Doamna Marilina Bocu, distinsa soție a viitorului politician Sever Bocu, la acea vreme gazetar al ziarului Tribuna din Arad, impresionată de frumoasa Melania Ionescu din Ciuciu, i-a propus acesteia să o însoțească la Sinaia, unde peste câteva zile avea loc vizita pe care moștenitorul tronului austro-ungar, arhiducele Franz Ferdinand, o făcea familiei regale a României.
Fericită că va avea ocazia de a-l vedea pe viitorul împărat, Melania Ionescu a acceptat invitația și în primele zile ale lunii iulie 1909 se afla în casa primarului din Sinaia, George Marinescu, tatăl doamnei Marilina Bocu, împreună cu distinsa gazdă, cu Alex Mart, avocat în Lipova, și cu V. Avramescu, avocat în Maria-Radna, viitor director al serviciului contencios al statului din Banat și Crișana.
Vizita arhiducelui austriac și a soției lui, ducesa Sophia de Hohenberg, a avut loc la Sinaia în perioada 10 – 13 iulie și a fost privită cu mult interes de românii din Transilvania și Ungaria, care își puneau mari speranțe în ameliorarea relațiilor românilor din zona Ardeal. Cu această ocazie, înaltul oficial al Imperiului a primit din mâinele lui Ion I.C. Brătianu Memoriul cu plângerile românilor întocmit de Iuliu Maniu, care atrăgea atenția asupra următoarelor aspecte:
- Legile școlare ale contelui Apponyi, care făceau imposibilă salvarea școlilor confesionale de maghiarizare
- Legea congruei, care aservea și supunea puterii discreționare a guvernului pe membrii clerului român
- Legea nouă electorală ce se propunea de guvernul coaliției și care țintea reducerea numărului alegătorilor români
- Persecuțiile îndreptate în contra presei naționale române, mereu supusă la pedepse cu închisoarea și amenzi în bani
- Legea colonizărilor și parcelărilor prin care se urmărea distrugerea economică a țărănimii române
Pentru a-l sensibiliza pe moștenitorul coroanei cu privire la aceste chestiuni atât de delicate privind situația românilor din imperiu, autoritățile regale s-au străduit să-i ofere arhiducelui și soției sale o primire cât mai călduroasă la Sinaia.
În volumul “Îndrăgostirea unui habsburg de o frumosă româncă din Ardeal”, Ion Rusu Abrudeanu avansează, cu multă convingere, ideea că Franz Ferdinand s-a îndrăgostit de delicata Melania Ionescu, protejata doamnei Marilina Bocu: “Cuvântul îndrăgostit nu este deloc nici exagerat, nici deplasat. În calitatea mea de redactor pe atunci la Adevărul, am luat și eu parte la serbările de la Sinaia și am putut observa cu atențiune încordată tot fastul festivităților organizate în cinstea musafirilor habsburgici, astfel că pot declara, în interesul adevărului istoric, că arhiducele Franz Ferdinand a fost profund impresionat din prima clipă de farmecul Melaniei Ionescu. Într-adevăr, Habsburgul nu slăbea din ochi pe delicioasa fată a notarului din Ciuciu, săgetând-o într-una cu privirile și atențiunile lui. Se părea că inima viitorului împărat al Austro-Ungariei nu mai bătea decât pentru frumoasa lui supusă de pe Valea Crișului Alb.”
Melania Ionescu i-a fost prezentată arhiducelui și soției sale de însăși Regina Elisabeta a României, care a luat-o de mână spunând:
– Iată o frumoasă fată din imperiul Altețelor Voastre care a venit să vă salute de pe pământul țării românești!
Franz Ferdinand i s-a adresat în ungurește:
- Ai venit pentru întâi oară în România? Cum îți place? Nu găsești că este cât se poate de frumos tot ceea ce vedem aici?
