Esther Lachmann, cunoscută mai ales sub numele de La Païva, a fost una dintre cele mai celebre curtezane ale Parisului celui de-al Doilea Imperiu și una dintre figurile reprezentative ale spectaculoasei ascensiuni sociale din Franța secolului al XIX-lea. Deși provenea dintr-o familie modestă, a ajuns, prin relații, căsătorii succesive și o ambiție remarcabilă, să pătrundă în cercurile aristocratice și financiare ale Europei. A devenit colecționară de bijuterii, protectoare a artelor și proprietara unuia dintre cele mai somptuoase palate particulare de pe Champs-Élysées, celebrul Hôtel de la Païva.
Esther s-a născut pe 7 mai 1819 la Moscova, în Rusia imperială, și a fost fiica țesătorului Martin Lachmann și a Annei Amalia Klein, ambii evrei de origine poloneză. Pe 11 august 1836, la vârsta de 17 ani, adolescenta s-a căsătorit cu croitorul Antoine François Hyacinthe Villoing, iar un an mai târziu cuplul a avut un fiu, Antoine.
Tânăra și-a părăsit soțul la scurt timp după nașterea copilului și a călătorit la Berlin, Viena și Istanbul, ajungând în cele din urmă la Paris. Aici și-a luat numele Thérèse și, în jurul anului 1840, a devenit amanta pianistului și compozitorului Henri Herz, pe care îl cunoscuse la Bad Ems, un oraș balnear la modă din Germania.
Relația i-a adus intrarea în lumea artistică, devenind apropiată de Richard Wagner, Hans von Bülow, Théophile Gautier și Emile de Girardin. Deși Herz o prezenta adesea ca soție și Esther era numită în mod obișnuit „Madame Herz”, cuplul nu s-a căsătorit niciodată, pentru că femeia avea deja un soț. Cei doi au avut o fiică, pe Henriette, care a fost crescută de părinții bărbatului.
Stilul de viață luxos al iubitei i-a afectat grav economiile pianistului, astfel încât acesta a călătorit în America pentru a găsi diverse oportunități de afaceri, dar, în timp ce el era în străinătate, cheltuielile ei au continuat într-un ritm amețitor. Indignată, familia lui Herz a dat-o afară din casă.
Când a devenit clar că pianistul nu putea să îi ofere viața la care visa, una dintre prietenele ei, curtezana Esther Guimond, a venit cu o soluție. A dus-o pe rusoaică la un creator celebru de pălării numit Camille, iar acesta a sfătuit-o să-și caute norocul la Londra, unde ar putea profita de diverși bărbați în căutarea unor aventuri galante. Îmbrăcată cu haine de lux împrumutate, tânăra s-a stabilit în zona Covent Garden, prima ei cucerire britanică fiind Edward Stanley, al doilea baron Stanley de Alderley, a cărui amantă a devenit pentru un timp.
Aventura cu Lordul Stanley a fost urmată de alte relații condiționate de daruri costisitoare cu persoane mai mult sau mai puțin cunoscute ale epocii, inclusiv cu ducele de Guiche, care va deveni mai târziu al 10-lea duce de Gramont.
Scriitoarea Cornelia Otis Skinner a scris că una dintre cuceririle frumoasei Esther a fost Adolphe Gaiffe, un bancher căruia i-a cerut douăzeci de bancnote de o mie de franci pe care voia să le ardă, una câte una, în timpul unei partide de amor de 20 de minute. Bancherul a acceptat, dar se pare că a decis să înlocuiască banii cu hârtii false.
La sfârșitul anilor 1840, aflată la spa-ul din Baden, Esther l-a întâlnit pe Albino Francisco de Araújo de Païva, un moștenitor portughez ai cărui părinți făcuseră avere în Macao din afaceri bazate pe comerțul cu opiu. Deși era numit uneori marchiz sau viconte, Araújo nu a fost aristocrat și nu a avut niciun titlu nobiliar.
Pe 5 iunie 1851, la doi ani după moartea primului ei soț, femeia s-a recăsătorit cu bogatul portughez la o biserică din Passy, scriitorul Théophile Gautier fiind unul dintre martorii la eveniment. A doua zi după nuntă, conform memoriilor contelui Horace de Viel-Castel, noua madame de Païva i-a trimis soțului o scrisoare prin care îl anunța că pune capăt mariajului:
„Ai obținut ce ți-ai dorit, ai reușit să mă faci soția ta”, a scris ea. „Eu, pe de altă parte, ți-am luat numele. Am fost sinceră, dar, în ceea ce te privește, domnule de Païva, ești împovărat cu o soție cu reputație proastă și nimeni nu te va mai primi în vizită. Îți propun să ne despărțim, să te întorci în țara ta și să-mi lași numele”.
