Dacă vreun istoriograf teatral s-ar încumeta să stabilească, exclusiv pe bază de documente, data exactă a debutului pe scena „Cărăbuşului” a aceleia care avea să devină marea şi inegalabila Maria Tănase, ar eşua în această încercare.
Motivul: la debutul ei teatral, Maria Tănase a apărut pe afişele şi în programele teatrului lui Constantin Tănase cu numele de Maria (Mary) Atanasiu!
Tânăra şi din belşug înzestrata debutantă a rămas, pur şi simplu, stupefiată, mai ales atunci când a aflat că rudele şi prietenii ei, veniţi s-o aplaude în comedia muzicală “Şapte fete cucuiete”, în care deţinea un rolişor de semi-solistă, nu i-au găsit numele nici pe afiş, nici în program. Fără să se intimideze de covârşitoarea personalitate a directorului Constantin Tănase, Maria Tănase nu s-a sfiit să-i reproşeze faptul că a fost rebotezată fără consimţământul ei.
Tănase s-a arătat surprins de această interpelare insolită şi i-a replicat: “Uite, ce e, Mitică! (Se ştie că Tănase obişnuia să se adreseze tuturor interlocutorilor săi, indiferent de sex, cu numele căruia marele Caragiale îi acordase virtuţi de simbol) Eu port vina şi răspunderea că ţi-am schimbat numele, dar, s-o ştii, am făcut-o dinadins. Pentru că, Mitică, cum să-ţi spun eu ca să mă-nţelegi mai bine, pentru că în teatrul MEU, numai EU pot fi TĂNASE! Alt TĂNASE nu mai încape pe afiş!”
Nu ştiu dacă această precizare a avut darul s-o mulţumească pe Maria Tănase, dar ceea ce se ştie cu precizie este faptul că, chiar în toamna aceluiaşi an, marea interpretă de muzică uşoară şi populară îşi făcea debutul, cu numele ei adevărat, pe scena „Alhambrei”.
Trinitatea directorială a teatrului „din spatele Poştei”, Nic Vlădoianu, Nicuşor Constantinescu şi Ion Vasilescu a evaluat just posibilităţile noii angajate. Într-adevăr, debutul Mariei Tănase a depăşit, prin strălucita sa reuşită, cele mai optimiste aşteptări. La acest memorabil succes o contribuţie de seamă a avut-o, fireşte, neuitatul Ion Vasilescu, care a compus, special pentru Maria Tănase, două melodii nepieritoare: „Habar n-ai tu!” şi „Mi-am pus busuioc în păr”.
Peste noapte, Maria Tănase devenise o mare şi autentică vedetă! A urmat o vertiginoasă ascensiune, care a culminat cu triumfalul succes obţinut la New York, cu prilejul Expoziţiei Mondiale găzduită de marea metropolă americană. Pe Tănase, care se afla pe atunci în culmea gloriei artistice, nu-l deranja câtuşi de puţin apariţia unei noi „stele”. Era însă oarecum contrariat de faptul că recunoscutul său fler în detectarea talentelor cu reale perspective dăduse greş în cazul Mariei Tănase.
Deşi „Cărăbuşul” nu ducea lipsă de vedete, Tănase s-a gândit că o Maria Tănase, în mare vogă, n-ar strica afişului său. Dimpotrivă, i-ar fi dat o şi mai mare strălucire. De aceea s-a hotărât să ducă tratative cu Maria Tănase şi s-o convingă să revină în marea familie a „Cărăbuşului”, folosindu-se în acest scop de serviciile comediantului Al. Giovani. Refuzul cântăreţei fiind categoric, Tănase n-a mai insistat. Într-o seară însă, întâlnind-o pe Maria Tănase la restaurantul „Royal”, directorul „Cărăbuşului” i s-a adresat:
— Bine, Mărie! Se poate să mă refuzi tu pe mine? De ce nu vrei tu să joci în teatrul meu?
— Nene Costică, i-a spus Maria Tănase, ştii cât te iubesc şi cât te admir, dar nu pot accepta oferta dumitale!
— De ce, se miră Tănase.
— Păi chiar dumneata mi-ai spus-o: nu încap doi TĂNASE pe acelaşi afiş!
Sursa:
Sami Massler, Între Constantin Tănase și… Maria Tănase, Revista Teatrul, iunie 1971
