănătate a lui Hitchcock începuse să se deterioreze și, în plus, era îngrijorat de faptul că soția sa suferise un accident vascular cerebral.
În 1980, cu ocazia Anului Nou, Alfred Hitchcock a fost numit Cavaler Comandor al Ordinului Imperiului Britanic (KBE), dar era deja prea bolnav pentru a călători la Londra, avea un stimulator cardiac și i se administrau injecții cu cortizon pentru artrită. Ultima sa apariție publică a avut loc pe 16 martie 1980, pe scena premiilor Oscar.
Marele regizor a murit de insuficiență renală luna următoare, pe 29 aprilie, în casa sa din Bel Air, ceremonia de înmormântare având loc la Biserica Catolică Good Shepherd din Beverly Hills. Trupul său a fost incinerat, iar cenușa a fost împrăștiată în largul Oceanului Pacific, conform dorințelor sale. Alma Reville, iubita lui soție, i-a supraviețuit încă doi ani, a murit pe 6 iulie 1982 din cauza unui cancer la sân, iar cenușa ei a fost, de asemenea, înprăștiată în Pacific.
Surse:
Raymond Durgnat, The Strange Case of Alfred Hitchcock, 1974
Charlotte Chandler, It’s only a movie: Alfred Hitchcock, A Personal Biography, 2006
Thomas Leitch, The Encyclopedia of Alfred Hitchcock, 2002
Pingback: Jean-Luc Godard, regizorul rămas "Fără Suflare" când a vrut el - Dosare Secrete / September 12, 2023
/