De Païva i-a lăsat soției sale 40.000 de lire sterline în titluri de valoare, așa cum era specificat în contractul de căsătorie, și tot mobilierul din casa lor din rue Rossini, apoi a plecat în Portugalia. La scurt timp după separare, Esther a început o aventură cu un alt bărbat,
În 1852, l-a cunoscut pe industriașul prusac Guido Henckel von Donnersmarck, care avea doar 22 de ani, și pe care îl întâlnise la o petrecere dată de consulul Prusiei la Paris. Potrivit contelui Viel-Castel, l-a urmărit pe tânăr în întreaga Europă, pretinzând că nu este interesată de el, dar reușind întotdeauna să fie în același oraș, în același timp și la aceleași evenimente sociale ca și el. Bărbatul s-a îndrăgostit în cele din urmă și i-a propus să-i devină amantă, promițându-i că, dacă va accepta, își va împărți toată averea cu ea.
Pe 16 august 1871, femeia a obținut anularea căsătoriei de Albino Francisco de Araújo de Païva și două luni mai târziu, pe 28 octombrie, s-a căsătorit cu contele Henckel von Donnersmark, la Biserica Luterană din Paris. Darul mirelui pentru frumoasa soție a fost un colier cu diamante deținut anterior de împărăteasa Eugénie de Montijo, soția lui Napoleon al III-lea. În ceea ce-l privește pe fostul soț al lui Esther, acesta s-a sinucis anul următor, după ce a realizat că averea sa se topise din cauza fostei curtezane.
Noul soț, Henckel von Donnersmarck, i-a dăruit Castelul de Pontchartrain, aflat lângă Paris, i-a oferit o rentă de 80.000 de lire sterline și a finanțat construcția celui mai extravagant conac din Paris: Hôtel de la Païva, aflat pe Champs-Élysées.
Terenul a fost achiziționat pe 11 iulie 1855, iar casa a fost finalizată în 1866 de arhitectul Henri Lefeul, printre cei care au lucrat la construcție aflându-se și tânărul Auguste Rodin, care se afla atunci în echipa sculptorului Albert Carrier-Belleuse. Printre caracteristicile celebrei reședințe se află o scară centrală din marmură galbenă algeriană, o cadă din piatră nord-africană și o altă cadă, din argint, care avea trei robinete, unul fiind pentru lapte, altul pentru apă care provenea dintr-un rezervor în care erau puse flori de tei și ultimul – alimentat cu șampanie.
La Païva a fost ani de zile o gazdă foarte cunoscută pentru petrecerile ei luxoase, ceaiurile, cinele și seratele frecventate mai ales scriitori, printre oaspeții obișnuiți aflându-se Gustave Flaubert, Émile Zola, Paul de Saint-Victor sau Arsène Houssaye. Se spune că în perioada mariajului cu tânărul conte femeia a avut o serie de relații extraconjugale, una dintre cele mai cunoscute fiind cea cu împăratul Napoleon al III-lea.
Vârsta a erodat însă farmecul frumoasei La Païva. Memorialistul Viel-Castel observa în 1857 că „pare de cel puțin patruzeci de ani, este pudrată ca un bătrân plimbăreț și s-a culcat cu toată lumea din Paris”, iar alți contemporani spuneau că, deși era întotdeauna extrem de elegantă, arăta ca un cadavru ambulant.
În 1870, când a început Războiul franco-prusac, La Païva a fost suspectată că este spion german și a devenit ținta acuzelor publice, fiind fluierată și huiduită oriunde mergea. La sfârșitul anului, Henckel von Donnersmarcks a cumpărat pentru iubita lui soție un conac în Silezia, cunoscut sub numele de Schloss Neudeck, cei doi mutându-se departe de centrul de glorie de odinioară al curtezanei.
Contesa Esther Henckel von Donnersmarck, cum era cunoscută acum, a murit pe 21 ianuarie 1884, la vârsta de 65 de ani. Potrivit legendei, soțul i-a păstrat trupul neînsuflețit într-un lichid special de îmbălsămare, dar nu l-a întreținut așa cum trebuia, depozitându-l într-o mansardă nelocuită. Rămășițele au fost găsite după trei ani de următoarea soție a contelui, Katharina Slepzóv, care a poruncit să fie îngropate în curtea castelului.
