Wilhelm, prințul moștenitor al Prusiei, s-a născut pe 6 mai 1882 la Palatul de Marmură din Potsdam și a fost fiul cel mare al ultimului împărat german Wilhelm al II-lea și al Augustei Victoria de Schleswig-Holstein, fiind, la momentul venirii pe lume, al treilea în linia de succesiune la tron. Străbunicul său, regele Wilhelm I, și bunicul, Frederic al III-lea, au murit în același an, 1888, iar copilul a devenit moștenitorul aparent al imperiului la doar șase ani.
În iunie 1905, la vârsta de 23 de ani, Wilhelm s-a căsătorit la Berlin cu ducesa Cecilie de Mecklenburg-Schwerin, evenimentul fiind considerat nunta anului. La ceremonie au participat peste cincizeci de persoane din casele regale europene, inclusiv Marele Duce Mihail Alexandrovici al Rusiei, care l-a reprezentat pe țarul Nicolae al II-lea, Arhiducele Franz Ferdinand, din partea împăratului austriac Franz Josef, precum și invitați din Danemarca, Italia, Belgia, Portugalia și Țările de Jos.
Cuplul imperial a primit cu această ocazie multe bijuterii extrem de scumpe, argintărie și porțelanuri fine, iar după mariaj cei doi au locuit la Kronprinzenpalais din Berlin sau la Palatul de Marmură din Potsdam.
Primul copil al lui Wilhelm a venit pe lume la 4 iulie 1906 și a primit tradiționalul nume Wilhelm de Hohenzollern, devenind al doilea în linia de succesiune la tron, după tatăl său. Prințul a murit la doar 34 de ani, în timpul invaziei Franței de către trupele armatei germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce fusese grav rănit în luptele de la Valenciennes.
Deși în public căsătoria lui Wilhelm cu prințesa moștenitoare Cecilie părea să fie perfectă, au apărut repede fisuri din cauza aventurilor frecvente ale prințului, care au tensionat relațiile dintre soți.
În ciuda infidelității soțului, până la 1917 Cecilie a adus pe lume încă cinci copii: prințul Louis Ferdinand, care s-a căsătorit mai târziu cu Marea Ducesă Kira Kirillovna a Rusiei, prințul Hubertus al Prusiei, prințul Friedrich Georg al Prusiei, prințesa Alexandrine, care s-a născut la scurt timp după începutul Primului Război Mondial și care a suferit de sindromul Down, și prințesa Cecilie a Prusiei.
Prințul de coroană Wilhelm, care primise în adolescență tradiționala educație militară germană, a fost îndemnat de ambițiosul său tată să se instruiască permanent și să se pregătească pentru a fi capabil să conducă cu succes Imperiul German când va veni momentul.
La izbucnirea Primului Război Mondial, în august 1914, deși avea doar 32 de ani și nu avea nicio experiență de comandă de amploare, a fost numit șef al Armatei a 5-a. Câteva luni mai târziu Wilhelm a acordat primul său interviu unui corespondent de presă străin, aceasta fiind prima declarație făcută de casa regală germană după izbucnirea războiului, și a uimit întreaga lume germană cu spusele sale: “Fără îndoială, acesta este cel mai stupid, lipsit de sens și inutil război al timpurilor moderne. Este un război care nu a fost dorit de Germania, vă asigur de acest lucru, însă faptul că am fost pregătiți să ne apărăm este acum folosit ca argument pentru a convinge lumea că ne dorim un conflict”.
Începând cu august 1915, Wilhelm a primit rolul de comandant al Grupului de Armate B, care a acționat pe frontul de vest, în 1916 batalioanele sale au început Ofensiva Verdun, o operațiune care a durat un an de zile, pornită pentru a distruge armatele franceze, dar acțiunea germană avea să se termine cu un eșec. Wilhelm a renunțat la comanda Armatei a 5-a în noiembrie, dar a rămas comandant al Grupului B pentru tot restul războiului.
După izbucnirea Revoluției Germane din 1918, atât împăratul Wilhelm al II-lea, cât și fiul său au semnat documentele de abdicare. Pe 13 noiembrie, fostul prinț moștenitor a fugit din Germania, a trecut în Țările de Jos și a fost mai târziu a fost exilat în zona Wieringen, în apropiere de Den Helder, în timp ce tatăl său, fostul Kaiser, s-a refugiat la Doorn.
