Marele lingvist Al. Graur a fost victima unui atentat legionar în anii ‘30

Născut la Botoşani pe 9 iulie 1900, Alexandru Graur şi-a făcut studiile universitare la Bucureşti, devenind, în 1922, licenţiat al Facultăţii de Litere, secţia filologie clasică. Despre anii formării, profesorul spunea: “După ce familia mea s-a mutat din Botoşani în Ialomiţa, şi-a adus şi biblioteca la ţară. Locuiam în comuna Reviga, unde tatăl meu era contabil de moşie, şi aici am continuat să studiez, după ce, la opt ani, citisem Hamlet. În timpul Primului Război, am pregătit şcoala în particular. Când am venit la Bucureşti să dau examen, profesorul de latină a fost nemulţumit, fiindcă citisem cam puţin din Cezar. M-am gândit să mă răzbun şi să-i arăt ce ştiu în anul următor. După ce-am terminat examenul, mi-am cumpărat operele lui Cicero şi Ovidiu. Voiam neapărat să-l sperii pe profesor, dar următorul examen l-am dat cu alt dascăl, aşa că mi-am văzut de treabă. Când am intrat la filologie clasică, ştiam bine latina. Citisem toţi autorii. De altfel, eu mă consider un specialist în latină, dar ocupându-mă din tinereţe de limba română, am ajuns cu timpul să scriu chiar studii de specialitate privitoare la română”.

Plecat ulterior la Paris, a audiat cursurile unor lingvişti celebri precum A. Meillet, J. Vendryes, M. Roques, J. Gilliéron, A. Ernout, iar în 1929 a obţinut titlul de doctor în lingvistica indoeuropeană la Sorbona, prezentând două teze: “Les consonnes geminées en latin” şi “Nom d’agent et adjectif en roumain”. În acelaşi an a devenit diplomat al École des Hautes Etudes.

La revenirea în ţară, Alexandru Graur a lucrat pentru un timp în învăţământul secundar ca profesor de limba latină la Liceul Lazăr și a inițiat rubrica “Puțină gramatică”, semnată cu pseudonimul Gheorghe Reviga, găzduită de ziarul Adevărul, condus la acel moment de fratele lui, Const. Graur.

În iunie 1936, ziarele consemnau că Alexandru Graur a fost bătut cu sălbăticie de un grup de necunoscuți:

“Fiarele deslănţuite şi încurajate — afară de simbria fărădelegilor — şi de indiferenţa autorităţilor, şi-au continuat criminalele lor operaţii. A treia victimă a fost d. profesor Alexandru Graur, un excelent dascăl condamnat în subteranele hitleriste, unde s-au pus la cale odioasele atentate, pentru simplul fapt că e fratele d-lui Const. Graur, directorul ziarelor „Adevărul” şi „Dimineaţa”.

Aşteptat la ora 1 în faţa Liceului Lazăr, unde victima e profesor, a fost atacat pe la spate, prin surprindere, ca în cea mai abjectă cursă tâlhărească. În plină zi, în cel mai frecventat loc al Capitalei. Sub ochii poliţiştilor.

Iată cum s-a produs atentatul: Isprăvind examenul de latină cu elevii clasei a şaptea, Al. Graur a părăsit liceul ieri la prânz, la ora 1 şi un sfert. Coborând scările din Bulevardul Elisabeta, n-a mai putut face decât câţiva paşi înspre staţia de tramvai, întrucât a observat pe cineva care-l pândea. Îi ieşise înainte și ridică un drug de fier ca să-l lovească. Robust şi încrezător în forţele Sale, Al. Graur a ridicat servieta în care se aflau tezele elevilor, încercând să pareze lovitura.

În acelaşi timp, a primit de la spate o ploaie de lovituri în cap. Câţi au fost aceia ce l-au atacat în acest mod laş nu se ştie. Unii martori oculari au văzut mai mulţi indivizi. Dându-şi seama de gravitatea situaţiei, d. Alexandru Graur s-a refugiat, cu hainele rupte şi sângele curgând şiroaie din cap, în localul liceului. Agresorii l-au urmărit până la uşă, aplicându-i tot timpul lovituri cu scoabe şi drugi de fier.

La intrarea în liceu, pentru că faptul se întâmpla în plină zi şi lumea începuse să se adune, atentatorii au aruncat o petardă şi apoi s-au făcut nevăzuţi. De la liceu, d. prof. Alexandru Graura fost transportat cu Salvarea la Spitalul Brâncovenesc, în stare de nesimţire şi cu sângele izvorând din abundenţă. (…)

Acum câteva zile s-a prezentat la locuinţa d-lui prof. Al. Graur din strada Plantelor un individ care a cerut să-i vorbească în mod confidenţial. Rugat să-şi lămurească scopul vizitei, individul a mărturisit că are cunoştinţă că peste câteva zile casa profesorului va fi devastată, precum şi alte case, figurând pe o aşa numită „listă neagră“. Profesorul Graur nu a dat importanţă celor spuse. Dar întrucât individul care-i raportase acest lucru părea lipsit de mijloace, d. Al. Graur i-a dat o sumă de bani pentru mâncare.

Se bănuieşte că acest necunoscut venise să facă cunoştinţă cu profesorul Graur, pentru a-l putea distinge mai bine în mulţime atunci când urma să fie atacat în plină zi, în stradă. Acest lucru reiese şi din faptul că în cursul după amiezii de ieri asasinii de profesie au săvârşit o sumă de orori, schingiuind şi împuşcând oameni nevinovaţi pe care-i confundaseră cu cei din „lista neagră”.

