Moartea marelui actor Constantin Tănase, fondatorul Cărăbușului

Actorul Constantin Tănase s-a născut pe 5 iulie 1880, la Vaslui, într-o familie modestă, tatăl său, Ion Tănase, fiind laborant de farmacie. Elev mediocru la școală, având cele mai mari note le avea la muzică și sport, în copilărie și adolescență Tănase mergea frecvent la Grădina “Pârjoala” din orașul natal, unde se jucau piese populare. Trupele de actori care veneau în turnee l-au inspirat în crearea unui grup de teatru împreună cu prietenii de aceeași vârstă.

Primul său angajament a fost în compania de limbă idiș condusă de Mordechai Segalescu, un organizator de spectacole care avea nevoie de un actor pentru un spectacol in Vaslui, și l-a ales tânărul Tănase, nelipsit de la repetiții.

 

În 1896, a terminat gimnaziul și s-a înscris la liceul militar din Iași, dar a fost respins la examenul medical, astfel că a frecventat, pentru o scurtă perioadă de timp, Liceul Nicolae Bălcescu din Brăila, dar a fost nevoit să renunțe la cursuri după câteva săptămâni din lipsă de bani.

Constantin Tănase s-a împrietenit în acea perioadă cu învățătorul și scriitorul Ion Adam, care i-a oferit temporar tânărului de 18 ani catedra sa din Cursești, Rahova, ocazie cu care viitorul actor și-a dezvoltat propriul stil de predare, aducând muzica și gimnastica pe primul loc în programă și reușind astfel să atragă noi elevi către școală, însă cariera didactică nu a durat prea mult.

Pe 14 octombrie 1899, s-a înrolat în Regimentul 1 Geniu din București și, după efectuarea stagiului militar, s-a înscris la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, pe care l-a absolvit în 1905. În același an s-a căsătorit cu actrița Iosefina Reitman. Din acel moment a început să lucreze pentru mai multe teatre, primind roluri nesemnificative la Naţional sau în diverse trupe particulare precum Compania Grigoriu, Trupa Nicu Poenaru sau Compania N. Niculescu Buzău.

În 1917, Tănase a divorțat și s-a recăsătorit cu Virginia Niculescu, iar în 1919 a pus bazele trupei de teatru Cărăbuș, alături de care a făcut numeroase turnee în țară, iar succesul fantastic pe care l-a avut l-a impus repede în fața publicului românesc.

“Tănase era un bun comic și, chiar dacă nu avea voce, știa să sublinieze poantele și juca cu haz. Numai apariția sa pe scenă, cu chipul său năsos și lung – jumătate nedumerit și parcă speriat, jumătate voios – stârnea râsul, așa cum Birlic stârnește râsul chiar când nu caută să fie caraghios. Tănase devenea din ce în ce mai cunoscut în anii aceia. Când ieșise din armată, cântase cuplete pe la cinematografe și în cuplete se făcea haz de nasul său:

– Aoleu, Tănase, ce nas noduros ai, spune măi, Tănase, de unde l-ai scos?”

Acum juca roluri de comedie mai grele, cânta pe la operetă și mai târziu va străluci în revistă. El a lansat o seamă de cuplete ca “Fusta, fusta-i cu belea”, care l-au făcut vestit înainte de a fi conducător de trupă de reviste, în preajma primului război mondial”, își amintea actorul N. Niculescu-Buzău în volumul “Suveniruiri teatrale”.

Revista Realitatea ilustrată din 1930 nota: “Compania de reviste a Teatrului Cărăbuș, sub direcția celui mai de seamă animator al scenei românești, admirabilul comedian C. Tănase, își începe în zilele Crăciunului mult așteptatul turneu cu “BRAVO CĂRĂBUȘ!”, revista d-lor Vlădoianu și Constantinescu. Turneul domnului Tănase se prezintă de data aceasta sub cele mai glorioase auspicii.

“Bravo Cărăbuș”, după opiniunea unanimă a întregii prese din Capitală, a fost considerată drept cea mai bună revistă din ultimul deceniu.

Acest admirabil referat al presei a fost confirmat de către marele public în mod glorios: “Bravo Cărăbuș” s-a jucat de 110 ori, realizând cele mai mari încasări pe care le-a facut vreodată imensa arenă a domnului Tănase. Niciodată ca în această revistă nu i-a fost dat spectatorului să admire o îmbinare mai perfectă între veselie și fast, căci “Bravo Cărăbuș” are nu numai un text plin de spirit, ci și o bogăție de decoruri și costume într-adevăr senzaționale. Cele 24 tablouri ale revistei se joacă într-o montare în întregime adusă din Paris și cu o interpretare fără pereche.

În fruntea creatorilor stă unicul Constantin Tănase, care are șase creațiuni glorioase în această revistă. Cupletele, jocul, mimica, aparițiile și dansurile acestui formidabil actor vor face pur și simplu senzație. Alături de el, excelenta și fermecătoarea Natalița Pavelescu, fascinanta și grațioasa Lizica Petrescu formează cel mai minunat brelan imaginabil. Se înșiră apoi în armata talentelor: fermecătorul Ladislau Grof, exuberantul Al. Giugaru-Huși, veselul Dan Demetrescu, antrenantul N. Stroe, bizarul Giovani, autenticul Anghelescu, Burcuș și alții”.