În toamna anului 1921, prințul a primit vizita politicianului german Gustav Stresemann, căruia i-a mărturisit că își dorește să se întoarcă în țară, chiar și ca cetățean privat. După ce Stresemann a devenit cancelar al Republicii de la Weimar, în august 1923, lui Wilhelm i s-a permis să revină acasă, după ce a dat asigurări că nu se va implica în politică.
Data stabilită pentru revenirea în Germania a fost 9 noiembrie 1923, la exact patru ani după ce social-democratul Philipp Scheidemann proclamase noua Republică germană de la balconul Reichstag-ului din Berlin, anunțând, în același timp, abolirea monarhiei, iar această alegere l-a înfuriat teribil pe tatăl său, care nu știa nimic despre planurile prințului moștenitor.
Wilhelm și-a încălcat însă promisiunea pe care i-o făcuse lui Stresemann, a primit de trei ori vizita lui Adolf Hitler la Palatul Cecilienhof, în 1926, în 1933 și în 1935 și a devenit interesat de ideea de a candida la Președinția Germaniei împotriva lui Paul von Hindenburg. Planurile sale de a deveni președinte al republicii au fost blocate de tatăl său, iar din acel moment prințul moștenitor a sprijinit ascensiunea lui Hitler la putere.
În 1934, după asasinarea fostului cancelar Kurt von Schleicher, în Noaptea Cuțitelor Lungi, când regimul nazist a executat 85 de persoane din motive politice, Wilhelm s-a retras din toate activitățile, iar după ce și-a dat seama că fuhrerul nu avea nicio intenție de a restabili monarhia, așa cum îi lăsase de înțeles, relația lor s-a răcit.
Prințul a devenit șef al Casei de Hohenzollern după moartea lui Wilhelm al II-lea, în 1941, moment în care a fost abordat de câțiva ofițeri din armată și mai mulți diplomați care doreau să-l înlocuiască pe Hitler, dar a refuzat ferm. La scurt timp după tentativa eșuată de asasinat a fuhrerului din 20 iulie 1944, Wilhelm a fost pus sub supravegherea Gestapoului, iar reședința sa de la Cecilienhof a fost supravegheată zi și noapte.
În ianuarie 1945, Wilhelm a părăsit orașul Potsdam refugiindu-se la Oberstdorf, iar soția sa, Cecilie, a fugit la începutul lunii februarie 1945, când Armata Roșie se apropia de Berlin, însă în acel moment cuplul era deja separat de mult timp. La sfârșitul războiului, casa fostei familii imperiale, Cecilienhof, a fost confiscată de sovietici, palatul devenind ulterior locul de desfășurare al Conferinței de la Potsdam.
Wilhelm a fost prins de trupele franceze la Baad, în Austria, și a fost arestat ca criminal de război pentru faptele sale din timpul Primului Război Mondial, fiind reținut pentru o perioadă de trei săptămâni într-un penitenciar din Lindau. Potrivit soției, după această experiență, fostul prinț moștenitor a devenit un alt om, era extrem de deprimat și de-abia atunci devenise conștient că măreția familiei imperiale se prăbușise pentru totdeauna. Transferat la Hechingen, în Germania, a locuit pentru o scurtă perioadă în Castelul Hohenzollern în arest la domiciliu, având voie să se deplaseze fără însoțitori pe o rază de 25 de kilometri. S-a mutat apoi într-o casă cu cinci camere din Hechingen, unde a murit la 20 iulie 1951, în urma unui atac de cord, la vârsta de 69 de ani.
Trei zile mai târziu, fostul său adversarul din bătălia de la Verdun, mareșalul Philippe Pétain, care fusese condamnat la închisoare pe viață pentru faptele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și era exilat într-o închisoarea de pe Île d’Yeu, o insuliță din Oceanul Atlantic, a murit și el, fiind înmormântat în cimitirul penitenciar.
Wilhelm și soția sa, Cecilie, au fost înmormântați în micul cimitir al familiei din grădina ofițerilor din Bastionul Sf. Mihail de la Castelul Hohenzollern.
Surse:
Paul Herre: Kronprinz Wilhelm. Seine Rolle in der deutschen Politik
Bundesarchiv
