Luise Rainer s-a născut pe 12 ianuarie 1910 la Düsseldorf și a fost fiica lui Heinrich și Emiliei Rainer. Copila a crescut în orașul Hamburg și apoi la Viena, în Austria, mărturisind mai târziu: “Am crescut într-o lume a distrugerii. Viena copilăriei mele a fost una a foametei, sărăciei și revoluției”.
Luise avea doar șase ani când a decis să devină artistă, după ce a văzut un spectacol de circ: “Am văzut un acrobat pe sârmă care era minunat și am vrut să fug și să mă căsătoresc cu el. Ani de zile mi-am dorit să pot merge și eu pe un fir întins”.
La vârsta de 16 ani, adolescenta a plecat la Düsseldorf și a participat la o audiție la Teatrul Dumont, apoi a început să studieze actoria cu Max Reinhardt și, până la 18 ani, fusese deja remarcată de regizorii de teatru ai epocii. Luise Rainer a debutat în 1928, a jucat apoi în mai multe piese de teatru la Berlin, iar în 1934, după ce a apărut în câteva filme în limba germană, a fost văzută în piesa “Șase personaje în căutarea unui autor” de către impresarul Phil Berg, care i-a oferit un contract pe trei ani la Hollywood, sperând că tânăra nemțoaică va deveni la fel de apreciată ca actrița suedeză Greta Garbo.
Luise s-a mutat la Hollywood în 1935 plină de speranță, a luat lecții de engleză și de dicție, iar primul ei rol a fost în “Escapade”, în 1935.
La avanpremieră, actrița a fugit din cinematograf nemulțumită de cum arăta: “Pe ecran, aveam o față atât de mare și plină, a fost îngrozitor”, dar filmul a fost bine primit, iar ea a fost considerată “viitoarea senzație a Hollywood-ului”.
Următorul rol a fost cel al personajului Anna Held în biografia muzicală “Marele Ziegfeld”, cu William Powell în rolul principal. Pelicula a fost nominalizată la Oscar, dar în seara ceremoniilor de decernare a premiilor Luise Rainer a rămas acasă, pentru că nu se aștepta să câștige titlul de cea mai bună actriță.
A fost apoi distribuită în „Pământul cel bun”, film realizat în 1937, în care a jucat alături de Paul Muni, peliculă pentru care a obținut cel de-al doilea Oscar pentru cea mai bună interpretă în rol feminin.
Luise Rainer a devenit astfel prima actriță care a câștigat două premii Oscar consecutiv, o realizare unică până la performanța lui Katharine Hepburn care a avut aceeași realizare treizeci de ani mai târziu. Celelalte patru filme în care a jucat pentru MGM au fost „The Emperor’s Candlesticks” (1937), „Big City”, cu Spencer Tracy, „The Toy Wife” și „Dramatic School”.
Actrița germană a devenit una dintre cele mai influente de la Hollywood, avea propriul vestiar, profesor de dicție, secretară, o asistentă pentru vestimentație și coafeză proprie. A fost distribuită apoi în “Valsul nemuritor”, un film biografic fictiv despre Johann Strauss (fiul), a cărui coloană sonoră a fost alcătuită exclusiv din lucrările compozitorului, printre care “Povestiri din pădurea vieneză”, „Dunărea albastră”, „Sunt îndrăgostit de Viena”, „Marșul revoluției” și selecții din opereta “Liliacul”.
După ultima apariție pentru MGM, în 1938, actrița a abandonat definitiv industria cinematografică. Într-un interviu din 1983, a povestit cum a mers la biroul lui Louis B. Mayer și i-a spus: “Domnule Mayer, nu mai fac filme. Inspirația mea s-a încheiat, nu mai am nimic de oferit”. În urma acestei decizii, a plecat în Europa și s-a implicat în ajutarea copiilor victime ale Războiului Civil Spaniol.
Dezamăgită de Hollywood, a mărturisit mai târziu că este imposibil să ai o conversație intelectuală acolo, apoi s-a mutat la New York cu soțul ei, dramaturgul Clifford Odets, cu care se căsătorise în 1937. “Toată actoria pe care am făcut-o pe scenă sau pe ecran nu a fost nimic în comparație cu rolul pe care l-am jucat la New York, încercând să-i fac pe toți să creadă că sunt fericită”. Actrița a depus cererea de divorț la mijlocul anului 1938, dar procedurile au fost amânate, separarea pronunțându-se în mai 1940.
Într-un interviu pe care l-a dat după câțiva ani, Luise Rainer a explicat dispariția sa din industria cinematografică: “Eram foarte tânără. Au fost o mulțime de lucruri pentru care nu eram pregătită. Am fost prea sinceră, am vorbit mereu prea serios în loc să iau totul mai ușor. Nu am fugit de nimeni de la Hollywood. Am fugit de mine însămi”.
Actrița s-a recăsătorit în 1944 cu editorul Robert Knittel și, deși ambii erau cetățeni americani, au trăit în Marea Britanie și Elveția. Cuplul a avut o fiică, Francesca Knittel, cunoscută sub numele de Francesca Knittel-Bowyer.
Luise Rainer a avut în următorii ani apariții sporadice în televiziune și în teatru, iar în 1997, la vârsta de 86 de ani, a primit un mic rol în “The Gambler”.
Pe 12 ianuarie 2010, fosta vedetă de la Hollywood și-a sărbătorit centenarul și în acea lună a fost prezentă la Institutul Britanic de Film, unde a vorbit despre cele două filme care au făcut-o celebră la sfârșitul anilor 30: „The Good Earth” și „The Great Waltz”, iar în aprilie același an s-a întors la Hollywood, pentru a fi prezentă la o proiecție a filmelor sale în cadrul Festivalului TCM.
Luise Rainer a murit în casa sa din Londra pe 30 decembrie 2014, la vârsta de 104 ani, în urma unei pneumonii. Bunurile ei au fost scoase la licitație în 2015, fiind evaluate la suma de 489.069 de dolari.
Vă recomand și:
Veronica Lake, amintirea Hollywood-ului de aur
Actrița Peg Entwistle s-a sinucis sărind de pe litera H a cuvântului Hollywood
Lauren Bacall, frumusețea clasică de la Hollywood, avea origini românești