Toate atacurile au fost săvârşite potrivit unui amănunţit plan de bătaie. În felul cum au fost executate fărădelegile, se zăreşte mâna ce a operat la Sinaia, când a fost răpus primul ministru I. G. Duca”.

*** Adevărul, 20 iunie 1936

Șerban Cioculescu rememora în România literară din 1988: “Colaborator extern la “Adevărul” între anii 1928 şi 1937, timp de aproape zece ani, parcurgeam ziarul cu nesaţ, iar una din rubricile permanente era aceea a lui Gh. Reviga, pseudonimul profesorului Alexandru Graur.

Scriind zilnic pe înţelesul tuturor, fără să-şi vulgarizeze ştiinţa, în intervalul 1930 – 1937, se străduia să depisteze greşelile de limbă, mai mult sau mai puţin curente, din vorbire şi din scris, propunând, în mod convingător şi probant, formele corecte. Publicând, în interval şi ulterior, lucrări ştiinţifice care l-au situat la loc de frunte printre specialişti, nu s-a grăbit să scoată în volum importanta sa contribuţie la cultivarea limbii noastre sau la ceea ce Enăchiţă Văcărescu, mai acum două secole, numise „creşterea limbii româneşti“, conexând acestui imperativ testamentar şi a „patriei cinstite“.

Aşa fiind, am luat cunoştinţă cu bucurie de apariţia volumului “Puţină gramatică”, în care Al. Graur a strâns un mare număr de consultaţii, mai întinse sau mai scurte, dintre anii 1930 şi 1937, adăugându-le, după cum precizează în Cuvânt înainte, „câteva articole publicate în «Adevărul» şi în «Dimineaţa» la alte rubrici”. Calităţile autorului sunt bine cunoscute: rigoare ştiinţifică, logică strânsă, limpezime, bun simţ”.

*** România literară, aprilei 1988

În 1946, Alexandru Graur a fost numit profesor la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, iar în 1955 a fost ales membru titular al Academiei.

Opera ştiinţifică a lui dascălului, elaborată de-a lungul a peste şase decenii, este impresionantă. Printre lucrările sale de referinţă se numără “Încercare asupra fondului principal lexical al limbii române” (1954), “Studii de lingvistică generală” (1960), “Tendinţele actuale ale limbii române” (1968), “Etimologii româneşti” (1963), “Alte etimologii româneşti” (1975).

Alexandru Graur a condus colectivul care a elaborat Gramatica Academiei şi a fost unul din redactorii responsabili ai Dicţionarului limbii române, serie nouă. Aşa cum remarca Mioara Avram, “a fost şi un maestru al lingvisticii pe înţelesul tuturor, contribuind prin articole şi cărţi ca “Limba corectă” (1963), “Gramatica azi” (1973), „Capcanele limbii române” (1976), “Dicţionar de cuvinte călătoare” (1978), “Limba literară” (1979), “Dicţionar al greşelilor de limbă” (1982), “Puţină gramatică” (două volume, 1987- 1988), precum şi prin emisiunile de radio şi televiziune la cultivarea limbii române”.

Într-un interviu realizat în 1985, profesorul mărturisea:

“Eu m-am luptat să corectez unele greşeli. Uneori am avut impresia că s-a impus forma greşită şi am început să vorbesc şi eu aşa. Nu e întotdeauna rău că limba evoluează după tendinţele impuse de popor. La Paris, de pildă, am ţinut o conferinţă despre cuvintele noi româneşti, unele cu formă greşită. Nu speram să se îndrepte. Când m-am întors la Bucureşti, dând la Universitate nişte subiecte de cercetare, am constatat că multe greşeli dispăruseră. Poporul îşi apără limba şi o preţuieşte, fiindcă limba este cea mai marcantă trăsătură a lui.

— Ce ziceţi de limbajul argotic? Ajută limba sau o împiedică?

— Uneori da, alteori nu. Noi aveam, în argou, foarte multe cuvinte ţigăneşti. Şi astăzi am văzut că se păstrează. Probabil, folosirea lor e o chestiune psihologică. Rolul argoului e dublu. Poate fi şi un mod de a lupta împotriva internaţionalizării limbii. E drept că tot ţiganii au dus până în America cuvinte româneşti. (…)

S-a scris că în română sunt 5 000 de cuvinte dacice. Absurd. Asta fiindcă tot ce e necunscut e considerat dacic. Francezii pot şti ce au de la celţi, căci există şi azi asemenea limbi. Şi ştiu că au vreo 80 de cuvinte. Nu trebuie să negăm fondul nostru dacic, dar nici să-l mistificăm. (…)

Eu am învăţat latina şi greaca. Vorbesc bine franceza, deşi am mai uitat faţă de ceea ce ştiam când eram la Paris. În copilărie am învăţat nemţeşte, apoi englezeşte. Am mai încercat să învăţ polona, când am fost prima dată în Polonia. Atunci am promis că într-o săptămînă voi citi ziarul. L-am citit după două zile. În Belgia am reuşit să citesc o gazetă flamandă din prima zi. E-adevărat că în China n-am izbutit”.

*** Flacăra, iulie 1985, Alexandru Graur în dialog cu Radu G. Țeposu

Academicianul Alexandru Graur, unul dintre reprezentanţii cei mai străluciţi ai lingvisticii româneşti, s-a stins din viață în ziua de 9 iulie 1988, la vârsta de 88 de ani.

Surse:

Adevărul (1931 – 1936)

Convorbiri literare (1934)

Dimineața (1936)

Flacăra (1980, 1985)

Ateneu (1988)