Marele actor a murit în București, pe 29 august 1945. În epocă au existat zvonuri conform cărora Tănase ar fi fost ucis din ordinul Armatei Roșii, din cauza cupletelor sale ironice la adresa soldaților ruși. Nepotul lui, Tănase Radu Alexandru, spunea însă că moartea i-a fost cauzată de un blocaj renal în urma unui tratament cu 20 de aspirine pe zi, administrat pentru tratarea unei infecții faringiene. Alte surse indică o dublă pneumonie drept cauză a decesului. Inegalabilul Cărăbuș a fost înmormântat pe 31 august, la Cimitirul Bellu, pe ultimul drum fiind însoțit de mii de bucureșteni.

 

„În țara asta, țara pâinii

Să aibă pâine chiar și câinii

Guvernul nostru ne obligă

S-avem o zi de mămăligă

Lor ce le pasă cum e traiul

Scumpiră trenul și tramvaiul

Scumpiră tot, la cataramă

Până și pâinea și tutunul

Și când înjuri pe șleau de mama

Ei, cică, eu fac pe nebunul.”

(…)

 

Ca mai bine să ne fie,

Ne-a crescut salariul brut,

Dar trăim în sărăcie,

Și cu asta ce-am făcut?

Ia corupția amploare,

Cum nicicând nu s-a văzut,

Scoatem totul la vânzare,

Și cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câștiga o pâine,

Mulți o iau de la-nceput,

Rătăcesc prin țări străine,

Și cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,

Leul iar a decăzut,

Cresc întruna taxe-accize,

Și cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,

De belele n-am trecut,

Se trag sforile, se minte,

Și cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,

Cum nicicând nu s-a văzut,

Țara-i plină de vedete,

Și cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noștri, vin ai noștri!

E sloganul cunoscut;

Iarăși am votat ca proștii,

Și cu asta ce-am făcut?”

Probabil au existat mai multe versiuni ale pamfletului citat mai sus, regretatul scenarist și regizor Dan Mihăescu povestind într-un interviu că, în anii ’70, a ascultat la Radiodifuziune mai multe discuri care aveau conținut diferit. Varianta originală, cea înregistrată de autor, o găsiți transcrisă mai jos și este mult schimbată față de versiunea care astăzi ni se pare tuturor atât de actuală:

 

Drumurile le-am vândut? Le-am vândut!

RMS-ul l-am vândut? L-am vândut!

Telefonul l-am vândut și pe dracu’ l-am vândut

Am vândut și-am revândut tot ce-aveam și-am mai avut!

Foarte bine, s-a făcut! Dar cu asta ce-am făcut?

Dacă trebuia făcut, absolut! Foarte bine, am făcut ce am făcut!

Eu nu sunt om priceput

Dacă grangurii-au crezut că e bine ce-au făcut

Nici nu vreau ca să discut, foarte bine, s-a făcut!

Dar cu asta ce-am făcut?

Am făcut și împrumut? L-am făcut!

Nu mai spui cum l-am făcut, da’… l-am făcut!

 

Nu știu cât de mare-o fi, câte zile ne-o hrăni

Bine, nici nu l-am văzut. Cum veni, praf l-au făcut!

Ne-am scremut cât ne-am scremut Dar cu asta ce-am făcut?

În politică știu ce-am făcut. Pe Maniu l-am văzut ce-a putut

L-am văzut pe Mironescu,

Și atunci lui Titulescu o depeșă i-a bătut.

Inimile au crescut, dar cu asta ce-am făcut?

Dar ce naiba n-am făcut? Tot ce-am vrut!

Toate, mă, le-am refăcut! Absolut!

(…)

 

Nu știu pentru care scop, la galop

Azi pe străzi la orice hop am pus stop

Ce bine-ar fi fost să fie câte-un stop la visterie!

Bine, n-am nimic de zis c-avem stop ca la Paris,

La New York sau Hollywod. Dar cu asta ce-am făcut?

Heeei, nu mai sunt junele crud ca-n trecut

Și, firește, a mai scăzut ce-am avut

Mai vreau eu să mă mai asmut, îi mai trag câte-un vermut

Dar când e la așternut, îmi zic eu în gând, tăcut

Dăduși banii pe vermut, dar cu asta ce-ai făcut?

(…)

Lefurile le-am scăzut, am redus tot ce-am putut

Am mâncat și ce n-am vrut și-am ajuns de necrezut!

Și bătut și… cu asta ce-am făcut?

Cine-a trecut prin intelect, a făcut

Până și domnul prefect a făcut

L-am luat de la Scriptură și l-am dus la Prefectură

L-am luat din altar, săracul, l-am făcut frate cu dracul

Din potcap praf am făcut. Ei, da’ cu asta ce-am făcut?

Toate-n țară merg ceasornic, vezi mata?

Numai ora de la ornic zaba va

N-am mers noi de la război suficient de înapoi

Că ăi mari, plini de glagoră, ne-a mai dat îndărăt cu-o oră

Dar, mă rog, i-am satisfăcut! Dar cu asta ce-am făcut?

Vă rog, întrebați-vă și voi un minut

Până azi, de la război, ce-am făcut?

Oi fi eu la cap bătut, dar eu văd că ne-am zbătut

Am stricat ce-am mai putut, am luat-o de la-nceput,

Iar am dres ce-am refăcut… Și nimica n-am făcut!