Gustav Klimt, artistul de geniu, pictor la Peleș

Gustav Klimt a venit pe lume pe 14 iulie 1862, la Baumgarten, una din suburbiile Vienei, și a fost al doilea din cei șapte copii – trei băieți și patru fete – ai familiei. Tatăl lui, de profesie bijutier și gravor în aur, era originar din Cehia și l-a orientat spre artă, astfel că, la vârsta de 14 ani, a reuşit să ia examenul de admitere la Şcoala de Arte Aplicate din Viena. Anna, mama viitorului pictor, era deosebit de ambițioasă și avea nostalgia unei cariere în muzică pe care nu reușise să o urmeze. Timp de doi ani, Gustav a frecventat cursurile şcolii de arte şi, în același timp, a luat lecții de pictură în atelierul maestrului Ferdinand Laufberger.

În 1879, tânărul a participat, sub îndrumarea lui Hans Makart, cel mai important pictor al epocii, la organizarea festivităţilor prilejuite de aniversarea a 25 de ani de căsătorie a cuplului imperial, împăratul Franz Joseph și Sisi a Austriei.

S-a asociat apoi cu Ernst, fratele lui, care frecventa aceeaşi şcoală de artă, și cu un coleg, Franz Matsch. Cei trei au decis să lucreze în comun și au început să primească mici comenzi: decorări de porţelanuri, proiecte pentru ilustraţii, picturi murale interioare și decorarea plafoanelor unor clădiri publice de pe Ringstraße. În 1880, grupul a obţinut două comenzi mai importante: să facă decoraţiunile Palatului din Sturan şi să picteze un tablou destinat clădirii principale din staţiunea balneară Karlsbad, Karlovy Vary de astăzi, iar aceste lucrări le-au adus recunoașterea.

Trei ani mai târziu, în 1883, fraţii Klimt și prietenul lor, Franz Matsch, au fondat la Viena propria şcoală de artă decorativă şi au început să primească comenzi din multe părţi ale Europei. Una dintre ele a fost cea a regelui Carol I al României, care le-a cerut trei programe tematice destinate decorării reședinței de la Sinaia, astfel că artiștii au plecat în Regatul României.

Timp de trei ani au executat o serie de lucrări pentru decorarea Peleşului: au realizat o parte din galeria de strămoşi a castelului, copii după lucrări originale păstrate în castelul de la Sigmaringen, dar au creat și opere originale, picturi și decorații pentru plafonul scării de onoare și, cea mai importantă lucrare, plafonul și friza decorativă a micuței săli de teatru a castelului.

În 1886, tinerii au participat la realizarea scărilor noului teatru imperial, Burgtheater din Viena, pentru care Klimt avea să primească de la împăratul Franz Joseph Ordinul de Aur al Meritului. La începutul anilor 1890, Gustav a întâlnit-o pe creatoarea de modă austriacă Emilie Louise Flöge, care era sora lui Helene, soția fratelui său, Ernst. În acea perioadă pictorul a avut cel puțin paisprezece copii, dar niciunul dintre ei cu Emilie, toți fiind rodul unor relații întâmplătoare, unele chiar cu croitoresele care lucrau în salonul de modă al iubitei. În ciuda numeroaselor aventuri amoroase, Klimt a avut o singură dragoste trainică, cea pentru Emilie, pe care a reprezentat-o deseori în tablourile sale.

Născută în 1874, în familia unui strungar, Emilie începuse să lucreze în adolescență la un atelier de croitorie, iar în 1894, la doar 20 de ani, în parteneriat cu sora ei, a devenit proprietară a salonului de modă haute couture Schwestern Flöge (Surorile Flöge), atelier care se afla pe Mariahilfer Strasse, una dintre cele mai renumite străzi comerciale din Viena. Aici și-a prezentat creațiile în stilul Wiener Werkstätte, în special rochii largi, adoptate de reprezentantele mișcării feministe. Ținutele aveau corsaje înalte și mâneci supradimensionate, iar salonul ei a devenit principalul atelier de modă al noii societăți vieneze.

Începând din anul 1900, artistul a petrecut câteva săptămâni în fiecare vară la moşia familiei Flöge, aflată pe malul lacului Attersee, unde picta mai ales peisaje, copaci, flori, dar şi compoziţii cu personaje feminine. La nici treizeci de ani, Gustav Klimt era considerat unul dintre cei mai importanţi artişti austrieci, iar în 1897, a înfiinţat o nouă grupare artistică, Secesiunea. Membrii acesteia au primit un teren din partea oraşului Viena, pentru a-şi putea construi un sediu.

În următorii 15 ani, artistul a călătorit mult în Germania, Belgia şi Italia. La Ravenna, a descoperit frumuseţea bazilicii San Vitale, iar mozaicurile aurii de inspiraţie bizantină l-au impresionat atât de mult încât, începând din acel moment, a folosit aproape exclusiv placarea aurie.

În 1917, a fost numit membru de onoare al Academiilor de Artă din Viena şi München, dar câteva luni mai târziu, la începutul anului 1918, s-a îmbolnăvit de gripă, în timpul pandemiei care a afectat întreaga Europă. Gripa s-a transformat într-o pneumonie severă și după câteva zile artistul a suferit un atac cerebral masiv. Gustav Klimt a murit pe 6 februarie 1918, la vârsta de 55 de ani, la Wien-Neubau și a fost înmormântat în cimitirul Hietzinger din Viena.