Irene Dunne s-a născut pe 20 decembrie 1898 în Louisville, Kentucky, și a fost fiica inginerului Joseph John Dunn și a pianistei Adelaide Antoinette, care mai târziu ca deveni profesoară de muzică. Irene era al doilea copil al familiei, a avut o soră și un frate mai mic pe nume Carol, dar și-a pierdut sora cea mare în copilărie. Părinții s-au mutat apoi în St. Louis, din cauza serviciului tatălui, dar bărbatul a murit în aprilie 1913, din cauza unei infecții la rinichi, pe când Irene avea doar paisprezece ani.
După acest eveniment tragic, familia s-a mutat în orașul natal al mamei, Madison, Indiana, Adelaide și-a învățat fetița să cânte la pian, însă lecțiile de muzică foarte serioase au împiedicat-o să ia contact cu copiii de vârsta ei. În școală a început să fie interesată de teatru, așa că a luat și lecții de canto, apoi a cântat în bisericile din oraș și a jucat în spectacolele trupei liceului în care studia.
Irene și-a propus să devină profesoară de muzică, așa că s-a înscris la Conservatorul din Indianapolis și a obținut diploma în 1918, apoi a participat la o audiție la Chicago Musical College, unde a câștigat o bursă. Sperând să devină cântăreață de operă, s-a mutat la New York, dar a eșuat la două dintre probele la care a participat la Metropolitan Opera din cauza lipsei de experiență.
A decis să ia din nou lecții de canto și apoi de dans pentru a se pregăti pentru o posibilă carieră în teatru, iar în timpul unei vacanțe la New York i s-a recomandat să participe la audiții pentru un musical și, în cele din urmă, a primit rolul principal într-o piesă numită chiar “Irene”.
A debutat pe Broadway pe 25 decembrie 1923, apoi a obținut rolul Tessie în “The Clinging Vine”, în 1924. După mai multe apariții în piese fără mare succes, tânăra a semnat un contract cu studiourile RKO și a apărut în 1930 în primul ei film, „Leathernecking”, o adaptare a musical-ului Present Arms. Avea deja 30 de ani și a realizat că intră în competiție cu actrițe mult mai tinere și la fel de talentate, așa că a considerat că ar fi avantajos să-și ascundă vârsta reală.
În acea perioadă tocmai se declanșase “epoca musical-urilor de la Hollywood”, așa că Irene Dunne, care avea serioase studii muzicale, a devenit rapid o vedetă de necontestat.
Pentru rolul Sabra din filmul „Cimarron”, produs în 1931, în care a apărut alături de Richard Dix, a obținut prima ei nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriță, apoi au urmat “Back Street” în 1932 și “No Other Woman”, un an mai târziu, iar în 1935 filmul “Magnificent Obsession”.
“The Awful Truth”, peliculă realizată în 1937, a fost primul dintre cele trei filme în care a jucat alături de Cary Grant și este astăzi considerată una dintre cele mai bune comedii din istoria cinematografiei americane. Dunne a jucat, de asemenea, în trei filme cu Charles Boyer: „Love Affair”, în 1939, “When Tomorrow Comes”, în același an, și „Together Again”, în 1944.
Când Statele Unite au intrat în cel de-al Doilea Război Mondial, Irene Dunne a participat la turnee pentru sprijinirea efortului de război, folosindu-și celebritatea pentru a atrage bani pentru finanțarea armatei. La o întâlnire cu admiratorii ei în 1942 va spune: “Acum nu este momentul pentru comedie. Acum sunt vânzătoare, vând obligațiuni”.
În 1945, actrița s-a întors la comedie, dar temele războiului au continuat să apară în filmele în care a jucat. Ultimele ei trei producții, „Never a Dull Moment”, „The Mudlark” și „It Grows on Trees”, toate produse la începutul anilor ’50, au fost eșecuri de box-office, iar actrița s-a îndreptat spre televiziune. Irene Dunne a fost prezentatoarea mai multor evenimente, apoi a reprezentat Hollywood-ul la cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția.
După pensionare, s-a dedicat în primul rând filantropiei, lucrând pentru Fundația Sister Kenny, Societatea Americană de Cancer, orfelinatul din Los Angeles, Consiliul Arhiepiscopal al Femeilor Catolice, apoi a devenit co-președinte al Crucii Roșii Americane. Actrița a înființat o școală pentru copiii afro-americani în Los Angeles, a fost aleasă președinta comitetului de femei a Asociației Americane a Inimii, iar în 1987 a fondat Irene Dunne Guild, o fundație pentru strângerea de fonduri pentru programele sociale ale Spitalului St. John’s.
Irene a mărturisit mai târziu: “Dacă aș începe să trăiesc astăzi la Hollywood, cu siguranță aș face lucrul pe care îl fac acum, și anume să fiu activă în caritate. Dacă o comunitate îți oferă ceva, indiferent despre ce tip de comunitate vorbim, trebuie să-i oferi și tu ceva.”
În 1957, președintele Eisenhower a numit-o unul dintre cei cinci delegați alternativi ai Statelor Unite la Organizația Națiunilor Unite, ca recunoaștere a preocupărilor sale pentru cauzele umanitare și menținerea păcii mondiale.
La începutul carierei, în 1919 – 1920, Irene a fost apropiată de Fritz Ernst, un om de afaceri din Chicago, care era cu 20 de ani mai în vârstă decât ea și făcea parte din una dintre cele mai bogate familii din Indiana. Cei doi au corespondat o vreme, dar când Fritz a cerut-o de soție, tânăra a refuzat, pentru că își dorea o carieră în actorie, nu un mariaj clasic.
În 1924, în timp ce participa la o petrecere la Biltmore Hotel din New York, l-a întâlnit pe medicul dentist Francis Griffin, cu care s-a căsătorit trei ani mai târziu, în Manhattan. La început, cei doi se certau în mod constant din cauza carierei ei, dar în cele din urmă au reușit să facă mariajul să funcționeze, trăind împreună până la moartea lui Griffin, în octombrie 1965, un caz destul de rar la Hollywood. Griffin a explicat logevitatea mariajului lor: “Atunci când pleca din oraș pentru filmări, îmi aranjam programul ca să pot merge cu ea, cooperăm în toate și cred că un bărbat căsătorit cu o femeie cu carieră în show business trebuie să fie mândru de succesele soției sale”.
Jurnaliștii de la Hollywood s-au străduit să găsească momente controversate în viața privată a actriței, dar nu au reușit să scrie nimic care ar fi putut să arunce vreo pată asupra ei. Cuplul a adoptat în 1936 o fetiță, Mary Frances, de la un spital din New York, care a fost crescută cu multă grijă și dragoste.
Irene Dunne a murit pe 4 septembrie 1990, la vârsta de 91 de ani, în casa ei din Holmby Hills și a fost înmormântată patru zile mai târziu lângă soțul său, în cimitirul Golgota din Los Angeles. Astăzi este considerată una dintre cele mai bune actrițe din Epoca de Aur a Hollywood-ului, deși nu a câștigat niciodată un premiu, dar este văzută ca o deschizătoare de drumuri, fiind unul dintre primii actori care au devenit free-lanceri în perioada sistemului exclusivist și rigid de contracte pentru actori și regizori. Implicarea ei în Organizația Națiunilor Unite este considerată, de asemenea, un moment de pionierat în deschiderea spre opere filantropice și umanitare a vedetelor de la Hollywood.
