“În ultima zi a anului trecut, moartea a răpit literaturii naţionale pe un scriitor popular din cei mai originali, pe Ion Creangă, iubitul nostru prieten şi statornicul colaborator al revistei noastre.
Ion Creangă, fiul unui ţăran din satul Humuleşti, judeţul Neamţ, se născu în 1 martie 1837; tatăl său, unul din fruntaşii comunei, voia să-l facă preot şi-l trimise să înveţe carte şi să se pregătească pentru preoţie întâi la un catiheț din Fălticeni de unde trecu apoi la seminarul din Socola, lângă Iaşi. Sfârşindu-şi aici studiile, Creangă primi hirotonisirea, însă, simţind că are o chemare specială şi pentru profesorat, el urmă şcoala preparatoare de la Trei-Ierarhi din Iaşi pe care o trecu cu succes.
Original în apucăturile sale şi iubitor de inovaţii, preotul Creangă îşi însuşi, fără autorizarea mitropolitului Moldovei Calinic Miclescu, obiceiul să poarte pălărie în loc de potcap, după exemplul preoţilor ortodocşi din Bucovina şi Ardeal. Pentru această faptă, el fu supus unei judecăţi disciplinare şi — spre uimirea tuturor cunoscuţilor şi prietenilor săi — fu condamnat la pierderea darului diaconiei!
Rămas fără mijloace de existenţă, el solicită în zadar un loc de învăţător de la generalul Christian Tell, ministru al instrucţiei publice pe acele vremi, acesta refuza cu cuvinte aspre să încredinţeze creşterea tineritului unui om imoral, «unui răspopă» cum se exprimă, fără a cerceta măcar cauzele pentru care fostul preot fusese osândit.
După generalul Tell, urmând însă dl. T. Maiorescu la ministerul cultelor, acesta, fost profesor al lui Creangă la școala din Trei-Ierarhi unde îi apreciase silinţele şi inteligenţa, îi găsi de îndată un post de institutor în Iaşi, post pe care Creangă l-a ocupat până la moartea sa.
Ion Creangă era unul din cei mai buni institutori din ţară şi cărţile sale didactice lucrate împreună cu alţi câţiva colegi ai săi, învăţători capabili ca şi dânsul, au trecut de 20 şi 30 de ediţii — lucru nemaipomenit în România, unde instrucţia publică este aşa de puţin răspândită.
Însă nu cărţile de şcoală aveau să creeze lui Creangă reputaţia sa de autor, ci naraţiunile şi poveştile sale populare.
Intrat în societatea Junimea în anul 1875, atmosfera intelectuală în care se găsea îl îmboldea şi pe dânsul, ca pe mulţi alţii, să se încerce în lucrări literare. El începu să scrie poveşti, anecdote şi naraţiuni de tot felul pe care le citi în societate, dobândind cel mai mare succes. Bagajul său de autor este foarte mic, vreo 14 basme şi povestiri, şi Amintirile sale din copilărie, iată tot ce a scris Creangă! Dar spiritul său viu, frumoasa sa limbă populară, stilul său naiv şi natural, umorul ce însufleţeşte scrierile sale au un farmec aşa de deosebit, încât pun pe Creangă printre cei întâi scriitori populari ce au avut românii vreodată. Numai cine a citit şi gustat frumoasele sale Amintiri care, din nenorocire, nu sunt pe deplin sfârşite poate să aprecieze talentul autorului nostru.
Caracterul lui Creangă era din cele mai plăcute: era vioi, vesel, tolerant pentru toţi, ca unul ce crescuse în şcoala grea a adversităţii şi lipsei; în societate, un izvor nesfârşit de observaţii inteligente, de anecdote şi istorisiri hazlii, de care singur râdea cel întâi din toată inima, el înveselea adesea cercul Junimii. Duşman al nimănui în lume, prieten al tuturor oamenilor buni şi veseli, el era mai cu seamă în legături strânse cu Eminescu, care afla o plăcere deosebită în cultivarea amiciei cu o natură aşa de deschisă şi de primitivă precum era a lui Creangă.
Boala de care a trebuit să moară a lovit pe autorul «Poveştilor şi Amintirilor» cu vreo şase ani în urmă. După o cură lungă, el se simţi mai bine timp de un an de zile.
Însă in 1870, tocmai în timpul când se găsea în clasă dând lecție copiilor, el căzu deodată leșinat la pământ și câteva ceasuri fu crezut mort. Creangă se îndreptă și atuncea, însă sănătatea nu o mai putu redobândi pe deplin niciodată. În anii din urmă puterile sale slăbiră tot mai tare până ce se stinse, înainte de-a împlini încă 53 de ani.
Anul 1889 a fost funest pentru literatura naţională. A murit Veronica Micle, plăcuta poetă lirică, a murit Eminescu, poetul genial cu puternică şi bogată imaginaţie, a murit şi Ion Creangă naivul, veselul şi plăcutul povestitor popular, iar societatea literară Junimea este în doliu pentru pierderea unora din cei mai iubiți membri ai săi”.
Iacob Negruzzi, Convorbiri Literare, 1889-1890