Melania, care era îmbrăcată în costum național de pădureancă, i-a răspuns politicos:
– Bine, Alteța Voastră, dar avem și noi în țara noastră părți și mai pitorești și neîntrecut mai frumoase!
Pe tot parcursul vizitei familiei arhiducale la Sinaia, Melania a fost invitată la toate festivitățile ce au avut loc la palat și astfel tânăra a intrat în atenția jurnaliștilor de la Viena și de la București care voiau să afle cum reușise să-l impresioneze să viitorul suveran.
La plecarea din gară, arhiducele i-ar fi spus în auzul tuturor:
– Sunt fericit că am cunoscut aici pe cea mai frumoasă supusă a mea. Sper să te mai revăd curând la Viena, unde te invit curând să vii!
A treia zi după încheierea vizitei, Melania s-a întors acasă plină de entuziasm, fiind în continuare căutată de presă pentru a oferi interviuri despre întâlnirea cu arhiducele.
Fiicei notarului din Ciuciu îi rămăsese însă în minte invitația de a vizita Viena și, gândindu-se că nu poate merge cu mâna goală, a croșetat ea însăși, timp de patru luni de zile, o minunată față de masă pe care avea de gând să o dăruiască ducesei de Hohenberg.
La mijlocul lunii noiembrie 1909, când a încheiat lucrul de mână, Melania a plecat în capitala imperiului pentru a vizita perechea arhiducală la Palatul Belvedere, dar întâmplarea a făcut ca în acea perioadă Franz Ferdinand și prințesa Sophie să se afle la Castelul Konopist din Boemia.
A lăsat darul însoțit de o scrisoare la cancelaria palatului și a revenit acasă, iar după o lună a primit, în semn de mulțumire, o splendidă fotografie a arhiducesei și arhiducelui cu autografele lor, încadrată într-o ramă aurită, decorată cu pietre prețioase, însoțită de un bilet politicos de mulțumire din partea Sophiei.
În mai 1910, fiica notarului din Ciuciu a mai făcut o încercare de a se prezenta în fața arhiducelui Franz Ferdinand, nu l-a găsit la Palat nici de această dată, așa că a făcut o solicitare de audiență, dar cererea i-a fost refuzată în scris de cancelaria moștenitorului imperial.
Abia acum a înțeles naiva Melania că invitația pe care o primise pe peronul gării din Sinaia era pur formală.
Viața tinerei s-a încheiat prematur în toamna anului 1911, în urma unei suferințe cumplite provocată de meningită.
Ziarul Tribuna din Arad a consemnat:
“Melania Ionescu, fiica domnului Ionescu, notar în Ciuciu, a repausat azi dimineță, în vârstă de abia 22 de ani. Vestea aceasta a stârnit o durere vie în cercurile românești de comitat, căci Melania Ionescu a fost cea mai încântătoare podoabă a societății noaastre din aceste părți. Un suflet candid ca o poezie, lumint de cele mai frumoase sentimente românești, în domnișoara Melania Ionescu ne obișnuisem să privim un ideal al domnișoarelor române. Cine nu-și aduce aminte cum prin seninătatea ei a fermecat, acum doi ani, chiar pe arhiducele nostru moștenitor la Sinaia, unde în fața familiei regale române a spus despre românii ardeleni cuvinte inspirate de un curaj care ne-a făcut tuturora o atât de înălțătoare impresie.”
Trei ani mai târziu, pe 28 iunie 1914, arhiducele Franz Ferdinand și soția sa, Sophie de Hohenberg au murit în urma atentatului de la Sarajevo care a dus la declanșarea Primului Război Mondial.
Sursa:
Îndrăgostirea unui habsburg de o frumosă româncă din Ardeal, Ion Rusu Abrudeanu, deputat de Alba, Cartea Românească, 1928
Recomandare de lectură:
“Sever Bocu (1874-1951). O viață, un ideal, un destin”, volum semnat de Florian Bichir și Horia Dumitrescu, volum apărut recent la Editura RAO, Categoria Istoria Românilor