HomeOameni care au intrat în istorieAsasini și criminaliI.G. Duca, un liberal de excepție, ucis cu sânge rece

I.G. Duca, un liberal de excepție, ucis cu sânge rece

Duca
DS TW

I.G. Duca s-a născut pe 20 decembrie 1879 la București, a urmat clasele primare și primele două de liceu în particular, iar cursul superior la Liceul Sf. Sava, fiind coleg cu Gala Galaction, Tudor Arghezi și N.D.Cocea.

Tânărul a obținut diploma de bacalaureat în iunie 1897, apoi a plecat la Paris pentru cursurile universitare, devenind doctor în drept și științe politice la Sorbona, cu teza “Societățile cooperatiste în România”.

Revenit în țară, I.G.Duca a intrat în magistratură ca judecător în Vâlcea și a început să colaboreze la ziarul ,,Universul”. În martie 1903, la intervenția liberalului Vintilă Brătianu, a fost adus la București și numit subdirector, apoi director al Casei Centrale a Cooperației și subdirector general al Creditului Agricol, perioadă în care a publicat lucrările “Mișcarea Băncilor populare din România” și “Curs complet de istorie diplomatică a Europei”.

În vara anului 1907, tânărul s-a înscris în Partidul Național Liberal și a devenit deputat al Colegiului II Fălciu, susținând câteva discursuri memorabile în Parlamentul României, iar în ianuarie 1914 a intrat în guvernul premierului Ionel I.C Brătianu ca ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor, la recomandarea ministrului de justiție Eugen Stănescu, care îl aprecia foarte mult. În perioada Primului Război Mondial, I.G. Duca și-a păstrat funcția de ministru, dar a devenit și unul dintre cei mai fideli observatori ai vieții politice românești, paginile “Jurnalului” său urmărind cu fidelitate cele mai importante momente ale neutralității, ale deciziei României de a intra în război, perioada refugiului guvernului și familiei regale la Iași și, apoi, momentele premergătoare Unirii de la 1918. După război, politicianul a deținut de mai multe ori funcția de ministru de externe, apoi de interne, iar după moartea lui Ionel Brătianu a devenit cel de-al doilea om în ierarhia Partidului Național Liberal. Duca s-a aflat în mijlocul evenimentelor în timpul Restaurației lui Carol al II-lea, apoi, la moartea lui Vintilă Brătianu, a preluat, în decembrie 1930, șefia liberalilor.

Deși nu era un apropiat al al regelui (fiind cunoscute spusele sale la întoarcerea lui Carol la București: “Să mi se usuce dreapta dacă o voi întinde aventurieruluiǃ”), Duca a devenit premier provizoriu în noiembrie 1933, urmând ca mandatul să-i înceteze după organizarea alegerilor.

În această perioadă, a încercat să anihileze organizația Garda de Fier, care devenise din ce în ce mai puternică pe fondul crizei economice, pentru a evita participarea grupării la alegerile din decembrie 1933.

Chemat de suveran la Peleș la sfârșitul lunii decembrie, I.G. Duca a fost împușcat pe peronul gării Sinaia în seara zilei de 29 decembrie 1933. Atentatorii au fost Nicolae Constantinescu, Doru Belimace și Ion Caranica, trei susținători ai Mișcării legionare care își spuneau “Nicadori”. Presa din epocă relatează că asasinul, Constantinescu, i-a ieșit în față premierului și l-a apucat de umăr, Duca s-a întors și a văzut țeava pistolului, a încercat să se ferească, dar toate cele cinci gloanțe l-au lovit direct în cap. Unul dintre complici a aruncat atunci o grenadă pe peron ca să înleslească dispariția lui. Oamenii care erau în gară s-au aruncat la pământ crezând că sunt atacați cu petarde, timp în care doi dintre bărbați au dispărut, dar Constantinescu a fost prins de mulțime și a trebuit să fie protejat de poliție pentru a nu fi linșat de oamenii furioși.

La o jumătate de oră de la săvârșirea atentatului, toată lumea aflase deja că I.G. Duca, premierul României, a fost ucis, iar revolta a cuprins nu doar mediul politic, ci toți oamenii obișnuiți care au ieșit îngroziți pe străzi pentru a-și arăta indignarea.

Regele Carol al II-lea a decretat doliu național, iar guvernul liberal a instituit starea de asediu pe o perioadă de 6 luni. Cei trei criminali au fost condamnați la muncă silnică pe viață, fiind uciși în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938 la Tâncăbești, la fel ca și Corneliu Zelez Codreanu, liderul legionarilor, de către jandarmii care îi transportau la Închisoarea Jilava.

“Un descreierat, înăimit în cetele asmuțitorilor de instincte primare, a încercat să păteze prin gestul lui criminal spiritualitatea unei generaţii întregi.

Produsul doctrinelor răspănditoare de ură şi patimă — grupările anarhice extremiste — au introdus în viaţa unui stat de ordine democratică şi de respect a libertăţilor individuale metoda asasinatului politic.

Veacuri de-a rândul, generaţii de generaţii s-au jertfit pe altarul intereselor naţionale pentru a se ajunge la strălucita înfăptuire a marelui stat român în graniţele lui fireşti.

Prin însuşirile sufleteşti, prin toată activitatea politică, culturală şi literară, I. G. Duca făcuse parte din rândurile acelor care, prin strădaniile lor, au avut fericirea să vadă realizat idealul naţional.

Animator al marelor reforme democratice, infinitele calităţi de superioritate spirituală îl aşezaseră însă şi în fruntea generaţiei tinere pentru a desăvârşi opera înaintaşilor, prin consolidarea definitivă a noului stat român.

Numai cine nu l-a cunoscut îndeaproape n-a putut să-i preţuiască îndeajuns bunătatea, dezinteresarea faţă de preocupările materiale şi ataşamentul exclusiv pentru interesele superioare ale neamului. De aceea, spiritualiceşte, întreaga generaţie nouă îl considera ca părintele ei sufletesc.

Azi, când mâna criminală l-a suprimat, opera în slujba căreia se pusese trebuieşte continuată cu dârzenie neprecupeţită.

Generaţia nouă nu poate fi confundată cu o ceată de criminali de rând. Ea trebue să se ridice şi, condamnând gesturile disperaţilor anarhiei interesate, să facă zid solidar pentru apărarea bunurilor de civilizaţie pe care le-am câştigat cu atâtea sacrificii.

Păstrând statul de ordine actuală, apărând aşezarea de azi a societăţii româneşti, sunt datorii care se împlinesc atât pentru respectul înaintaşilor care le-au creat, cât şi pentru ceea ce suntem datori faţă de generaţiile viitoare.

Slăvind memoria celui ce se duce dintre noi, avânturile lui sufleteşti, idealurile ce i-au călăuzit paşii în viaţă, dezinteresarea faţă de cele materiale, dragostea neţărmurită de neam şi iubirea caldă faţă de aproapele, să fie exemple de urmat pentru o generaţie întreagă”, scria atunci ziarul Viitorul.

DS TW

leave a comment